Vătămare corporală gravă. încadrare juridică. Infirmitate. Feluri. Scuza provocării. Legitimă apărare. Deosebiri
| Comentarii |
|
In situaţia în care agresiunea a avut drept consecinţă fracturarea a doi dinţi, aceasta reprezintă o vătămare ireversibilă din punct de vedere fiziologic, iar încadrarea juridică corectă a faptei este infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 din Codul penal.
Săvârşirea faptei ca urmare a unor discuţii contradictorii justifică reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării în favoarea inculpatului, iar nu legitima apărare, care presupune un atac material, direct, imediat şi injust din partea victimei.
(Decizia nr. 704 din 17 aprilie 2003 — Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 554 din 27.09.2002 a Judecătoriei Alexandria, în baza art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) din Codul penal, cu referire la art. 13 din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului L.C. la 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 din Codul penal.
S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 11.07.2000 partea vătămată I.A. s-a adresat cu plângere prealabilă direct la Judecătoria Alexandria şi a solicitat condamnarea inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal şi obligarea acestuia la 10.000.000 lei daune morale, întrucât la data de 19 mai 2000, în urma unei discuţii contradictorii cu inculpatul, a fost lovit de acesta în zona feţei cu un corp dur şi i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale şi fracturarea dinţilor 12 şi 23.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, care a susţinut că încadrarea corectă a faptei comise de inculpat este cea prevăzută de art. 182 din Codul penal, şi nu cea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, motiv pentru care se impunea efectuarea de cercetări de către parchet.
Prin Decizia penală nr. 705 din 3.12.2000, Tribunalul Teleorman a admis recursul şi a trimis cauza la Judecătoria Alexandria pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 182 din Codul penal.
După efectuarea cercetărilor, prin Rechizitoriul din 29.03.2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului L.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 din Codul penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) din Codul penal.
S-a reţinut, în fapt, că la data de 19 mai 2000, pe fondul unor discuţii contradictorii cu partea vătămată I.A., inculpatul l-a lovit pe acesta cu un corp dur în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale şi fractură coronară a dinţilor 12 şi 23.
Prin Sentinţa penală nr. 581 din 21.12.2001 a Judecătoriei Alexandria, în temeiul art. 334 din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din art. 182 alin. 1 din Codul penal în art. 180 alin. 2 din Codul penal şi, în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 73 lit. b) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 300.000 lei amendă penală, atrăgându-i-se atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 631 din Codul penal.
A fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă, în cuantum de 1.328.000 lei, din care 328.000 lei daune materiale şi 1.000.000 lei daune morale.
Instanţa de fond a arătat că, de esenţa infracţiunii de vătămare corporală în modalitatea sluţirii, era necesar ca părţii vătămate să i se fi cauzat urmări ireversibile, din punct de vedere estetic şi funcţional şi cum din probele administrate nu a rezultat această situaţie, instanţa a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 din Codul penal.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, arătându-se că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei reţinute în sarcina inculpatului L.C.
Tribunalul Teleorman, prin Decizia nr. 438 din 19.11.2001, a admis recursul şi a casat sentinţa judecătoriei, trimiţând spre rejudecare cauza la Judecătoria Alexandria, pentru cercetarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 2 din Codul penal.
Rejudecând după casare, prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă, precum şi după efectuarea expertizei medico-legale, care a concluzionat că leziunile suferite de partea vătămată nu i-au produs acesteia un prejudiciu estetic, instanţa de fond a reţinut că, din actele medico-legale existente la dosar, a rezultat că partea vătămată a suferit o fractură coronară a dinţilor 12 şi 23 post traumatică, ceea ce echivalează cu o sluţire, chiar dacă medicul legist a infirmat acest lucru, fiind însă clar că partea vătămată a suferit un prejudiciu estetic ce nu poate fi înlăturat printr-un proces de vindecare normală. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 554 din 27.09.2002, Judecătoria Alexandria l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că încadrarea corectă a faptei pentru care este cercetat este cea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal. Totodată, a precizat că a reparat prejudiciul cauzat părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 444 din 17.12.2002, pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-a admis apelul declarat de inculpat şi s-a constatat integral acoperit prejudiciul cauzat,.menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând drept motiv de casare dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedură penală, arătând că nu este vinovat, iar în subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, avându-se în vedere circumstanţele reale şi personale.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Prin rejudecarea fondului, după casare, s-a stabilit în mod corect faptul că, la data de 19.05.2000, partea vătămată I.A. l-a acostat pe inculpat în scara blocului unde locuiau şi unde se purta o discuţie între mai mulţi vecini. întrucât şi inculpatul a intervenit în discuţiile purtate care vizau cheltuielile scării de bloc, partea vătămată i-a cerut să părăsească grupul şi, în urma refuzului acestuia, partea vătămată s-a întors spre el şi l-a împins. în cadrul altercaţiei create, inculpatul a lovit partea vătămată cu geanta pe care o avea în mână, lovitură plasată în zona feţei, care a determinat ulterior 3-4 zile de îngrijiri medico-legale pentru vindecarea părţii vătămate, cu referire la fracturarea coronară a dinţilor 12 şi 23.
Raportul medico-legal efectuat în cauză, din data de 6.09.2001, concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată nu i-au produs un prejudiciu estetic acestuia.
Anterior au mai fost efectuate alte două rapoarte medico-legale, unul dintre acestea, respectiv cel din 25.06.2001, concluzionând că, deşi tratamentele stomatologice acordate părţii vătămate au redat funcţionalitatea normală a dinţilor afectaţi, s-a creat totuşi un prejudiciu estetic.
Instanţa fondului a reţinut că partea vătămată a suferit o fractură coronară a dinţilor 12 şi 23, post traumatică, ceea ce echivalează cu o sluţire, chiar dacă actele medico-legale în cauză, respectiv o parte din ele, infirmă acest lucru, fiind vădit că partea vătămată a suferit un prejudiciu estetic ce nu poate fi înlăturat printr-un proces de vindecare normală.
Având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, s-a apreciat că instanţa fondului a dat o calificare juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat, respectiv cea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, soluţie menţinută de instanţa de apel, întrucât fracturarea celor doi dinţi ai părţii vătămate constituie o vătămare ireversibilă şi care reprezintă o sluţire, în sensul juridic al legii.
în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta de către inculpat, în mod corect s-a reţinut scuza provocării, fiind aplicate dispoziţiile art. 73 lit. b) din Codul penal, cu referire la art. 74 - 76 din Codul penal.
Curtea a constatat că şi modul de soluţionare a laturii civile a fost corect, instanţa de apel constatând ulterior că prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost integral acoperit de inculpat.
Apreciind că cele două hotărâri pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
