Vătămare corporală gravă. Sluţire. înţeles
| Comentarii |
|
Pierderea de către partea vătămată a 3 dinţi din faţă constituie "sluţire", în sensul art. 182 alin. 1 din Codul penal, întrucât creează o dizarmonie substanţială a fizionomiei victimei, ceea ce reprezintă un prejudiciu însemnat şi ireversibil.
împrejurarea că dinţii pierduţi ar putea fi înlocuiţi, printr-o proteză dentară, nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, deoarece, în asemenea caz, nu are loc un proces de vindecare normal, iar lucrarea dentară efectuată, deşi în anumite condiţii poate ascunde prejudiciul estetic suferit, nu este totuşi de natură a-l înlătura.
(Decizia nr. 725 din 15 mai 2001 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 182 din 19.01.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice şi, în baza art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal, inculpatul V.N.M. a fost condamnat la o lună închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ziua de 05.08.1999, în trafic, partea vătămată G.V.V. aştepta culoarea verde a semaforului şi de acesta s-a apropiat inculpatul V.N.M., cu care partea vătămată avusese o dispută, şi, prin geamul deschis al portierei stânga-faţă, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în partea dreaptă a feţei, după care a plecat în direcţia Calea Văcăreşti, la volanul autoturismului său.
Partea vătămată a suferit avulsia a 3 dinţi din faţă, necesitând pentru leziunile produse 45 de zile de îngrijiri medicale.
Totodată, I.M.L. a concluzionat că pierderea dinţilor nu constituie sluţire, iar partea vătămată nu prezintă infirmitate permanentă fizică sau psihică.
în urma aprecierii probelor, instanţa a constatat că în drept fapta inculpatului îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu motivarea că pierderea a 3 dinţi din faţă constituie sluţire, deoarece aceasta creează o dizarmonie substanţială a fizionomiei victimei, ceea ce reprezintă un prejudiciu însemnat şi ireversibil.
Instanţa a mai subliniat că nici protezarea dentară nu are relevanţă cu privire la faptă, deoarece, în asemenea caz, deşi prejudiciul este ascuns, nu este totuşi de natură a fi înlăturat.
Apelul declarat de inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal, a fost respins ca nefondat, prin Decizia penală nr. 438/A din 23.03.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia I penală.
Tribunalul a reţinut că, deşi prejudiciul estetic poate fi reparat prin protezare, nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, întrucât lucrarea protetică nu realizează un proces de vindecare normal şi total şi nu înseamnă o restabilire integrală a funcţiei fizionomice a regiunii anatomice traumatizate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.N.M., în sensul că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, deoarece, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Codul penal. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei la minimul general.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi apel au apreciat corect consecinţa vătămărilor ca fiind o sluţire, deoarece reprezintă prejudiciu estetic însemnat şi ireversibil.
Aplicarea unei proteze dentare este fără relevanţă deoarece nu reprezintă un proces de vindecare normală şi definitivă, prejudiciul estetic suferit este doar parţial înlăturat şi are caracter provizoriu, necesitând noi tratamente, la diferite intervale de timp, în funcţie de grija pe care o va manifesta victima în procesul de alimentaţie zilnică.
în consecinţă, în baza art. 3859 pct. 17 şi 14 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpat.
NOTĂ:
Soluţia este în acord cu practica judiciară constantă în materie.
în conformitate cu prevederile art. 182 alin. 1 din Codul penal, constituie "sluţire" vătămarea corporală adusă unei persoane, datorită căreia aceasta a căpătat un aspect neplăcut, ca urmare a alterării armoniei corpului, a regularităţii trăsăturilor fizice, fără a avea vreo relevanţă împrejurarea că, prin anumite artificii plastice ori protezare, aceste defecte ar putea fi atenuate ori ascunse, deoarece în asemenea caz nu are loc un proces de vindecare normal.
Totodată, referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării -în speţă 45 de zile -, nici această împrejurare nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei (în art. 181 din Codul penal), întrucât în cauză prevalează incidenţa "sluţirii", ca rezultat agravant al vătămării produse, existând legătură de cauzalitate între acest rezultat şi fapta comisă.
Pe cale de consecinţă, sub aspectul laturii obiective, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 182 din Codul penal.
De asemenea, faptul că I.M.L. a concluzionat că vătămarea nu constituie "sluţire", în sensul art. 182 din Codul penal, este fără relevanţă şi în mod corect instanţele au apreciat această probă prin prisma consecinţelor grave pe care le-a produs vătămarea, în sensul că, deşi, estetic, prejudiciul este acoperit, din punct de vedere funcţional nu poate fi înlăturat. Deci, în cauză, nu este vorba numai de o "sluţire" ca rezultat grav al vătămării, ci alternativ cu aceasta a avut loc şi o infirmitate fizică şi psihică permanentă, prin aceea a unei nefuncţionări normale a danturii, ca o altă consecinţă gravă a vătămării.
