Viol. Perversiune sexuală. Elemente constitutive. Diferenţiere
| Comentarii |
|
Pornind de la scopul urmărit de legiuitor prin modificările aduse infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, şi anume crearea unui regim legal nediscriminatoriu între actele sexuale dintre persoane de sex diferit şi actele sexuale dintre persoane de acelaşi sex, rezultă că fapta constând în săvârşirea unor acte sexuale nefireşti între persoane de sex diferit, de natură să aducă atingere libertăţii sexuale a persoanei, se va încadra în dispoziţiile art. 197 sau 198 din Codul penal, după caz, iar nu în art. 201 din Codul penal.
(Decizia nr. 2375 din 4 decembrie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1195 din 12.06.2002 a Judecătoriei Slobozia, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul N.C. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal în infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 4 din Codul penal, fiind condamnat inculpatul, cu reţinerea art. 37 lit. b) din Codul penal, art. 74 lit. c) din Codul penal şi art. 75 lit. a) şi c) din Codul penal, la 3 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Z.R.O. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal în infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 4 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul Z.R.O. la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 201 alin. 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 99 din Codul penal, art. 75 lit. a) din Codul penal şi art. 74 lit. c) din Codul penal.
A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C.D. din două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal, în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal şi infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 4 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul C.D. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. c) din Codul penal.
A fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 201 alin. 4, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) din Codul penal şi cu aplicarea art. 74 lit. c) din Codul penal.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul penal a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 - 209 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din Codul penal şi art. 35 din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în total 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal.
în baza art. 83 din Codul penal, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 633 din 11.04.2001 a Judecătoriei Slobozia, pedeapsă adăugată la cea stabilită în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii (inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente) la 50 milioane lei daune morale către partea civilă.
în fapt, s-a reţinut că în seara de 03.03.2002, în jurul orelor 19-20, partea vătămată L.G. stătea singură pe o bancă în parcul de lângă magazinul universal "Ialomiţa" din Slobozia. Cei trei inculpaţi şi martorul B.C. se plimbau prin parc şi au observat-o pe fată, iar cei doi inculpaţi au hotărât s-o abordeze, în scopul de a întreţine relaţii sexuale cu ea.
Astfel, inculpaţii C.D. şi N.C. s-au aşezat pe aceeaşi bancă cu partea vătămată, intrând în vorbă cu aceasta şi cerându-i să-i însoţească pentru a invita în oraş o presupusă prietenă a lor, sens în care au ameninţat-o cu bătaia, dacă nu-i ajută să scoată respectiva prietenă din casă, şi chiar au lovit-o.
în acest mod, inculpaţii au atras-o pe partea vătămată la periferia oraşului, în zona căii ferate, unde i-au comunicat explicit adevăratele lor intenţii, şi anume de a întreţine raporturi sexuale cu ea.
Partea vătămată s-a împotrivit, a plâns şi a încercat să fugă, însă inculpaţii N.C. şi C.D. au lovit-o şi au bruscat-o, silind-o astfel să accepte relaţiile sexuale.
întrucât partea vătămată le-a comunicat inculpaţilor că este virgină, aceştia au căzut de acord să întreţină numai raporturi orale şi anale cu partea vătămată.
în aceste sens, inculpatul N.C. a rămas cu partea vătămată, i-a cerut să aibă raport sexual oral cu el, apoi, constatând că fata este dezgustată de aceasta, i-a cerut să se dezbrace, întreţinând raport sexual anal.
în continuare, inculpatul C.D. a practicat raport sexual oral cu partea vătămată, cerându-i apoi să se dezbrace, culcând-o pe spate şi realizând un raport sexual normal, cu penetrare şi dezvirginare, aspect probat de raportul de expertiză medico-legală. în acest timp, partea vătămată a încercat să se împotrivească şi a plâns, iar ceilalţi inculpaţi se aflau la 20 - 25 de metri, neintervenind.
Din declaraţiile părţilor şi ale martorului B.C., rezultă că acesta şi inculpatul Z.R.O. au sosit la locul faptei în urma celorlalţi doi inculpaţi, conform unei înţelegeri prealabile.
La îndemnul inculpatului C.D., inculpatul Z.R.O. s-a apropiat la rândul său de partea vătămată, realizând un raport sexual oral cu aceasta, folosindu-se de constrângerea exercitată anterior de ceilalţi doi inculpaţi.
în ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat, constând în sustragerea din poşeta părţii vătămate a sumei de 12.000 de lei, s-a reţinut că nici partea vătămată şi nici inculpaţii nu au precizat cine a luat banii, singurul care-l încrimina pe inculpatul C.D. de săvârşirea faptei fiind martorul B.C., care însă avea un interes personal în acest sens.
în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că atâta vreme cât atât art. 197, cât şi art. 201 coexistă, şi încă într-o succesiune imediată, rezultă că ele se referă la situaţii de fapt distincte.
Din conţinutul actelor sexuale "de orice natură" cuprinse în definiţia infracţiunii de viol trebuie scoase actele sexuale nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele homosexuale. Prin raportare la dicţionarul explicativ al limbii române, actele fireşti în legătură cu viaţa sexuală sunt cele compatibile de a genera reproducerea. Satisfacerea instinctului sexual prin folosirea altor organe decât cele firesc sexuale ale părţii vătămate constituie o perversiune sexuală, iar nu un act sexual cuprins în definiţia art. 197 din Codul penal.
Prin voinţa legiuitorului, manifestată expres în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001, actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, este deosebit de actele de perversiune sexuală. Un astfel de act de perversiune sexuală, recunoscut constant de practica judiciară, este actul sexual oral.
Ca atare, actele sexuale orale practicate de inculpaţi prin constrângere sunt acte de perversiune sexuală, iar nu de viol.
Pe de altă parte, din analiza art. 201 alin. 4 din Codul penal, în comparaţie cu alin. 1 al aceluiaşi articol, rezultă că pentru existenţa infracţiunii de perversiune sexuală prin constrângere nu este necesară şi nu este prevăzută condiţia publicităţii. Condiţia publicităţii este prevăzută doar la alin. 1, atunci când partenerii practică relaţiile nefireşti de comun acord. Nu se poate afirma că un act de perversiune sexuală săvârşit prin constrângere, prin violenţă, nu constituie infracţiune şi nu poate atrage răspunderea făptuitorului numai pentru că nu a fost săvârşit în public.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, alături de inculpatul N.C. şi C.D., şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.
în motivarea apelului său, parchetul a criticat greşita schimbare a încadrării juridice, toţi inculpaţii făcându-se vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal, întrucât, ulterior modificării sale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001 şi prin Legea nr. 61/2002, acest articol se referă la acte sexuale, fără a face distincţia între acte sexuale normale şi cele nefireşti.
De asemenea, parchetul a mai criticat sentinţa şi sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului C.D. pentru infracţiunea de furt calificat.
Prin Decizia penală nr. 422 din 18.09.2002 a Tribunalului Ialomiţa a fost admis apelul parchetului, a fost desfiinţată sentinţa şi în fond au fost condamnaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul penal, inculpaţii C.D. şi N.C. la câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, iar inculpatul minor Z.R.O. la 5 ani închisoare.
A fost condamnat inculpatul C.D. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 — 209 lit. g) din Codul penal, urmărind ca acest inculpat să execute, conform art. 33, 34 şi 35 din Codul penal, 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, la care s-a adăugat pedeapsa devenită executabilă, de 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiţionate, în final inculpatul având de executat 10 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a reţinut că în actuala reglementare violul presupune săvârşirea unui act sexual de orice natură, cu o altă persoană, subiectul activ putând fi orice persoană, indiferent de sexul său.
Elementul material al infracţiunii de viol constă în întreţinerea actului sexual cu o altă persoană, act care poate fi considerat ca acţiunea, fapta omului, care se referă la sex şi îl caracterizează, care este privit din punctul de vedere al raportului dintre sexe, care se referă la viaţa sexuală.
în ceea ce priveşte actul de perversiune sexuală, acesta poate defini şi el elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol. Perversiunile sexuale constau în orice acte nefireşti - altele decât cele de inversiune sexuală - în legătură cu viaţa sexuală, practicate în dorinţa de a căuta şi cunoaşte satisfacerea instinctului sexual, altfel decât în mod normal.
Ca manifestare şi satisfacere anormală, nefirească, a instinctului sexual, perversiunea sexuală poate defini elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol având două forme de manifestare, pentru aceasta urmărindu-se şi raportul sexual, oral şi anal, între persoane de sexe diferite, cum este şi cazul în speţă.
Chiar dacă numai unul dintre inculpaţi a întreţinut acte sexuale normale cu partea vătămată, iar ceilalţi doar acte sexuale anale şi orale cu aceasta, tribunalul a considerat că fiecare dintre inculpaţi au săvârşit individual, în persoană proprie, ca autor, prin constrângere, elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Săvârşirea de către două sau mai multe persoane a unor acte sexuale -homosexuale sau heterosexuale - nu determină calitatea de coautori a acestora, fiecare dintre ei săvârşind individual, în persoană proprie, ca autor, actul sexual.
împotriva acestei decizii au declarat recurs cei trei inculpaţi, invocând, între alte motive de casare, şi pe cel prevăzut de art. 3859 pct. 17 din Codul penal, apreciindu-se că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. 4 din Codul penal.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de viol constă în actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană, de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Spre deosebire de vechea reglementare a infracţiunii de viol, care opera cu noţiunea de "raport sexual", de lege lata elementul material al infracţiunii presupune săvârşirea unui "act sexual de orice natură". Ţinând seama de faptul că în prezent atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv pot fi orice persoane, indiferent de sex, rezultă că elementul material al infracţiunii de viol poate consta deopotrivă în acte sexuale fireşti, normale (între persoane de sex diferit, de natură a conduce la perpetuarea speciei umane), cât şi acte sexuale nefireşti, anormale.
Deşi a operat modificări de substanţă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, legiuitorul a păstrat şi incriminarea separată, în art. 201 din Codul penal, a actelor de perversiune sexuală, fără însă a le defini, aşa cum se întâmplă în reglementarea anterioară a acestui articol (potrivit căreia, prin acte de perversiune sexuală se înţelegeau orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele incriminate la acea dată în art. 200 din Codul penal sub forma relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex).
Pornind de la caracterul lor nefiresc, în categoria actelor de perversiune sexuală intră, în sensul vorbirii curente, toate actele sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi acele acte sexuale între persoane de sex diferit care nu sunt apte să conducă la perpetuarea speciei.
Scopul urmărit de legiuitor prin modificările operate în ce priveşte infracţiunile referitoare la viaţa sexuală (inclusiv abrogarea art. 200 din Codul penal) a fost crearea unui regim nediscriminatoriu între actele sexuale dintre persoane de sex diferit şi actele sexuale dintre persoane de acelaşi sex, atât în sens pozitiv, însemnând că, în măsura în care sunt liber consimţite, sunt deopotrivă permise de lege, cât şi în sens negativ, însemnând că atrag acelaşi tratament sancţionator, în măsura în care aduc atingere libertăţii sexuale a persoanei.
Actele sexuale între persoane de acelaşi sex (care sunt în toate cazurile nefireşti) intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, neputând fi considerate, în sensul legii penale, ca acte de perversiune sexuală. Dacă am admite teza contrară, nu ar exista nici o diferenţiere între reglementarea anterioară din art. 200 din Codul penal (în prezent abrogată) şi noua reglementare a art. 201 din Codul penal, ceea ce ar duce la negarea scopului urmărit de legiuitor.
Pentru a fi consecvenţi aceluiaşi scop, nu există nici o justificare pentru păstrarea unei incriminări separate, respectiv a infracţiunii de perversiune sexuală pentru actele sexuale nefireşti între persoane de sex diferit, câtă vreme aceleaşi acte sexuale nefireşti, însă săvârşite între persoane de acelaşi sex, se încadrează în art. 197 din Codul penal, cu tratamentul sancţionator corespunzător.
Pe de altă parte, variantele agravate ale infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzute de art. 201 alin. 2 - 5 din Codul penal, se regăsesc întocmai în art. 198 alin. 1 şi 2 din Codul penal (în ce priveşte art. 201 alin. 2 şi 3 din Codul penal) şi, respectiv, în art. 197 alin. 1 şi 2 lit. c) şi 3 teza II din Codul penal (în ce priveşte art. 201 alin. 4 şi 5 din Codul penal), ceea ce înseamnă că, din punct de vedere normativ, există un concurs de texte.
Cum toate aceste texte legale au fost modificate prin acelaşi act normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001), neputând fi folosit criteriul temporal (respectiv să se dea prioritate normei mai recente), în rezolvarea acestui concurs de texte trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor, deja enunţat, respectiv regimul nediscriminatoriu între actele sexuale dintre persoanele de acelaşi sex şi actele sexuale dintre persoanele de sex diferit, ce aduc atingere libertăţii sexuale a persoanei.
în consecinţă, ori de câte ori se realizează prin constrângere un raport sexual, acte de perversiune sexuală între persoane de sex diferit şi, respectiv, relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, faptele vor fi încadrate, în lipsa unui criteriu legal explicit, în dispoziţiile art. 197 sau 198 din Codul penal, după caz, iar nu în art. 201 din Codul penal.
