Revizuirea - cale de atac extraordinară
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 394
Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. p. p. este incident atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
In cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport
de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
(Decizia nr. 103/A din 15.04.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie)
Prin sentinţa penală nr. 1465/10.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35007/3/2008, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 54/21.02.2004 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti modificată prin decizia nr. 34/24.06.2009 a Curţii militare de Apel, reformată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 7210/22.12.2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de revizuientul G.E. A fost obligat petentul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 50 din 2.09.2009 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, inclusiv prin prisma recomandărilor europene ale C.E.D.O., în şedinţa publică din 02.09.2008, instanţa a ridicat din oficiu excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, pe care a pus-o în discuţia părţilor (art. 39 C. p. p ).
în conformitate cu disp. art. 281 pct. 1 C. p. p., Tribunalul Militar Teritorial judecă în primă instanţă infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-c) C. p. p. săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel, inclusiv.
La data săvârşirii faptei, revizientul avea gradul de colonel, ulterior, prin Decretul prezidenţial nr. 50 din data de 23 septembrie 1997, i s-a acordat gradul de general, fiind incidente astfel disp. art. 29 C. p. p., iar în anul 1999 a trecut în rezervă.
Lăsând la o parte situaţia anterior enunţată prin care s-a constatat de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, că norma juridică interpretată exprimă mai puţin în raport cu intenţia legiuitorului (lex dixit minus guam voluit) şi nu a reţinut cauza spre judecare în fond privind pe revizuientul condamnat G.E. care devenise general, se poate deduce că sfera de aplicare a dispoziţiilor legale se extinde şi asupra altor situaţii sau se aplică prin analogie.
Astfel, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin încheierea nr. 581 din
25.03.2008, în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunţată în cauza Maszni c. României, precum şi a regulii cu valoare de principiu a judecării civililor de către instanţele „civile”, consacrată în art. 35 C. p. p., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, instanţa civilă devenită competentă să judece cauza în primă instanţă, printr-o modificare legislativă, este instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanţa ce a judecat cauza în primă instanţă şi a dispus condamnarea, este o instanţă militară.
S-a enunţat astfel, în Raportul din 13 ianuarie 2006 al C.E.D.O., principiul conform căruia „instanţele militare trebuie în principiu să fie necompetente să judece civilii”, competenţa lor fiind exclusivă şi rezervată personalului militar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. de mai sus.
Analizând cererea de revizuire formulată de petentul condamnat, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a emis la data de 12.01.2001 rechizitoriul nr. 16/P/1998, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului general de brigadă (rez.) G.E., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 C. p. şi de art. 246 raportat la art. 2481 C. p. cu aplic. art. 33 lit. b) C. p.
S-a reţinut că inculpatul, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în cursul anului 1990, a luat în primire jurnalul compus din 811 file aparţinând ing. U.G., fără să existe un act de confiscare, şi a refuzat să îl restituie membrilor familiei lui U.G. şi să îl pună la dispoziţie organului procuratură, când acel jurnal era necesar soluţionării cauzei penale respective.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în dosarul nr. 22/2001, a pronunţat sentinţa nr. 130/12.07.2001 prin care, în temeiul disp. art. 42 C. p., a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul G.E. în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, apreciindu-se că se impune aceasta potrivit calităţii persoanei (inculpatul având gradul de general).
Această instanţă, prin sentinţa penală nr. 44/15.11.2001, a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pentru că la momentul săvârşirii faptelor (1990) inculpatul nu era general.
Prin sentinţa nr. 14/06.02.2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dosarul nr. 727/2001 a restituit cauza la parchet pentru refacerea urmăririi penale întrucât inculpatului nu i-a fost adusă la cunoştinţă una dintre învinuiri, acesta neputând să-şi pregătească apărarea în acest sens.
Prin decizia nr. 195 din 30.05.2001 Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 117/2002, a admis recursurile Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi al părţii civile U.A.H., declarate împotriva sentinţei penale nr. 14/06.02.2002 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, pe care a casat-o trimiţând cauza acestei instanţe pentru continuarea judecăţii.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa nr. 54/21.02.2004 pronunţată în dosarul nr. 727/2001, a dispus următoarele:
- în baza disp. art. 334 C. p. p., schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpatul general de brigadă (rez.) G.E. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificat prev. de art. 246 C. p. raportat al art. 2481 C. p., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 C. p., cu aplic. art. 13 C. p. şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. p. p. rap. la art. 10 lit. g) C. p. p. şi art. 124 C. p., încetarea procesului penal întrucât în cauză a intervenit prescripţia specială;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. p. p. rap. la art. 10 lit. a) C. p. p., achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 272 C. p., cu aplic. art. 1 C. p. (reţinerea sau distrugerea de înscrisuri) întrucât fapta nu există.
în baza art. 14 C. p. p., a art. 346 C. p p. şi a art. 998 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă U.H.A. şi a fost obligat inculpatul să-i plătească, cu titlul de despăgubiri civile - daune morale, suma de 20.000.000 lei.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 34/24.06.2004 pronunţată în dosarul nr. 40/2003, a admis recursurile declarate de Secţia Parchetelor Militare şi partea civilă U.H.A. împotriva sentinţei de mai sus, pe care a desfiinţat-o şi l-a condamnat pe
inculpatul general de brigadă (rez.) G.E. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 272 C. p. şi o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. p. rap. la art. 248 C. p. A fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat.
A fost admisă acţiunea civilă a lui U.H.A. şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50.000.000 lei (daune morale).
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 7210 din
22.12.2005, pronunţată în dosarul nr. 4066/2005, a dispus admiterea recursurilor Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, şi al părţii civile U.H.A., a casat decizia sus-arătată şi sentinţa nr. 54/2003 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi rejudecând cauza l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. p., pentru o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infr. prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. p., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. b) C. p. De asemenea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 272 C. p., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. e) C. p. (această ultimă pedeapsă fiind graţiată condiţionat în întregime, conform Legii nr. 543/2002).
Acţiunea părţii civile U.H.A. a fost admisă, inculpatul fiind obligat la plata sumei de
99 milioane lei vechi către acesta.
Recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Condamnatul a formulat contestaţie în executare la decizia sus-arătată a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, susţinând că în recursul procurorului i s-a agravat situaţia juridică, ea fiind respinsă ca nefondată (decizia nr. 5127/08.09.2006, dosar nr. 6205/1/2006).
Hotărârea fiind definitivă, recursul contestatarului general de brigadă (rez.) G.E. a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 19/22.01.2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători (dosar nr. 14360/1/2006).
în motivarea cererii de revizuire petentul a învederat că există împrejurări noi necunoscute de prima instanţă atunci când a soluţionat cauza, şi anume:
a) Jurnalul dizidentului U.G. s-a aflat la procurorul militar D.V. care l-a adus la cererea familiei la revista X., ori unul dintre capetele de acuzare la adresa revizuientului a fost refuzul acestuia de a pune dosarul dizidentului U. la dispoziţia familiei, fapt ce nu putea fi realizat din moment ce acesta era în posesia generalului D.V., care a instrumentat cauza şi a oferit dosarul presei.
b) Jurnalul dizidentului putea fi restituit de către revizuentul condamnat numai după obţinerea aprobării directorului SRI.
Art. 394 C. p. p. învederează cinci cazuri care permit introducerea cererii de revizuire. Potrivit art. 394 lit. a) C. pr. civ., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dispoziţii care sunt în acord cu cele prevăzute la alin. 2, precizând motivul care constituie cauza de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal, ori de condamnare.
în ceea ce priveşte descoperirea de fapte sau împrejurări noi, acestea urmând a dovedi reţinerea de către hotărârea definitivă a unei stări de fapt eronate, nu pot fi decât tot elemente de fapt, adică probe în accepţiunea dată de art. 63 C. p. p.
în cererea condamnatului G.E. sunt indicate ca probe un dialog dintr-o emisiune televizată de la Postul R. TV şi o adresă a Serviciului Român de Informaţii, Biroul Reiaţi cu Publicul, în care practic se confirmă solicitarea, în repetate rânduri, în vederea restituirii jurnalului dizidentului U.
Acestea nu se pot încadra în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare. Aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat iniţial de procuror şi apoi de către instanţele de judecată, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Pentru aceste considerente, a respins cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat G.E. ca neîntemeiată.
A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuientul, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând desfiinţarea acesteia şi admiterea cererii de revizuire.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. 2 C. p. p., constată următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. p. p., este incident atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei”.
în cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
Pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiţii:
a) să se fi descoperit fapte şi împrejurări. Este vorba de „fapte” şi „împrejurări” care fac parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie, şi nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
b) în al doilea rând faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanţă, care a pronunţat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanţă, şi nu de părţi. Este îndeplinită această condiţie atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în faţa instanţei.
Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa instanţei, dar şi atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanţă, dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, raţiune pentru care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţare.
Dacă însă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existenţa lor sau a considerat că nu atrag o altă soluţie în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanţă.
c) A treia condiţie este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
în speţă, deşi revizuientul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. p. p., Tribunalul a considerat că cele invocate de revizuient, nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare”, în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. De aceea cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea consideră că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a revizuirii.
Revizuientul indică în cererea sa drept fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei:
1) faptul că jurnalul inginerului U.G. s-a aflat la dispoziţia procurorului militar D.V astfel încât nu a existat, din acest punct de vedere, vreun impediment pentru soluţionarea dosarelor privind moartea dizidentului, dosare care, potrivit menţiunilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, erau în curs de desfăşurare. Acest lucru rezultă din conţinutul emisiunii realizate la postul TV R. la 19.12.2005 în care se precizează „în ’90 jurnalul apare, îl aduce D.V., la cererea familiei, în Revista X. şi
2) aspectul relevat de adresa nr. 75766/22.03.2006 a SRI, şi anume că „manuscrisele confiscate de la fostele organe de securitate identificate în arhiva Serviciului Român de Informaţii puteau fi restituite autorilor sau moştenitorilor legali ai acestora, pe baza unui raport aprobat de directorul S.R.I.”.
Dacă analizăm aceste fapte prin prisma celor 3 condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, prezentate anterior, Curtea reţine următoarele:
a) în ceea ce priveşte prima condiţie necesară pentru a fi în prezenţa cazului de revizuire reglementat de art. 394 lit. a), acela de a se fi descoperit fapte sau împrejurări, Curtea constată că aceasta este îndeplinită întrucât atât emisiunea TV, cât şi adresa SRI nu sunt doar probe noi prin care se încearcă prelungirea probatoriului efectuat în cauză, ci reprezintă împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă şi care urmează a fi confirmate prin probe noi. Faptele noi ce urmează a fi probate sunt nu existenţa emisiunii TV şi a înscrisului S.R.I., ci faptul că jurnalul dezidentului U. s-a aflat în 1990 în posesia generalului V., care îl putea utiliza în anchetele penale privind moartea lui U.G., şi faptul că G.E. nu putea restitui familiei jurnalul, fără aprobarea directorului S.R.I.
b) în ceea ce priveşte a doua condiţie necesară pentru a fi în prezenţa cazului de revizuire reglementat la art. 394 lit. a): faptele şi împrejurările în revizuire să fie noi pentru instanţa de judecată. Curtea constată că această este îndeplinită, deoarece la data soluţionării cauzei instanţa nu a ştiut că în realitate generalul V., procurorul care
a întocmit şi rechizitoriul în cauza revizuientului G.E., a avut acces la jurnalul dezidentului U. în 1990. De altfel, aceste aspecte au fost relevate într-o emisiune din
19.12.2005, iar dezbaterile la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza privindu-l pe inculpatul G.E. au avut loc anterior, la 25 noiembrie 2005; ca atare, inculpatul nu avea cum să le aducă la cunoştinţa instanţei, iar instanţa la rândul său nu le putea cunoaşte.
în ceea ce priveşte adresa S.R.I. nr. 75766/22.03.3006, este şi ea ulterioară soluţionării definitive a cauzei, ca atare nu putea fi avută în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii. Ne interesează dacă răspunsul la o astfel de adresă putea fi solicitat cu prilejul soluţionării cauzei sau dacă inculpatul G.E. a făcut vorbire în faţa instanţelor de fond despre imposibilitatea sa de a dispune cu privire la restituirea jurnalului în lipsa acordului provenit de la superiorii săi, atâta vreme cât o asemenea situaţie nu a fost dovedită, iar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la ea şi nu a avut-o în vedere la momentul pronunţării, caracterul de noutate al celor invocate prin adresă se păstrează.
c) Referitor la cea de a treia condiţie - faptele şi împrejurările noi să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare - Curtea constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. p. - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată - şi a celei prevăzute de art. 272 C. p. - reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.
Faptul că decizia restituirii înscrisului respectiv (jurnalul) aparţinea directorului SRI şi nu inculpatului, care era doar comandantul unităţii depozitare a acelui înscris, ar conduce la înlăturarea vinovăţiei pentru infracţiunea de reţinere de înscrisuri (în situaţia în care în cauză nu s-a făcut proba că inculpatul ar fi distrus acele înscrisuri), şi ar avea ca efect şi înlăturarea vinovăţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu pentru că nu ar mai subzista elementul material al acestei infracţiuni - neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu - atâta timp cât restituirea jurnalului nu era un act de dispoziţie pe care îl putea face revizuientul.
De asemenea, faptul că jurnalul s-a aflat în 1990 în posesia generalului V. care cerceta moartea dezidentului U. înlătură concluzia instanţei care l-a judecat pe G.E. că inculpatul, dată fiind valoarea istorică, arhivistică, dar şi juridică a jurnalului, ar fi obstrucţionat înfăptuirea justiţiei şi ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Este adevărat că din împrejurarea nouă adusă la cunoştinţa instanţei prin intermediul cererii de revizuire - constând în aceea că jurnalul s-a aflat în posesia generalului V. - nu rezultă în ce perioadă din 1990 acesta a deţinut înscrisul, dacă aceasta se plasează anterior datei de 6.06.1990, când se reţine că înscrisul a fost primit în unitate de revizuient, sau după această dată.
Acest aspect va fi lămurit însă cu prilejul rejudecării cauzei, îndeplinirea cumulativă a celor 3 elemente analizate anterior fiind suficientă pentru admiterea în principiu a revizuirii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite apelul formulat de apelantul revizuient G.E., va desfiinţa sentinţa penală nr. 1465/10.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală, şi rejudecând, va admite în principiu, în temeiul art. 394 alin. 1 lit. a) C. p. p., cererea de revizuire formulată de revizuientul G.E. şi va dispune rejudecarea cauzei, conform art. 405 C. p. p.
Pentru a nu lipsi părţile de un grad de jurisdicţie deoarece s-a admis în principiu cererea de revizuire de către instanţa de apel, Curtea va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti în vederea rejudecării.
Cu prilejul rejudecării, instanţa urmează să stabilească faptul dacă până la momentul pensionării, revizuientului G.E. i-a fost solicitat vreodată de către procurorul V. jurnalul lui G.U. şi dacă i-au fost aduse la cunoştinţă în perioada în care era angajat solicitările moştenitorilor de la 20.08.1990; 14.09^1994; 23.06.1997; 20.03.1998; 8.01.2001 de restituire a jurnalului. Se va stabili de asemenea care este momentul consumării infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare a instanţei, având în vedere contradicţiile ce au existat în momentul judecăţii cu privire la acest aspect.
