Unitatea infracţiunii continuate. Delapidare. Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Anularea actelor false de către instanţă
Comentarii |
|
În situaţia în care inculpata a săvârşit la diferite intervale de timp, dar în realizarea unei singure rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii de delapidare, se va reţine forma continuată a acestei infracţiuni.
Secţia penală, Decizia nr. 774 din 5 decembrie 2011
Prin sentința penală nr. 164/15.02.2011 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 2534/258/2010, în baza art. 2151alin. (1) C.pen., a fost condamnată inculpata V.R.E. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare.
în baza art. 290 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (27 acte materiale), a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
în baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
în baza art. 71 C.pen., i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. ca pedeapsă accesorie.
în baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.
în baza art. 71 alin. (5) C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
în baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată SC G.G. IFM nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 530 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 30.12.2009, partea vătămată B.M., administrator la SC G.G. IFN Odorheiu Secuiesc, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, solicitând efectuarea de cercetări față de inculpata V.R.E., care în calitate de angajată a firmei, a falsificat un număr de 27 de contracte de amanet, însușindu-și sumele de pe acestea. Din plângerea și declarația părții vătămate a rezultat că la data de 3.12.2008, cu ocazia efectuării inventarului la punctul de lucru B., a rezultat că un număr de 27 de contracte de amanet erau falsificate, respectiv bijuteriile din aur constituite drept garanție pentru sumele împrumutate nu corespund cu evidențele din bazele de date aflate pe calculator, în cauză constatându-se un prejudiciu de 21.485 lei.
Partea vătămată a depus la dosarul cauzei nota de constatare întocmită, anexa cu privire la cele 27 de contracte și o declarație a învinuitei V.R.E. prin care recunoștea faptele comise.
Organele de poliție au audiat inculpata care a recunoscut faptul că în perioada 4.02.2008 - 11.02.2009 a fost angajată la SC G.G. IFN cu contract de muncă, desfășurând activitatea la punctul de lucru B., în calitate de operator calculator.
Inculpata răspundea de starea bunurilor și obiectelor de inventar, având obligația de a le păstra în perfectă stare de funcționare, completa acte de casierie și alte anexe conform regulamentului prevăzut de lege, se ocupa de depozitarea banilor și aurului în seiful societății.
în lunile iulie - mai 2008 inculpata V.R.E., folosindu-se de baza de date a societății, a întocmit în fals un număr de 27 de contracte de amanet pe numele unor clienți ai societății respective, încasând sumele de bani contractate.
Din declarația inculpatei a rezultat că la început a falsificat un număr de 5 contracte, toate purtând aceeași dată și însumând aproximativ 3.500 lei și, deoarece nu a reușit să depună banii ridicați, perioada de rulare a contractului fiind scurtă, inculpata a procedat la falsificarea altor contracte, ajungând în acest fel la un număr total de 27 de contracte.
Instanța reține că s-a dovedit și prin rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite pe parcursul urmăririi penale și prin declarațiile martorilor audiați ce figurau drept clienți în contractele falsificate că aceștia nu au semnat contractele în cauză.
Cu privire la infracțiunea de delapidare, s-a constatat că în cadrul cercetării penale nu s-au identificat clar dacă toate sumele ce figurau în contracte au fost însușite de inculpată sau au fost întocmite fictiv doar pentru a justifica și a acoperi lipsa sumei de 3.458 lei pe care inculpata și-a însușit-o efectiv din casieria societății prin falsificarea primelor 5 contracte, la data de 20.09.2008, astfel cum de altfel și inculpata a precizat în declarația sa.
Pentru acest motiv, încadrarea juridică a faptei comise de inculpată, reținută în rechizitoriu, s-a apreciat ca fiind corectă, în sensul că se poate lua în considerare comiterea unui singur act material la data de 20.09.2008.
De asemenea, se mai reține că suma recunoscută de inculpată în declarația sa și pe care probabil a plătit-o părții vătămate, 3.500-3.800 lei, era mult mai mică decât valoarea prejudiciului reținut de 21.485 lei, sumă care era greu de crezut că a putut fi plătită de inculpată într-un timp scurt, având în vedere situația sa materială. Inculpata și-a exprimat de altfel opinia că valoarea mare a prejudiciului s-ar datora dobânzilor acumulate. Practic suma prejudiciului este egală cu suma totală a contractelor falsificate și coroborând cu declarația inculpatei, rezultă că acestea au fost încheiate pentru a acoperi dobânda acumulată pentru suma inițială de 3.458 lei, restul banilor nefiind însușiți efectiv.
Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere că numărul actelor materiale este egal cu cel al contractelor falsificate, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere în primul rând dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) prin care se stabilesc criteriile generale de individualizare a pedepselor.
Astfel, s-a avut în vedere că inculpata nu avea antecedente penale, a recunoscut sincer faptele comise și, pe parcursul procesului penal, a restituit sumele de bani însușite, partea vătămată nemaiconstituindu-se parte civilă în cauză.
Cu toate acestea, ținând cont de numărul mare de acte materiale, instanța nu reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante, însă pedeapsa a fost stabilită către minimul prevăzut de lege.
Ca modalitate de executare a pedepsei, având în vedere atitudinea inculpatei pe parcursul urmăririi penale, concretizată în primul rând prin recuperarea prejudiciului, precum și faptul că este la primul conflict cu legea penală, instanța a apreciat că scopul pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 C.pen. poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Drept urmare, în baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.
împotriva hotărârii instanței de fond a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, care a criticat sentința sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor.
Astfel, se reține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că infracțiunea de delapidare a fost comisă printr-un singur act material, la data de 20.09.2008, când, în realitate, din întregul material probatoriu administrat în faza de urmărire penală rezulta cu certitudine comiterea infracțiunii de delapidare în forma continuată, reglementată de art. 41 alin. (2) C.pen.
Sentința mai este criticată și sub aspectul omisiunii de a se dispune, în temeiul art. 348 și art. 14 alin. (3) lit. a) C.proc.pen., anularea celor 27 de contracte de amanet falsificate.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 38514 C.proc.pen. și prin raportare la art. 3856alin. (3) C.proc.pen., sub toate aspectele, se rețin următoarele:
Instanța de fond a reținut corect starea de fapt, din probele administrate, rezultând că inculpata V. era angajată la firma părții vătămate B.M., SC G.G. IFN Odorheiul Secuiesc, având atribuții de gestionare a banilor și a obiectelor de aur.
în perioada iulie - mai 2008 inculpata, folosindu-se de baza de date a societății, a întocmit în fals un număr de 27 contracte de amanet pe numele unor clienți care figurează sau figurau ca și clienți ai societății respective, încasând sumele de bani după aceste contracte.
De fapt, rezultă că la început inculpata a falsificat un număr de 5 contracte, dar datorită faptului că nu a reușit să depună banii ridicați, perioada de rulare a contractului fiind scurtă, aceasta a procedat în continuare la falsificarea altor contracte, ajungând la un număr de 27.
în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor date de către instanța de fond, aspect care a format și obiect al recursului parchetului, se apreciază că în mod greșit s-a considerat că din probele administrate nu rezultă cu claritate dacă toate sumele ce figurau în contracte au fost însușite de către inculpată sau au fost întocmite fictiv pentru a justifica și a acoperi lipsa sumei de 3.458 lei pe care inculpata și-a însușit-o efectiv din casieria societății prin falsificarea primelor 5 contracte la data de 20.09.2008.
Apreciindu-se că infracțiunea de delapidare s-a realizat pentru toate cele 27 de contracte de amanet, realizându-se astfel un număr de 27 de acte materiale, și nu unul, cum a reținut instanța de fond, se va admite recursul parchetului și în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., se va casa parțial sentința atacată și în urma rejudecării cauzei, în conformitate cu art. 334 C.proc.pen., se va schimba încadrarea juridică a primei infracțiuni pentru inculpata V.R.E. în prevederile art. 2151alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
Apărătorul inculpatei a susținut că inculpata a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul parchetului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151alin. (1) C.pen., fără reținerea art. 41 alin. (2) C.pen., că nu s-a cerut schimbarea încadrării cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen., astfel că instanța a judecat corect, în limitele sesizării.
Din verificarea rechizitoriului rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., pentru 27 de acte materiale, instanța de fond reținând doar un singur act material, apreciind greșit că prin rechizitoriu s-a reținut doar un act material, la data de 20.09.2008.
Prin urmare, instanța de fond s-a aflat în eroare la pronunțarea sentinței, astfel că recursul parchetului, așa cum s-a arătat, este admisibil.
în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei pentru prima faptă, aceasta va fi menținută de către instanța de recurs, apreciindu-se că ea a fost bine individualizată.
în ceea ce privește cea de-a doua faptă comisă de inculpată, prevăzută de art. 209 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., se constată că aceasta a fost bine încadrată, iar pedeapsa a fost just individualizată, astfel că va fi menținută, după cum va fi menținută și aplicarea prevederilor art. 33, 34 C.pen., privitoare la contopirea pedepselor, precum și a prevederilor art. 81, 82 și 83 C.pen.
Având în vedere că instanța de fond nu a anulat cele 27 de contracte false, instanța de recurs va da eficiență art. 14 alin. (3) lit. a) C.proc.pen. și va dispune anularea acestor contracte.