Asigurări sociale. Decizia 1409/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1409
Ședința publică din data de 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.740 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare C, domiciliată în comuna, sat, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D prin consilier juridic, lipsă fiind intimata-contestatoare
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației, menținerea ca temeinică și legală a deciziei emisă de recurenta-intimată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Contestatoarea Cas olicitat anularea în parte a deciziei nr. -/16 decembrie 2008 emise de Casa Județeană de Pensii D prin care s-a dispus suspendarea pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 9097 RON, precizând că cere doar anularea măsurii recuperării sumei sus-arătate.
În motivarea contestației s-a susținut că decizia emisă este nelegală neputând produce efecte juridice decât pentru viitor nu și retroactiv, cu excepția unor hotărâri penale, așa cum rezultă din ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340/2001.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât contestatorul nu s-a prezentat la Comisia de Specialitate pentru revizuire periodică referitor la pensia pentru invaliditate, fiind astfel incidente disp.art. 64 alin.4 din Legea nr. 19/2000.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 740 din 17 martie 2009, admis contestația și a anulat în parte decizia atacată numai cu privire la măsura recuperării sumei de 9097 lei, reținând în esență că intimata nu a făcut dovada culpei neprezentării contestatoarei la revizuirea medicală periodică.
Împotriva acestei sentințe intimata a formulat contestație, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, cu menținerea deciziei contestate, întrucât contestatoarea nu s-a prezentat la comisia de expertiză medicală la revizuirile periodice care impune suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu luna următoare neprezentării.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului, art. 3041Cod procedură civilă și celelalte dispoziții legale incidente în cauză, constată că recursul de față este nefondat.
Conform art. 62 alin.1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale la intervale de 6-12 luni, după fiecare revizuire fiind emisă o nouă decizie prin care se stabilește, după caz: menținerea sau încetarea calității de pensionar de invaliditate, iar neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală.
Sub un prim aspect este de observat că încadrarea în grad de invaliditate a contestatoarei a avut loc în luna octombrie 1994 după care în termenul prevăzut de art. 62 alin (1) din legea sus-arătată de 6-12 luni, comisia de specialitate nu s-a mai conformat dispozițiilor legale ca în termenul respectiv să se pronunțe asupra menținerii sau încetării calității sale de pensionară de invaliditate, timp de 4 ani, aceasta, în condițiile în care comisia avea obligația înștiințării acesteia cu privire la obligația prezentării la comisie pentru revizuire medicală la o dată stabilită din luna respectivă, obligație neîndeplinită de comisie timp de 4 ani.
Pe de altă parte, în speță nu s-a făcut nici dovada că nu s-a prezentat în acest scop contestatoarea din motive imputabile la comisie, neputând opera o simplă prezumție a existenței culpei acesteia prin neprezentare la comisie din moment de aceasta nici nu a fost înștiințată cu privire la data stabilită în acest scop din luna respectivă.
De altfel, conform art. 39 din ordinul nr. 340/2004 sus-arătat, anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate produce efecte juridice doar pentru viitor în raport de data emiterii, indiferent de modul de soluționare.
Așadar, în mod nelegal, prin suspendarea plății pensiei de invaliditate s-a luat măsura recuperării sumelor încasate anterior cu titlu de pensie de invaliditate de către contestatoare retroactiv suspendării pensiei în condițiile în care s-a acționat culpabil de către comisie și nu de către contestatoare.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a anulat măsura operării retroactive a sumelor încasate cu titlu de pensie, soluția fiind legală și temeinică.
Nesubzistând cauze de nulitate ale hotărârii atacate dintre cele prevăzute de art. 304 și 3041cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat, în baza art. 312 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.740 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare C, domiciliată în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.TL
Tehnored.AV
2 ex/17.07.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina