Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, după admiterea cererii de rejudecare a cauzei, conform art. 522^1C.proc.pen.
Comentarii |
|
Nefiind aplicabile dispoziţiile art. 403 C.proc.pen.,instanţa nu poate suspenda,în tot sau în parte, executarea hotărârii şi nu poate lua, revoca, constata încetată de drept vreo măsură preventivă ori înlocui măsura arestării preventive cu o alta restrictivă de libertate.
Numai dacă art. 404 C.proc.pen. s-ar fi aplicat, acesta ar fi obligat instanţa, conform art. 350 C.proc.pen., să se pronunţe, prin hotărâre, asupra măsurii arestării preventive.
Decizia secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 41 din 13 aprilie 2010
Prin sentinţa penală nr. 263/02.06.2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 5221C.proc.pen., s-a admis cererea de rejudecare, iar în baza art. 406 alin. (1) C.proc.pen., s-a anulat sentinţa penală nr. 426/27.11.2003 a Tribunalului Argeş, iar inculpatul S.I. a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar.
În baza art. 88 C.pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 21.06.2005 la zi. S-a anulat vechiul mandat de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, mai înainte de a analiza fondul cauzei, a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor imputate, iar faptele sale soldate cu prejudicierea mai multor părţi vătămate au corespondent în dispoziţiile Codului penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi inculpatul S.I.
Prin decizia penală nr. 41/A/13.04.2010, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul inculpatului S.I., reducând cuantumul despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat către una dintre părţile civile. S-a constatat că inculpatul S.I. este arestat în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 475/2003 din 14.07.2004, emis de Tribunalul Argeş şi întocmit în baza sentinţei penale nr. 426/27.11.2003, pronunţată de aceeaşi instanţă, definitivă prin decizia penală nr. 3581/29.06.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. S-a constatat că inculpatul este arestat în baza mandatului de mai sus începând cu data de 21.06.2005, la zi.
Mai înainte de analizarea temeiniciei motivelor de apel, Curtea a găsit necesar a prezenta un scurt istoric al speţei de faţă: prin sentinţa penală nr. 426/27.11.2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul S.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57, 71 C.pen., pentru săvârşirea a 6 infracţiuni.
S-a menţinut măsura arestului preventiv dispusă prin Ordonanţa nr. 78/P/2002 din 16.05.2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 47/A/17.02.2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Prin decizia penală nr. 3581/29.06.2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpat împotriva deciziei date în apel de către Curtea de Apel Piteşti. S-a emis mandat de executare a pedepsei care a fost executat prin încarcerarea condamnatului extrădat. Ulterior rămânerii definitive a sentinţei iniţiale de condamnare (sentinţa penală nr. 426/2003, pronunţată de Tribunalul Argeş), prin sentinţa penală nr. 269/31.08.2006 a Tribunalului Argeş, şi după extrădare, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnat, însă, prin decizia penală nr. 167/A/31.10.2006, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul condamnatului, desfiinţată sentinţă şi trimisă cauza spre rejudecare pentru ca prima instanţă să procedeze conform art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 405-408 C.proc.pen.
În urma rejudecării, prin sentinţa penală nr. 310/12.06.2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost respinsă cererea de rejudecare, însă, prin decizia penală nr. 94/A/14.09.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul condamnatului, desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza la Tribunalul Argeş, pentru rejudecarea în fond a cauzei în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 426/27.11.2003.
Reluându-se judecarea cauzei, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 263/02.07.2009, de Tribunalul Argeş, amplu prezentată în preambulul prezentelor considerente şi care constituie obiectul apelului de faţă. În continuare, după prezentarea acestui istoric al speţei, în privinţa stării de arest în care se află inculpatul-apelant, Curtea a adus următoarele argumente: prima instanţă a anulat vechiul mandat de executare şi a dispus emiterea unui nou mandat şi, în baza art. 88 C.pen., a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 21.06.2005, la zi.
În legătură cu aceasta, Curtea îşi reafirmă opinia pe care şi-a exprimat-o prin încheierea din data de 8.09.2009, în sensul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 160b, art. 3002 C.proc.pen. şi art. 350 C.proc.pen., întrucât inculpatul nu este arestat preventiv în această cauză, chiar dacă a fost anulată sentinţa.
În cauză, nu avem de-a face cu o arestare preventivă, ci este vorba de o detenţie ce rezultă în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii şi anume, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 475/2003 din 14.07.2004 al Tribunalului Argeş, întocmit în temeiul unei sentinţe de condamnare rămasă definitivă.
Actuala reglementare ridică probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 405-408 C.proc.pen., la care face trimitere art. 5221C.proc.pen.
Pornind de la acest text de lege ultim menţionat, rejudecarea cauzei privind o persoană ce a fost condamnată în lipsă se va realiza cu respectarea dispoziţiilor art. 405-408 C.proc.pen.
Este adevărat că art. 406 C.proc.pen. face trimitere şi la art. 350 C.proc.pen., referitor la măsurile cu privire la starea de libertate, însă, acestea se referă la procedura revizuirii când s-a pronunţat o încheiere de admitere în principiu. Or, în cazul de faţă, al rejudecării conform art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 405-408 C.proc.pen., nu se face trimitere şi la prevederile art. 403 C.proc.pen., privind admiterea în principiu a cererii de revizuire. În aceste condiţii, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 403 C.proc.pen., instanţa nu poate suspenda, în tot sau în parte, executarea hotărârii şi, de asemenea, nu poate lua, revoca, constata încetată de drept vreo măsură preventivă ori înlocui măsura arestării preventive, cum este cazul de faţă cu o alta restrictivă de libertate.
Numai dacă art. 404 C.proc.pen., s-ar fi aplicat, acestea ar fi obligat instanţa, conform art. 350 C.proc.pen., să se pronunţe, prin hotărâre, asupra măsurii arestării preventive.
Un alt argument în sensul că, la momentul judecăţii, condamnatul nu este arestat preventiv pledează şi faptul că doar din acest moment, o hotărâre capătă caracter executoriu, conform regulii generale. Aşadar, până la momentul rămânerii definitive a noii sentinţe de condamnare, condamnatul este arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis conform primei sentinţe de condamnare, chiar dacă aceasta a fost anulată. Aceasta, deoarece, aşa cum am arătat, nu s-a dispus suspendarea executării.
În concluzie, toate aceste dificultăţi de interpretare vin din laconismul normei procesuale penale ce reglementează procedura rejudecării după extrădare, care face trimitere la procedura rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire, fără a face însă referinţă şi la prevederile art. 403 C.proc.pen., care prevăd posibilitatea suspendării hotărârii supuse revizuirii, cât şi posibilitatea ca instanţa să dispună luarea oricăreia din măsurile prevăzute de lege.
(Judecător Doru Mercan)