Urmărire penală. Prezentarea materialului de urmărire penală. încălcarea dreptului la apărare şi a principiului asigurării aflării adevărului. Restituirea cauzei la procuror
| Comentarii |
|
In condiţiile în care inculpatul a învederat procurorului că nu este în măsură să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală din motive medicale fizice şi psihice, prezentarea materialului de urmărire penală în aceste condiţii şi întocmirea rechizitoriului sunt lovite de nulitate absolută, fiind întocmite cu încălcarea dispoziţiilor art. 262 raportat la art. 250 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală, lipsind pe inculpat de posibilităţile garantate prin art. 252 şi 253 din Codul de procedură penală.
S-au încălcat astfel şi dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi art. 3 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 760 din 22 mai 2001 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 147 din 27.02.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis excepţia nulităţii absolute invocată de inculpatul T.R.L. şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru refacerea urmăririi penale.
Tribunalul a reţinut că actele de urmărire penală s-au efectuat cu încălcarea art. 250 din Codul de procedură penală, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului cu privire la dreptul fundamental de apărare, art. 66 şi art. 70 din Codul de procedură penală.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând nelegalitatea soluţiei de restituire a cauzei, întrucât, pe parcursul cercetărilor desfăşurate pe perioada de 2 ani, inculpatul a luat cunoştinţă de încadrarea juridică a faptelor şi de materialul probator.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea a constatat că în mod greşit tribunalul a considerat ca lovite de nulitate absolută toate actele de urmărire penală efectuate în cauză, această nulitate afectând numai actul de sesizare întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 250 şi următoarele din Codul de procedură penală.
Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a luat cunoştinţă de învinuirile care i se aduc, fiind audiat pentru unele fapte.
La 3 decembrie 1999, constatând că învinuitul a fost cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 3 şi 5 din Codul penal, iar nu pentru cea prevăzută de art. 215 alin. 1 şi 3, cum începuse urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 248 cu referire la art. 2481 din Codul penal.
La 9 decembrie 1999, inculpatul a fost ascultat, luând cunoştinţă de noua încadrare juridică, în aceeaşi zi dându-se ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi luându-se şi măsura arestării preventive pentru inculpat.
La 15 decembrie 1999, inculpatul a fost adus la parchet la ora 13,00, spunându-i-se că "are dreptul de a lua cunoştinţă" de materialul de urmărire penală, respectiv trei volume conţinând circa 1300 file, şi, dacă nu poate citi acest material, îi poate fi citit.
Fiind bolnav (era internat în Spitalul Penitenciar Jilava), inculpatul a solicitat o expertiză medico-legală asupra stării sale din acel moment, care să aprecieze obiectiv dacă avea posibilitatea fizică şi psihică necesară luării efective la cunoştinţă a materialului de urmărire penală.
Procurorul a respins proba, având în vedere că din referatul medical prezentat rezultă că la ora 10,45 starea clinică a inculpatului era bună.
Curtea a apreciat că prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut formal, deoarece referatul medical privea starea clinică a inculpatului de la ora 10,45, şi nicidecum capacitatea psihică şi a posibilităţilor de înţelegere şi formulare a observaţiilor şi obiecţiunilor pe care legea le garantează în derularea unor astfel de proceduri.
în aceste condiţii era nu numai formală, ci chiar inutilă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 250 lit. c) din Codul de procedură penală, întrebarea dacă inculpatul doreşte să facă cereri noi sau declaraţii suplimentare, mai ales că nu fusese audiat ca inculpat decât la 9 decembrie 1999.
Totuşi, procurorul a consemnat că "activitatea" de prezentare a materialului s-ar fi încheiat la ora 13,10, fiind nevoie de numai 10 minute pentru aceasta.
A doua zi, la 16 decembrie 1999, a fost întocmit rechizitoriul, care însă este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 262 raportat la art. 250 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală, lipsind inculpatul de posibilităţile garantate prin art. 252 şi 253 din Codul de procedură penală, fiind total nejustificată graba cu care s-a procedat la trimiterea în judecată.
Prin urmare, nu are relevanţă dacă procurorul a apreciat greşit asupra necesităţii ca inculpatul să fie prezent sau nu la întocmirea unora din actele de urmărire penală, inculpatul având posibilitatea ca, luând cunoştinţă de materialul de urmărire penală, să-şi valorifice drepturile prevăzute de art. 252, 253, 275 şi 278 din Codul de procedură penală.
Esenţial este ca inculpatul sau învinuitul să aibă cunoştinţă efectivă de materialul de urmărire penală pentru respectarea dispoziţiilor ari. 6 alin. 2 din Codul de procedură penală, pentru asigurarea aflării adevărului potrivit art. 3 din Codul de procedură penală şi, numai după efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, se poate emite rechizitoriul, ca act valid pentru legala sesizare a instanţei.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul parchetului şi a casat sentinţa, în sensul că a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.
