Inculpata a obligat victima să aibă raporturi sexuale prin constrângere cu un bărbat care cunoştea lipsa consimţământului victimei şi cu un bărbat care nu a cunoscut că victima a fost ameninţată de inculpată.
(Secţia penală, decizia nr. 2364 din 26 mai 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 184 din 13 mai 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
-C.E.Ia:
-1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 cu aplicarea art. 99 şi art. 109 din Codul penal;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 26 raportat
la art. 197 alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 99 şi art. 109 din Codul penal şi
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 99 şi art. 109 din Codul penal.
S-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, menţinându-se starea de arest şi deducându-se la zi perioada arestării preventive.
-B.Ş.C.Ia:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 13 din Codul penal, şi 25) Art. 465 alin. 3 C. pr. pen.
- 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 26, raportat la art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 13 din Codul penal.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, menţinându-se starea de arest şi deducându-se la zi perioada arestării preventive.
Inculpata C.E. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente C.I. să plătească părţii civile M.D. suma de 2.000.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se ca nefotidată cererea privind acordarea de daune morale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus achitarea inculpatului U.V., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 75 lit. c din Codul penal.
S-a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
în ziua de 12 mai 1996, inculpata C.E. a cunoscut-o pe partea vătămată M.D.M., care se afla în vizită în Bucureşti şi împreună au mers la uzina termică a imobilului de la nr. 7 de pe Bd. M., pentru a rămâne peste noapte.
Aici, inculpatul B.Ş., care era fochist la acea centrală, le-a propus celor două să întreţină raporturi sexuale, ambele refuzând.
Faţă de refuzul părţii vătămate, inculpata C.E. a ţipat la ea şi a lovit-o pentru a o convinge să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul B.Ş., obligând-o să se dezbrace, luându-i totodată un lănţişor şi un inel din aur.
Deşi cunoştea refuzul părţii vătămate, inculpatul
A. Ş. a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, în aceeaşi încăpere aflându-se şi inculpata C.E.
între orele 1,00 şi 6,00 inculpata C.E. nu a lăsat-o pe partea vătămată să părăsească incinta staţiei termice, iar când a părăsit imobilul pentru a-l chema pe inculpatul U.V., partea vătămată a fost împiedicată să plece de inculpatul B.Ş., care a încuiat uşa.
Inculpata C.E. i-a propus inculpatului U.V. să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată în schimbul unei sume de bani, dându-i de înţeles că „are” o fată care se prostituează.
Inculpatul U.V., care era bodyguard la barul M., a acceptat propunerea inculpatei şi s-a deplasat în incinta centralei termice în camera unde se afla
partea vătămată şi a întreţinut un raport sexual cu aceasta. în acest timp, inculpata C.E. a supravegheat-o pe partea vătămată din exteriorul încăperii şi a ameninţat-o prin semne să nu se opună, semne care, însă, nu au fost observate de U.V.
S-a reţinut că inculpatul U.V. nu a cunoscut că partea vătămată este ameninţată pentru a întreţine raporturi sexuale, mai ales că aceasta nu a manifestat nici un fel de opoziţie, astfel că s-a apreciat că acest inculpat a acţionat fără intenţia specifică infracţiunii de viol, fiind în eroare cu privire la acordul părţii vătămate.
în ziua de 13 mai 1996, inculpata C.E. i-a reţinut părţii vătămate obiectele personale de îmbrăcăminte, dându-i hainele sale, apoi au ieşit pe stradă, fiind însoţite de martorul I.C.
Profitând de un moment de neatenţie din partea celor doi, partea vătămată a fugit şi a apelat la ajutorul unei patrule de poliţie.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.Ş. împotriva acestei sentinţe au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin decizia nr. 109/ A din 17 martie 1999.
Prin recursul de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârile pronunţate, sub următoarele aspecte:
- Greşita achitare a inculpatului U.V., în sensul că din probele administrate în cauză ar rezulta vinovăţia acestuia la comiterea infracţiunii de viol;
- Respingerea nejustificată a cererii formulate de partea vătămată privind acordarea unor daune morale în sumă de 10.000.000 de lei;
- Greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi impunându-se a se alătura pedepselor principale, faţă de gravitatea faptelor săvârşite;
- Pedepsele aplicate inculpaţilor sunt insuficiente faţă de gravitatea faptelor.
Recursul parchetului este întemeiat, potrivit celor ce urmează.
Instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia celor doi inculpaţi, încadrând just în dispoziţiile legii faptele săvârşite de ei.
Tot aşa, în mod corect s-a reţinut, pe baza probelor dosarului, că inculpatul U.V. a întreţinut un raport sexual cu partea vătămată, fără a întâlni opoziţia acesteia şi fără să cunoască că aceasta a fost ameninţată pentru a întreţine raporturi sexuale de către inculpata C.E., care a cerut şi primit de la U.V. o sumă de bani.
Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost bine individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, referitor la gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise şi persoana inculpaţilor, care sunt tineri (C.E. minoră) şi nu au mai săvârşit fapte penale.
Motivul de recurs referitor la neaplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, alături de pedepsele principale aplicate inculpaţilor, implică o apreciere care este exclusiv de atributul instanţelor chemate să rezolve fondul cauzei şi nu este supusă cenzurii instanţei de recurs, neputând fi examinată în cadrul nici unuia dintre cazurile de casare enumerate limitativ în art. 3859 din Codul de procedură penală. Desigur, se impune precizarea că aplicarea acestei pedepse complimentare nu este obligatorie, ea nefiind prevăzută de dispoziţiile art. 189 alin. 2, art. 211 alin. 2 şi art. 197 alin. 2 din Codul penal.
Este însă întemeiat motivul de casare privind neacordarea sumei de 10.000.000 de lei, solicitată de partea vătămată cu titlu de daune morale.
Din raportul de expertiză medico-legală, efectuat după săvârşirea faptelor, rezultă că partea vătămată a prezentat pe corp semne de violenţă precum şi o deflorare recentă, consecinţa infracţiunii de viol comisă de inculpatul B.Ş. cu complicitatea inculpatei C.E.
Totodată, în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a prezentat reţeta unui tratament aplicat pentru depresie anxioasă reactivă (fila 75 dosar fond).
în atare situaţie, este evident că partea vătămată a suferit, atât fizic cât şi psihic de pe urma infracţiunilor săvârşite de inculpat, dispoziţiile art. 998 C. civ. la care fac trimiterea prevederile art. 14 C. pr. pen. ce se referă şi la prejudiciul nepatrimonial, fiind aplicabile în cauză.
Ca atare, sub acest aspect, recursul parchetului este întemeiat şi urmează să fie admis, iar inculpaţii obligaţi să plătească părţii civile suma de 10.000.000 de lei cu titlu de despăgubiri morale.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre VIOL. LIPSIRE DE LIBERTATE. PARTICIPAŢIE IMPROPRIE LA VIOL
