Vătămare corporală gravă. Pierderea unui dinte. Lovire sau alte violenţe. Diferenţiere
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a lovi partea vătămată în zona feţei, urmare căreia i s-a rupt dintele 24, nu constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, întrucât leziunea suferită, deşi creează o dizarmonie în fizionomia victimei (decimentare lucrare nivel 23 - 24 şi o extracţie dinte 24) şi este nevoie de o protezare, din punct de vedere juridic nu este sluţire.
(Decizia nr. 1496 din 23 octombrie 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1474 din 13.11.2000, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul I.N. din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal în cea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
în baza art. 182 alin. 1 din Codul penal l-a condamnat pe inculpatul I.N. la o pedeapsă de 1 lună închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 81 - 82 din Codul penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 1 lună termen de încercare, cu aplicarea art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul-parte vătămată B.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, ca urmare a plângerii prealabile a inculpatului-parte vătămată I.N.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpata B.S., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
în baza art. 14 raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 998 din Codul civil, a admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea vătămată B.D. şi a obligat pe inculpatul I.N. la plata sumei de 3.000.000 lei despăgubiri materiale, respingând cererea privind daunele morale în cuantum de 30.000.000 lei.
A respins ca neîntemeiată cererea de despăgubiri civile formulată de inculpatul-parte vătămată I.N.
A constatat că Spitalul Universitar de Stomatologie şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Dorobanţi nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Instanţa a reţinut că părţile locuiesc în acelaşi imobil. La 3.07.1995, datorită discuţiilor legate de deschiderea robinetului de la instalaţia de alimentare cu apă, inculpatul-parte vătămată I.N. a lovit pe partea vătămată-inculpat B.D. cu o cărămidă în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată I.N. a solicitat condamnarea inculpaţilor B.D. şi B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal, deoarece, pe fondul discuţiei legate de robinetul de apă, a fost agresat de cei doi, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului I.N. de a-i fi pricinuit părţii vătămate B.D. o vătămare a integrităţii corporale şi sănătăţii, care a avut drept consecinţă o infirmitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Codul penal.
Leziunea suferită de partea vătămată creează o dizarmonie substanţială în fizionomia victimei, fiind vorba de o decimentare a lucrării dentare conjuncte la nivelul 23 - 24, produsă de o cauză traumatică, urmată de extracţia dintelui 24 şi, chiar dacă I.M.L. a apreciat protezare, din punct de vedere juridic este sluţire. Apreciind că partea vătămată-inculpat B.D. i-a cauzat o vătămare corporală inculpatului I.N. în stare de legitimă apărare, instanţa a dispus achitarea, conform art. 10 lit. e) din Codul de procedură penală.
întrucât din probele administrate în cauză nu a reieşit că inculpata B.S. i-ar fi cauzat inculpatului-parte vătămată I.N. vreo vătămare, s-a dispus achitarea acesteia, conform prevederilor art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală.
împotriva sentinţei au formulat apel I.N. şi B.D.
Prin Decizia penală nr. 589/R din 6.04.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis apelurile ambelor părţi, a desfiinţat în parte sentinţa şi, în fond:
în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal şi a condamnat pe inculpatul I.N. la 1 lună închisoare, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal. A constatat graţiată pedeapsa, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, şi a pus în vedere prevederile art. 10 din aceeaşi lege. A obligat pe inculpat la 15.000.000 lei despăgubiri civile şi la 5.000.000 lei daune morale către partea civilă B.D. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că leziunile suferite nu reprezintă sluţire, dintele şi lucrarea lezate fiind laterale, aşa încât, în raport de numărul zilelor de îngrijiri medicale, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Pe latura civilă, în raport de probele depuse la dosar, tribunalul a majorat cuantumul despăgubirilor materiale şi a acordat şi daune morale, întrucât lovirea prezumă şi o suferinţă fizică şi psihică.
împotriva deciziei au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi părţile I.N. şi B.D.
în motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat nelegalitatea soluţiei instanţei de apel pentru greşita încadrare a faptei săvârşite de inculpatul I.N.
Aceleaşi critici au fost aduse şi de recurentul-parte vătămată B.D., prin recursul său.
Prin recursul său, inculpatul I.N. a solicitat casarea hotărârilor şi, în fond, achitarea sa, întrucât fapta nu există.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor aduse, Curtea constată următoarele:
Toate recursurile aduc critici cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de apel a aspectelor legate de fapta comisă de inculpatul I.N. asupra părţii vătămate.
In raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că instanţele au stabilit o corectă situaţie de fapt, declaraţiile martorilor oculari S.S.I., S.C., B.S. şi P.R., care l-au văzut pe inculpatul I.N. lovind-o pe partea vătămată B.D. cu o cărămidă, coroborându-se cu concluziile numeroaselor acte medico-legale întocmite pe parcursul procesului penal, din care rezultă că, în urma acţiunii inculpatului, partea vătămată a suferit leziuni la nivelul danturii.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Curtea apreciază că Tribunalul a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în acest sens.
Pe parcursul soluţionării cauzei s-au efectuat mai multe expertize medico-legale care au stabilit în mod contradictoriu că leziunile produse părţii vătămate sunt infirmităţi permanente sau nu, însă cauza acestor leziuni o reprezintă în toate cazurile un traumatism produs de un corp dur.
Or, raportul de expertiză medico-legală întocmit în anul 1996 de 3 medici legişti ajunge la concluzia că leziunile suferite de partea vătămată nu constituie infirmitate, iar pentru vindecare necesită 10 - 12 zile de îngrijiri medicale.
La 7.10.1997, Comisia Superioară Medico-Legală comunică instanţei că infirmitatea se poate restaura.
La 3.04.1998, aceeaşi comisie s-a pronunţat în sensul inexistenţei sluţirii.
De asemenea, cu prilejul întocmirii unei completări la raportul de nouă expertiză, la 4.06.1999 I.M.L. stabileşte că nu se poate proba obiectiv-ştiinţific traumatismul dentar pe baza consemnărilor din fişa nr. 1376/1995, iar partea vătămată nu prezintă deficienţe estetice şi funcţionale, sluţire, infirmitate.
Din toate aceste acte rezultă clar că leziunea suferită de partea vătămată constă atât în pierderea unui dinte lateral, cât şi în decimentarea unei lucrări mai vechi.
Din punct de vedere juridic, prin sluţire se înţelege nu doar o prejudiciere fizică a persoanei, ci şi o prejudiciere estetică, sluţirea provocând persoanei atât o dizarmonie funcţională, cât şi una estetică.
în cauză, într-adevăr partea vătămată trebuia să-şi cimenteze lucrarea mai veche şi, pentru a asigura funcţionalitatea dintelui pierdut, trebuia să-şi facă o nouă lucrare.
Or, o nouă recimentare la lucrarea veche nu înseamnă dizarmonie funcţională, aceasta existând anterior agresiunii, de vreme ce era lucrare.
Cu privire la dintele rupt, într-adevăr funcţionalitatea acestuia nu mai este normală, chiar printr-o lucrare, dar, fiind pe partea laterală a gurii, prejudiciul părţii vătămate nu este estetic, aşa încât în cauză nu se poate aprecia că există sluţire.
Mai mult, pentru o asemenea consecinţă, numărul zilelor de îngrijiri medicale trebuia să fie mai mare, practica judiciară consemnând aceste soluţii.
Aşa fiind, Curtea apreciază că instanţa de apel a dat o corectă încadrare juridică faptei inculpatului I.N. şi apreciază că aplicarea unei amenzi penale reprezintă o sancţiune care asigură finalitatea prevăzută de art. 52 din Codul penal.
Pe latura civilă a cauzei, Curtea apreciază, de asemenea, că, având în vedere consecinţele faptei inculpatului şi cheltuielile pe care partea vătămată le-a făcut, suma de 5.000.000 lei este suficientă, cimentarea unei lucrări şi executarea unei lucrări la un dinte neputând costa mai mult.
Faptul că partea vătămată doreşte protezare şi lucrare cu dinţi din porţelan reprezintă pretenţii nejustificate, în raport cu necesităţile pe care le-au stabilit expertizele pentru asigurarea funcţionalităţii dentare.
De asemenea, întrucât în cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu estetic şi nici existenţa unei suferinţe evidente, Curtea apreciază că nu se impune acordarea unor daune morale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpat, va casa parţial decizia şi, în fond, va aplica inculpatului o amendă penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal. Va menţine dispoziţia cu privire la graţiere. Va obliga pe inculpat la 5.000.000 lei despăgubiri materiale. Va respinge cererea părţii civile cu privire la acordarea daunelor morale. Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
In temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de partea civilă.
