Vătămare corporală gravă. Sluţire. înţeles
| Comentarii |
|
Prin noţiunea de sluţire, ca una dintre urmările alternative ale faptei incriminate în dispoziţiile art. 182 din Codul penal, se înţelege o alterare a înfăţişării fizice a victimei, în urma loviturilor primite din partea inculpatului, alterare care presupune o dezarmonie substanţială în fizionomia victimei, a cărei vindecare nu este posibilă printr-un procedeu natural. Prin pierderea a doi dinţi, în urma agresiunii, partea vătămată a suferit în zona feţei o alterare a înfăţişării sale, alterare care se încadrează în noţiunea de sluţire.
(Decizia nr. 70 din 22 ianuarie 2001 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 780 din 22.06.2000 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în baza art. 334 din Codul de procedură civilă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul V.P.L. din art. 181 din Codul penal în art. 182 alin. 1 din Codul penal şi a fost condamnat inculpatul la 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a soluţionat latura civilă a cauzei.
S-a reţinut că, la 09.05.1997, partea vătămată L.l. se afla în barul situat în Bd. B., unde lucra vărul său, martorul A.C. La un moment dat, la bar a sosit numitul M., care îi datora martorului o sumă de bani şi care i-a spus acestuia să-l însoţească la o cunoştinţă pentru a-i da banii. Neputând să plece, martorul a rugat-o pe partea vătămată să-l însoţească pe numitul M. pentru a lua banii. Ajungând pe strada C., dintr-un autoturism a coborât inculpatul, care s-a îndreptat spre cei doi cu intenţia de a-i lovi. Inculpatul a introdus-o pe partea vătămată în maşină şi a pus întrebări cu privire la numitul M., iar partea vătămată a refuzat să răspundă, moment în care inculpatul a lovit-o peste faţă, a introdus-o în portbagaj şi a dus-o la Secţia 12 Poliţie, unde inculpatul a fost amendat contravenţional, partea vătămată fiind apoi îndrumată la I.M.L.
în cauză a rezultat din certificatul medico-legal că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale, iar din Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/10716 din 08.08.1997 a rezultat că leziunea de la nivelul dinţilor suferită de partea vătămată constituie un prejudiciu funcţional şi estetic.
Printr-o completare la raportul de expertiză medico-legală şi la certificatul medico-legal, la 29.05.1998 I.M.L. a comunicat că leziunile de violenţă constatate la data examinării părţii vătămate nu se înscriu în art. 182 din Codul penal, fiind însă menţinute concluziile raportului de expertiză medico-legală.
Prin Avizul comisiei de avizare şi control nr. E2 17156 din 19.04.2000 se arată că sunt aprobate concluziile raportului medico-legal (în realitate certificat medico-legal) efectuat în cauză, cu precizarea că pentru vindecarea leziunilor au fost necesare 12- 14 zile îngrijiri medicale şi că partea vătămată nu prezintă infirmitate (sluţire), lipsa dinţilor beneficiind de protezare.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 şi nici cele prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal, înlăturând atât completarea sosită de la I.M.L., cât şi avizul comisiei de avizare şi control şi considerând că, deşi nu constituie un prejudiciu estetic, lipsa celor doi dinţi constituie un prejudiciu funcţional, întrucât chiar dacă protezarea înlătură prejudiciul estetic, ea nu va înlătura niciodată pe cel funcţional, fiind impusă părţii vătămate utilizarea unei soluţii nenaturale, dureroase.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând atât schimbarea încadrării juridice dispusă de prima instanţă, cât şi respingerea cererii sale de schimbare a încadrării juridice în art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Prin Decizia penală nr. 1429/A din 02.10.2000 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I penală, a fost respins apelul declarat de inculpat.
S-a reţinut că solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în art. 180 alin. 2 din Codul penal nu poate fi acceptată, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale ca şi consecinţă gravă rezultată în urma loviturilor primite, ce a dus la pierderea celor doi dinţi, împrejurare care constituie nu doar un prejudiciu estetic, ci şi unul funcţional, condiţii în care fapta inculpatului a fost în mod corect încadrată în dispoziţiile art. 182 alin. 1 din Codul penal.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le sub aspectul încadrării juridice dată faptei comise, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 din Codul de procedură penală.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare indicat de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din probatoriile administrate a rezultat că, în urma loviturilor primite de partea vătămată în zona feţei, aceasta a suferit un traumatism constând, între altele, în avulsia dinţilor 11 şi 12, aspect necontestat de nici unul dintre actele medico-legale efectuate în cauză.
Curtea apreciază că prin noţiunea de sluţire, ca una dintre urmările alternative ale faptei incriminate în dispoziţiile art. 182 din Codul penal, se înţelege o alterare a înfăţişării fizice a victimei, în urma loviturilor primite din partea inculpatului, alterare care presupune o dezarmonie substanţială în fizionomia victimei, a cărei vindecare nu este posibilă printr-un procedeu natural. în aceste condiţii, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente sub aspectul încadrării juridice dispoziţiile art. 182 alin. 2 din Codul penal, întrucât prin pierderea celor doi dinţi, în urma agresiunii suferite, partea vătămată a înregistrat sub aspectul fizicului său (mai precis în zona feţei) o alterare a înfăţişării sale, alterare care se încadrează în noţiunea de sluţire.
NOTĂ:
Prin Decizia nr. II, pronunţată în şedinţa de la 28 octombrie 2002, în Dosarul nr. 4/2002, Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile unite a respins recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 182 alin. 2 din Codul penal, în cazul faptei de vătămare corporală, săvârşită cu intenţie, care a avut ca urmare pierderea unuia sau a mai multor dinţi, ţinându-se seama de particularităţile faptelor de violenţă ce au avut ca urmare pierderea unor dinţi.
Indiscutabil, în atare situaţie, se impune o analiză atentă a probelor administrate în cauză şi să se stabilească dacă prin vătămarea respectivă, pierderea unuia sau a mai multor dinţi, s-a cauzat o modificare a fizionomiei victimei sau o diminuare a funcţiilor ei fiziologice, comparabile, ca importanţă, cu celelalte consecinţe avute în vedere prin art. 182 alin. 2 din Codul penal.
În pofida faptului că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut un prejudiciu funcţional, instanţa de recurs a reţinut cauzarea unui prejudiciu estetic, dar fără a motiva înlăturarea considerentelor hotărârilor celor două instanţe.
Curtea Supremă de Justiţie a reţinut, prin decizia sus-menţionată, că "producerea sluţirii, în sensul prevăzut de art. 182 alin. 2 din Codul penal, trebuie determinată nu numai în raport cu semnificaţia cunoscută a acestei noţiuni, adică mutilare, schilodire, desfigurare cu consecinţa creării aspectului hidos, pocit, respingător, foarte urât", ci ţinându-se seama de echivalenţa ce se poate da noţiunii respective prin comparare cu celelalte urmări grave la care se referă textul de lege menţionat.
