Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale
| Comentarii |
|
- Cod penal: art. 178 alin. 2
Conducerea autovehiculului de către inculpat care avea acest drept suspendat nu poate atrage răspunderea pentru infracţiunea de ucidere din culpă atâta timp cât nu există un raport de cauzalitate între nerespectarea acestor dispoziţii legale şi moartea victimei.
(Decizia nr. 1003 din 01.07.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie)
Prin decizia penală nr. 151/A din 9.12.2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman. Secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 23.06.2008, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele. A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 119 din 23.06.2008, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, s-au dispus următoarele:
1) în baza art. 178 alin. 2 C. p., inculpatul P.C.F. a fost condamnat la 2 ani închisoare.
în baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. p., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Instanţa a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. p. cu titlu de pedeapsă accesorie.
în baza art. 81 C. p., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, în condiţiile prev. de art. 82 C. p., şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. p.
în baza art. 71 C. p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
2) în baza art. 178 alin. 2 C. p., inculpatul O.C.M. a fost condamnat la 2 ani închisoare.
în baza art. 71 C. p., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. p. cu titlu de pedeapsă accesorie.
în baza art. 81 C. p., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, în condiţiile prev. de art. 82 C. p., şi i-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. p.
în baza art. 71 alin. ultim C. p., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
A obligat pe fiecare dintre inculpaţi la câte 250 lei cheltuieli judiciare statului. Instanţa de fond a reţinut că la data de 7.04.2007, inculpatul P., deşi avea dreptul de a conduce un autoturism suspendat, s-a urcat la volanul autoturismului Dacia 1310 şi în jurul orelor 20,30 a plecat către Turnu Măgurele împreună cu prietena sa, care a ocupat locul din dreapta faţă, iar în com. C. a intrat în coliziune cu o căruţă care circula fără a fi dotată cu elemente fluorescent-reflectorizante necesare pe timpul nopţii.
în urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în şanţ, s-a răsucit în aer şi s-a oprit cu roţile în sus, iar victima M.C.E. a fost proiectată afară din autoturism. A fost transportată la spitalul din mun. Tr. Măgurele, unde la scurt timp a decedat.
Totodată, a reţinut instanţa de fond că, în timpul coliziunii, căruţa condusă de intimatul inculpat O.C.M. a fost distrusă, însă nici acesta şi nici martora G.I.N. nu au suferit leziuni în urma accidentului.
Instanţa de fond a reţinut culpa comună a celor doi inculpaţi în producerea accidentului.
A concluzionat instanţa de fond că fapta inculpatului P.C.F. de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar uciderea victimei, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 178 alin. 2 C. p.
Fapta inculpatului O.C.M., care circula cu căruţa pe DN 52, sector de drum pe care nu-i era permis accesul pe timpul nopţii, iar căruţa nu era dotată cu elemente fluorescent-reflectorizante şi cu semn de lumină, cauzând accidentarea din culpă a victimei M.C.E., întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 178 alin. 2 C. p.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 52 şi ale art. 72 C. p. şi a apreciat că prin condamnarea la pedeapsa orientată către minimul special va putea fi atins scopul legii penale. Totodată, a apreciat instanţa
de fond că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. p. şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Sub aspectul soluţionării laturii civile, instanţa de fond a luat act că partea vătămată M.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
împotriva sentinţei penale sus menţionate a declarat apel apelantul inculpat P. C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că perioada de suspendare a permisului expirase, că nu era necesar să aibă permisul asupra sa, aşa încât fapta reţinută în sarcina sa nu există.
Analizând apelul, atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit disp. art. 371 alin. 2 C. p. p., tribunalul l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cauză reţinând în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin. 2 C. p. şi de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 7.04.2007, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, a intrat în coliziune cu căruţa condusă de celălalt inculpat a cauzat moartea victimei care se afla pe locul din dreapta faţă a aceluiaşi autovehicul.
Totodată, a constatat tribunalul că în mod corect a fost reţinută culpa comună în săvârşirea infracţiunii, întrucât inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice deşi avea dreptul de a conduce suspendat, încălcând astfel dispoziţiile legale pentru efectuarea acestei activităţi, aşa cum prevede art. 178 alin. 2 C. p.
în acord deplin cu instanţa de fond, tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că, la data producerii accidentului de circulaţie, testul pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie nu mai trebuia susţinut pentru a-i fi restituit permisu de conducere, considerând că aceste prevederi au caracter administrativ, fiind exclusă posibilitatea aplicării prevederilor art. 13 C. p., care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile, la condiţiile de încriminare şi la cele de tragere la răspunderea penală ş la sancţiunile penale.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul P.C.F., fără să expună motivele.
Ulterior, inculpatul a motivat în scris recursul criticând hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că producerea accidentului se datorează exclusiv numitului O.C.M.
Cât priveşte culpa reţinută în sarcina sa, arată că a fost sancţionat contravenţiona în temeiul art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G nr. 195/2002 şi începând cu data de
24.12.2006 i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 zile. Ulterior dar înainte de producerea accidentului, O.U.G. nr. 195/2002 a fost modificată, iar pentru contravenţia în temeiul căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, a fos: înlăturată obligaţia susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor. Consecinţa aceste modificări legislative este redobândirea dreptului de a conduce după trecerea perioadei pentru care a fost suspendat permisul. Altfel spus, suspendarea permisului de conducere a încetat de drept în momentul în care a fost modificată prevederea legală privind obligaţia susţinerii testului de verificare.
Drept urmare, întrucât singura culpă reţinută în producerea accidentului a fos: conducerea autoturismului având permisul suspendat, învinuire care nu este susţinută de probele administrate, inculpatul solicită admiterea recursului, achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. p. p., pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 dir
O.U.G. nr. 195/2002 şi, în temeiul art. 10 lit. c) C. p. p., pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. 2 C. p.
Cu ocazia dezbaterilor, dar şi prin notele scrise depuse la dosar, inculpatul a precizat motivele de recurs invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 18 C. p. p., arătând că între conducerea autoturismului cu permisul suspendat şi producerea accidentului nu este nicio legătură de cauzalitate. Referitor la infracţiunea prevăzută în O.U.G. nr. 195/2002, arată că, la data producerii accidentului, testul de verificare era încă necesar, deoarece modificarea O.U.G. nr. 195/2002 a intervenit după evenimentul rutier, însă modificarea art. 106 are relevanţă deoarece a făcut ca starea de suspendare să înceteze la sfârşitul celor 30 de zile pentru care a fost luată măsura, adică în ianuarie 2007, iar problema care se pune nu este de aplicare a dispoziţiilor art. 13 C. p., ci ale art. 12 C. p., în ceea ce priveşte retroactivitatea legii penale.
De asemenea, inculpatul arată că, deşi instanţele au reţinut culpa comună, nu au stabilit proporţia acestei culpe.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. 1 şi 2 C. p. p., Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Deşi recursul nu a fost motivat în termenul prev. de art. 38510 alin. 2 C. p. p., inculpatul a invocat cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385 pct. 10 şi 18 C. p. p., pe care instanţa de recurs le poate analiza.
Ambele instanţe au apreciat în mod corect că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru condamnarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
în concordanţă cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale aplicabile, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că, la data producerii accidentului, inculpatul a condus autoturismul având permisul de conducere suspendat.
Aşa cum a precizat chiar apărătorul recurentului, după ce Curtea a pus în discuţie succesiunea în timp a modificărilor legislative ale O.U.G. nr. 195/2002, la data producerii evenimentului rutier erau în vigoare dispoziţiile art. 106 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorul de autovehicul trebuia să se prezinte obligatoriu, conform convocării, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, iar în cazul nepromovării testului de cunoaştere a regulilor de circulaţie, perioada de suspendare se prelungea până la promovarea testului.
în speţă, inculpatul a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G nr. 195/2002 şi, începând cu data de 24.12.2006, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, iar până la data producerii accidentului rutier, inculpatul nu a promovat testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie.
Art. 106 mai sus menţionat a fost modificat abia prin O.U.G. nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial în data de 29 iunie 2007, mult după comiterea infracţiunii de către inculpat, fiind înlăturată obligaţia susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor pentru contravenţia în temeiul căreia recurentului i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Este adevărat că, dispoziţiile art. 106 din O.U.G. nr. 195/2002 au legătură cu săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât reglementează condiţiile şi cazurile de prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehiculele, ceea ce constituie situaţia premisă a infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. Cu toate acestea, nu se poate considera că dispoziţiile de mai sus au caracter penal, deoarece acestea reglementează o situaţie administrativă, ce precede aplicarea legii penale, fără să aibă valoarea unei norme de incriminare.
O asemenea valoare au numai dispoziţiile art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/200 care nu au suferit modificări în intervalul de timp de la data producerii accidentului până la soluţionarea cauzei.
Drept urmare, modificarea legislativă ulterioară a condiţiilor de redobândire dreptului de a conduce (după suspendare) nu influenţează existenţa sau elemente constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu dreptul de conducei suspendat şi nici caracterul penal al unei asemenea fapte.
în plus, fapta de a conduce autovehiculul cu dreptul de conducere suspendat nu fost dezincriminată, fiind prevăzută de legea penală atât la data producerii even mentului rutier, cât şi în prezent.
Pe cale de consecinţă, art. 12 şi 13 C. p. nu sunt aplicabile, nefiind vorba despr modificarea în timp a unor dispoziţii legale cu caracter penal.
Faţă de cele reţinute, Curtea constată că referitor la infracţiunea prev. de art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 1 C. p. p., deoarece la data comiterii faptei inculpatul avea dreptul de conducere sus pendat, împrejurare dovedită prin procesul-verbal de constatare întocmit de organel de poliţie şi adresele eliberate de I.P.J. Teleorman - Serviciul Poliţiei Rutiere, aspec recunoscut în cele din urmă chiar şi de către inculpat.
Rezultă, astfel, că situaţia de fapt ce a stat la baza condamnării inculpatului pentri infracţiunea mai sus menţionată concordă cu ansamblul probelor administrate condamnarea nefiind urmarea unei erori grave de fapt.
Recursul urmează a fi însă admis, întrucât condamnarea inculpatului pentri infracţiunea prev. de art. 178 alin. 2 C. p. este urmarea unei asemenea erori, fiim aplicabile prevederile art. 3859 pct. 18 C. p. p.
Astfel, fără a stabili proporţia culpelor şi fără o analiză temeinică sub acest aspect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că moartea victimei s-a produs din culp; comună a conducătorului autoturismului (inculpatul P.C.F.) şi a conducătorulu atelajului hipo (inculpatul O.C.M.), iar în ceea ce priveşte culpa inculpatului P., s-î reţinut că aceasta constă în faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice deş avea dreptul de a conduce suspendat.
Instanţa de recurs apreciază că această concluzie vine în contradicţie cu probele administrate în cauză.
Este adevărat că, potrivit art. 178 alin. 2 C. p., este incriminată infracţiunea de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, iar în cauza de faţă s-a dovedit cs inculpatul a încălcat o asemenea dispoziţie legală, conducând autoturismul deşi dreptul său de a conduce era suspendat.
Constatarea încălcării unei dispoziţii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reţine culpa în producerea accidentului rutier şi, implicit, referitor la moartea victimei, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivei dispoziţii legale a influenţat producerea evenimentului rutier ce a avut drept consecinţă decesul victimei.
Altfel spus, instanţele aveau obligaţia de a analiza raportul de cauzalitate dintre conducerea autoturismului cu dreptul de conducere suspendat şi moartea victimei.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, inculpatul P.C. nu a încălcat alte dispoziţii legale şi nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.
în consecinţă, producerea evenimentului rutier nu poate fi imputată inculpatului P., deoarece între conducerea autoturismului cu permisul suspendat şi moartea victimei nu există legătură de cauzalitate.
Procedând la analiza tuturor posibilităţilor de evitare a accidentului, expertul a precizat că inculpatul P. avea o atare posibilitate numai în situaţia în care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 45 km/h, însă aceasta nu poate constitui o culpă a inculpatului, căci respectiva viteză se situează sub valoarea a 1/2 din limita maximă a vitezei admise pe sectorul de drum unde a avut loc evenimentul rutier, inculpatul a condus sub această limită de viteză şi nu avea obligaţia de a o reduce până la 45 km/h.
Accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului O., care nu avea dreptul să conducă atelajul hipo pe drumul naţional (aşa încât prezenţa unui asemenea vehicul nu putea fi prevăzută de inculpatul P.), a condus căruţa foarte aproape de axul drumului (făcând inutile manevrele de evitare efectuate de inculpatul P.) şi fără niciun fel de elemente de semnalizare (ceea ce a determinat observarea târzie a căruţei de către inculpatul P.).
Toate acestea duc la concluzia că şi în situaţia în care nu ar fi avut dreptul de conducere suspendat, inculpatul P. era în imposibilitate de a evita accidentul rutier.
Conducerea autovehiculul cu dreptul suspendat este incriminată ca infracţiune distinctă, iar în condiţiile lipsei raportului de cauzalitate între nerespectarea acestor dispoziţii legale şi moartea victimei, nu se poate reţine culpa inculpatului şi, pe cale de consecinţă, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 178 alin. 2
C p- 9
Cât priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385 pct. 10 C. p. p., Curtea apreciază că analiza acesteia este inutilă, din moment ce instanţa de recurs a stabilit inexistenţa vreunei culpe a inculpatului P., soluţie cu mult mai favorabilă recurentului.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art, 38515 pct. 2 lit. d) C. p. p., Curtea va admite recursul, va casa în totalitate decizia penală şi în parte sentinţa şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.C., iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. p. p., îl va achita pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 C. p.
Va menţine condamnarea aplicată în baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 şi, având în vedere dispoziţiile art. 3858 C. p. p. privind neagravarea situaţiei în propriul recurs, va face aplicarea art. 81 şi 82 C. p., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea apreciază că nu se impune interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. p., întrucât conducerea unui autovehicul cu dreptul de conducere suspendat nu evidenţiază nedemnitatea inculpatului de a-şi exercita dreptul de a alege, cu atât mai mult cu cât acesta este tânăr, în vârstă de 25 de ani, este infractor primar şi a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal.
în temeiul art. 192 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
