Asigurări sociale. Decizia 1410/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1410

Ședința publică din data de 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.828 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, domiciliat în comuna, sat, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D prin consilier juridic, intimatul-contestator

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.

Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, intimatul-contestator G, având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației, menținerea ca temeinică și legală a deciziei emisă de recurenta-intimată.

Intimatul-contestator G având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin contestația înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/16.12.2008 prin care s-a dispus încetarea pensiei sale de invaliditate, ca fiind dată cu încălcarea vădită a legii.

Motivând contestația a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate și consideră decizia Casei Județene de Pensii incorectă.

În drept și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 53 alin.1 și 4 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

A solicitat proba cu înscrisuri.

A atașat contestației copie de pe cartea de identitate, de pe decizia atacată și de pe un bilet de ieșire din spital.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că, contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică din luna iulie din anul 2007, că potrivit art.92 lit. din Legea nr. 19/2000 plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, iar neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era programat pentru revizuirea medicală.

S-au anexat întâmpinării copii de pe decizia -/16.12.2008, decizia nr.2887/31.07.2006 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și de pe borderoul de suspendări pentru neprezentare la revizuire înaintat intimatei de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă sub nr. 901/28.11.2008.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.828 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația, s-a anulat în parte decizia nr.-/16.12.2008 emisă de intimată în sensul că suspendarea plății pensiei va avea loc cu luna următoare celei în care s-a constatat neprezentarea contestatorului la revizuire, respectiv luna decembrie 2008 și în sensul înlăturării obligației de restituire a sumei de 7117 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorul a primit pensie pentru incapacitate temporară de muncă iar la baza emiterii acesteia a stat decizia asupra capacității de muncă nr. 2887/31.07.2006 cu termen de revizuire în luna iulie 2007.

Prin decizia nr. -/16.12.2008 emisă de intimată s-a dispus suspendarea plății pensiei contestatorului începând cu data de 1.08.2007 și recuperarea sumei de 7117 lei, motivat de faptul că pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală așa cum a fost programată prin decizia asupra capacității de muncă nr. 2887/31.07.2006..

A mai reținut instanța de fond, că intimata a invocat în cuprinsul acestei decizii prevederile art. 62. al.4, 92 din Legea nr.19/2000 și art.29 secțiunea din Ordinul nr.340/2001 cu modificările și completările ulterioare care stabilesc că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică din motive imputabile acestuia, la termenul de revizuire având obligația de a se prezenta fără a fi citat.

A apreciat instanța de fond, că din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că suspendarea plății pensiei pentru neprezentarea la revizuirea medicală se poate dispune începând cu luna următoare celei la care beneficiarul pensiei de invaliditate nu s-a prezentat la revizuirea medicală, această măsură producând efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut cum greșit a procedat intimata.

Aceasta a acordat contestatorului pensie de invaliditate până la data de 1.12.2008, deși a susținut că nu s-ar fi prezentat la revizuirea medicală din iulie 2007, primind borderoul cu evidența persoanelor care nu s-au prezentat la revizuirea medicală prin adresa nr.901/28.11.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

A constatat instanța de fond, că prin comunicarea la acest moment a borderoului cu persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea programată cu mai mult de un an în urmă s-au încălcat prevederile art. III pct. 39 din Ordinul 340/2001 care stabilește că decizia emisă de Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă ca urmare a acțiunii de control se aplică de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare, că pentru evitarea încasării unor drepturi bănești necuvenite, după ce s-au cercetat motivele neprezentării, Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă va anunța Casa Teritorială de Pensii pentru luarea măsurilor legale iar potrivit art. II pct. 30 din același act normativ Cabinetele de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă au obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunica Casei Teritoriale de Pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.

În speță, neprezentarea la revizuirea medicală din luna iulie 2007 trebuia să fie comunicată în primele 5 zile ale lunii următoare și nu la mai mult de 1 an de zile de la data stabilită pentru revizuire așa cum greșit s-a procedat încălcându-se prevederile legale.

Prin urmare, suspendarea plății pensiei poate opera cu luna următoare celei a comunicării neprezentării, respectiv luna decembrie 2008.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât intimata Casa Județeană de Pensii D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se disp.art. 304 pct. 4,8 și 9 și art. 304 indice 1 Cod pr.civilă.

Susține recurenta-pârâtă că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății cauzei ca urmare a împrejurării că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la, cabinet ce a emis decizia medicală contestată

Pe fondul cauzei recurenta consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat că sumele încasate necuvenit nu se vor recupera deși, în conformitate cu art. 92 alin.1 lit.c din Legea nr. 19/2000, suspendarea pensiei de invaliditate se face începând cu luna următoare celei în care pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală. Întrucât nu există dovezi că, contestatorul s-ar fi prezentat la revizuirea medicală, sumele încasate după data neprezentării la comisia de expertizare sunt sume încasate necuvenit și se recuperează în conformitate cu prevederile art. 187 din Legea nr. 19/2000.

Deși legal citat cu această mențiune, intimatul nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul formulat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziția primei instanțe de respingere a cererii de suspendare a judecății întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la,cabinetul care a emis și decizia medicală contestată,e legală în condițiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată și nu s-a pronunțat o hotărâre privind existența unor infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual și nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârșirii acestor infracțiuni.

Prin decizia de suspendare a pensiei nr.-/16.12.2008 emisă de către pârâtă s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate acordată reclamantului, începând cu data de 01.08.2007, pentru neprezentarea acestuia la comisia medicală, în temeiul dispozițiilor art. 92 lit. c din Legea nr. 19/2000.

Pe decizia asupra capacității de muncă nr. 11/08.01.2002 era menționat ca termen de revizuire iulie 2007.

Nu s-a făcut dovada de către acesta că s-a mai prezentat la acea dată la revizuirea medicală, însă, constatarea nereprezentării s-a făcut de către Casa de Pensii D abia la data de 28.11.2008, când s-a înregistrat la aceasta borderoul nr. 901/28.11.2008 emis de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 92 alin.1 lit. c din Legea nr.19/2000, modificată, potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, se coroborează cu prevederile Capitolului II pct.30 din Ordinul nr.340/2001 în sensul că, în primele 5 zile ale fiecărei luni, cabinetele de expertiză medicală au obligația să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente pentru suspendarea pensiei conform legii, reținându-se astfel culpa comună.

Mai mult decât atât anularea unei decizii de încadrare în grad de invaliditate nu poate să producă efecte juridice decât pentru viitor, conform art. 39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001.

Or, în condițiile în care procedura legală a fost încălcată chiar de către recurentă, aceasta nu își poate invoca propria culpă aspect reținut corect și de către prima instanță.

Prin urmare, sentința recurată este apreciată ca fiind legală și temeinică, sens în care conform art. 312 Cod pr.civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.828 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, domiciliat în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./ 8.07.2009

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1410/2009. Curtea de Apel Ploiesti