Asigurări sociale. Decizia 1760/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI LITIGII DE munca & SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1760
Ședința publică de la 19 septembrie 2008
JUDECĂTORI: Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea
- - -
- - Andre a
Grefieri -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.780 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-petentă, domiciliată în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-petentă a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 7565/120/ 19.12.2007, petenta a chemat în judecată pe intimate Casa Județeană de Pensii D, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. -/ 16.11.2007 emisă de intimată.
În motivarea în fapt a contestației petenta a arătat că i-au fost eliberate deciziile asupra capacității de muncă în baza actelor medicale și față de diagnosticele clinice s-a constatat gradul 2 de invaliditate, care nu mai necesită revizuirea periodică.
Mai a arătat petenta că temeiul de drept invocat de intimată, respectiv art. 91 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000 este neîntemeiat, întrucât decizia de anulare nr. 1779/ 05.11.2007 nu este definitivă pentru a produce efecte juridice în sensul emiterii deciziei a cărei anulare o solicită.
Și împotriva deciziei nr. 1779 din 05.11.2007 petenta a depus contestație în termen și numai după soluționarea acestei decizii unitatea intimată ar putea lua măsura încetării plății pensiei de invaliditate.
În drept petenta a invocat dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, solicitând instanței proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Au fost anexate contestației în copie: decizia nr. -/2007, decizia nr. 1779/2007, decizia nr. 3161/2005, actul de identitate al petentei, dovada contestării deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă.
Prin întâmpinarea formulată de intimată s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică, pentru considerente ce urmează:
Decizia emisă de intimată este temeinică și legală, deoarece în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale la intervale de 6 -12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare.
La revizuirea medicală, a arătat intimata, nu s-a prezentat reclamanta, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.
S-a emis decizia nr. 1779 din 05.11.2007 prin care se anulează deciziile asupra capacității de muncă, decizie comunicată petentei cu confirmare de primire.
Procedura de contestare a deciziilor de anulare a deciziilor medicale, a arătat intimata, nu a fost urmată de reclamantă, respectiv contestația se depune în termen de 30 de zile de la comunicare la Cabinetul de Expertiză Medicală M, care o înregistrează și în 10 zile este înaintată împreună cu dosarul medical Serviciului de expertiză medicală.
În termen de 45 de zile de la înregistrare, medicul expert șef al serviciului, trebuie să rezolve contestația, urmând a emite o decizie privitor la rezultatul examinărilor, enumerând motivele de admitere sau respingere a contestației, un exemplar înaintându-se contestatorului.
Decizia sau răspunsul poate fi contestat la instanța competentă, respectiv la ribunalul Dâmbovița, în termen de 30 de zile de la comunicare. Ori, petenta nu a urmat această procedură, astfel că decizia de anulare a deciziilor medicale a rămas definitivă, decizia de încetare a plății pensiei fiind un accesoriu al acesteia și nu mai poate fi modificată.
În urma emiterii deciziei nr. 1779 din 05.11.2007 prin care s-au anulat deciziile medicale, s-a emis decizia de încetare nr. - din 16.11.2007, decizie prin care s-a stabilit și un prejudiciu în valoare de 8110 lei.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului d e procedură civilă cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.
S-au atașat întâmpinării în copie: decizia nr. -/ 16.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, decizia nr. 1779/ 05.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, nota de constatare nr. 51977/ 01.11.2007 emisă de Direcția audit Intern și Control din cadrul CNPAS.
Prin sentința civilă nr.780 din 8 mai 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D, s-au anulat deciziile nr. -/16.11. 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D și nr. 2796/ 30.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 56 (6) din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată ulterior, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Târgoviște prin emiterea deciziei de anulare nr. 1779/05.11.2007 și în baza Notei de constatare nr. 51977/01.11.2007, nu constituie temei legal și suficient pentru anularea acestor decizii asupra capacității de muncă al petiționarilor emise în perioada anilor 2000 - 2007, știut fiind faptul că medicul expert al asigurărilor sociale nu are competența de a anula anumite decizii de stabilire a capacității de muncă.
De altfel, nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine pentru a-și acoperi o neregularitate competenței proprii, prin emiterea Notei de constatare nr. 51977/01.11.2007.
Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D putea, potrivit dispozițiilor art. 56 și următoarele din Legea nr. 19/2000, să emită o nouă decizie de încadrare într-un anumit grad de invaliditate al petiționarei, în funcție de starea sănătății sale, însă nicidecum nu avea competența anulării deciziilor medicale, emise anterior, decizii ce erau definitive, necontestate în termenul de 30 de zile de la data emiterii lor.
În consecință, competența anulării acestor decizii de încadrare într-un anumit grad de invaliditate aparține instanței de judecată, potrivit art. 56 /6 din Legea nr. 19/2000, unitatea intimată având doar competența revizuirii medicale în funcție de afecțiune, la interval de timp de 6-12 luni, până la împlinirea vârstei standard de pensionare, conform art. 61(1), putând menține, schimba ori înceta calitatea de pensionar de invaliditate.
În sfârșit, pentru încadrarea ori neîncadrarea într-un grad de invaliditate, se cere, potrivit art. 56(3) și avizul Institutului Național de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, care este obligatoriu, aviz pe care nu l-a solicitat unitatea intimată.
Instanța mai reține că deciziile contestate de petiționar, nu sunt întocmite potrivit reglementărilor prevăzute de dispozițiile art. 58 și următoarele din Legea nr. 19/2000, atât forma cât și fondul deciziei necuprinzând elementele obligatorii ale unei decizii de expertizare medicală a capacității de muncă al unei persoane fizice.
Constatându-se că în speță, nu există motive pentru nulitatea absolută ori relativă a deciziilor de stabilire a capacității de muncă a petiționarei, Tribunalul, având în vedere motivele expuse mai sus, a admis contestația și a anulat deciziile nr. -/16.11.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii D și nr. 2796/30.11.2007, emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata, solicitând admiterea căii de atac și în principal modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.
A susținut recurenta-pârâtă că, în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că documentele medicale depuse de intimata-contestatoare la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.
De asemenea, în speță nu e obligatorie consultarea B,ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pe fondul contestației prima instanță a reținut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru contestatoare pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare(neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia nr.-/16.11.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8110 lei reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.12.2004-01.12.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp.art.39 alin.3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Din considerentele expuse,apreciind ca temeinică și legală sentința recurată,în baza art. 312 Cod procedură civilă Curtea urmează a respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.780/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.780 din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, satul județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea
- - - - ---
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./30.09.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
.
Președinte:Marilena Panait Cristina Pigui Vera AndreaJudecători:Marilena Panait Cristina Pigui Vera Andrea