Asigurări sociale. Decizia 1886/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1886
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1260 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.79, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Consilier juridic având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- petentul a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D anularea deciziilor nr.-/12.03.2009 emisă de intimata, nr. 270, 271, 272, 273, 274 emise în data de 21.01.2009 de Oficiul de Expertiza Medicala din cadrul Casei Județene de Pensii D, nr. 1053, 1054, 1055, 1056, 1057 emise în data de 17.12.2008 de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, precum și repunerea sa în drepturile ce i se cuvin.
În motivarea contestației, petentul a arătat că este pensionat pentru motive medicale din anul 1989, încadrat în gradul II de invaliditate. Prin deciziile nr. 1053, 1054, 1055, 1056, 1057 emise în data de 17.12.2008 de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a constatat că încadrarea sa în grad de invaliditate nu se mai justifică, deși deciziile asupra capacității de muncă sunt acte juridice civile, care au intrat în circuitul juridic civil și care nu pot fi revizuite fără supunerea sa unei expertizări medicale.
Deși a contestat deciziile de revizuire la Casa Județeană de Pensii D, aceasta a respins contestațiile sale, prin deciziile nr. 270, 271, 272, 273, 274 emise în data de 21.01.2009, toate fiind identice ca și conținut și reținând în motivare lipsa unor documente necesare menținerii în grad de invaliditate. Ulterior, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/12.03.2009, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei încasate necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.03.2006-01.03.2009. Precizează că existența unor deficiente în activitatea cabinetului de expertiza aflat în subordinea intimatei nu justifică anularea pensiei, în afara cadrului legal.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât petentul nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, deciziile medicale fiind emise în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea și în lipsa unei dovezi că petentul s-a prezentat personal la termenele de revizuire.
În consecința, au fost emise și deciziile, prin care s-au revizuit deciziile asupra capacitații de muncă, iar împotriva asistentei medicale de la cabinetul de expertiza a fost începută urmărirea penală.
În ședința publică din 4.06.2009 reclamantul, prin apărător, a precizat că își modifică acțiunea, în sensul că își restrânge pretențiile la solicitarea anularii deciziilor contestate, renunțând la cererea de repunere în drepturile de pensie avute anterior.
Prin sentința civilă nr.1260 din 4.06.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația precizată și a anulat deciziile nr.-/12.03.2009 emisă de intimată, nr. 270, 271, 272, 273, 274 emise în data de 21.01.2009 de Oficiul de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii D, nr. 1053, 1054, 1055, 1056, 1057 emise în data de 17.12.2008 de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M din cadrul Casei Județene de Pensii D și a exonerat petentul de la plata sumei de 14.967 lei.
Totodată, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecata de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin deciziile nr. 1053, 1054, 1055, 1056, 1057 emise în data de 17.12.2008 de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a dispus revizuirea deciziilor asupra capacității de muncă ale petentului, pe motiv că titularul nu a fost consultat de medicul expert, datele de înregistrare ale deciziei sunt fictive și diagnosticul clinic nu este susținut de documentație medicală, acestea fiind reținute și prin nota de constatare nr. 37243/05.12.2008. Deciziile de revizuire au fost contestate în termen la Casa Județeană de Pensii D, care a respins contestațiile prin deciziile nr. 270, 271, 272, 273, 274 emise în data de 21.01.2009, reținând în motivare lipsa unor documente necesare menținerii în grad de invaliditate.
Tribunalul a mai reținut că ulterior a fost emisă decizia nr. -/12.03.2009, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei încasate necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.03.2006-01.03.2009.
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale -Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă -Cabinetul Medical M, întocmindu-se nota de constatare nr. 37243/05.12.2008. Cu aceasta ocazie s-au constatat deficiențe, constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
Mai retine instanta de fond ca in mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art. 39, Secțiunea C, pct.III din Ordinul 340/2001, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie rezultă din prevederile art.39 alin. 3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a acțiunii de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".
Așa fiind, apreciaza in continuare tribunalul, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, iar despre modul de soluționare trebuia informată și partea interesată.
Mai mult, deciziile medicale emise pentru cazurile revizuite, pentru care trebuia aplicată procedura referitoare la revizuirea medicală din Secțiunea C, cap.II al Ordinului nr.340/2001, respectiv examinarea persoanei în cauză și a documentației medicale de către medicul expert al asigurărilor sociale, procedură pe care pârâta nu a respectat-o, toate deciziile fiind emise fără examinarea reclamantei, puteau fi contestate în conformitate cu prevederile cap.III din aceeași secțiune, contestația fiind soluționată cu convocarea pensionarului prin citație, examinarea lui și a documentației din dosarul medical, procedură care de asemenea, nu a fost urmată de către pârâta.
Prin urmare, tribunalul a constatat că intimata Casa Județeană de Pensii D nu își poate invoca propria sa culpă în desfășurarea activității și nu putea dispune în anul 2009 încetarea plății de invaliditate începând cu data de 01.03.2006, adică retroactiv, față de dispozițiile legale mai sus menționate.
Cu privire la solicitarea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constatând că prin admiterea acțiunii, intimata Casa Județeană de Pensii D se afla în culpă procesuala, în conformitate cu dispozițiile art. 274.civ.Cod Penal, tribunalul a admis cererea și a obligat intimata la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, încălcând prevederile art. 244.pr.civ. conform cărora instanța poate să suspende cauza când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, în cauză făcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul la care a fost emisă și decizia medicală contestată.
Se mai învederează că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, întrucât în mod corect și legal, așa cum s-a prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării l-a reprezentat art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În aceste condiții, arată recurenta, aceasta a procedat în mod corect și legal la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, în urma notei de constatare nr.37243/5.12.2008 a CNPAS-Direcția Audit Intern și Control.
Tot în mod eronat, susține recurenta, instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul contestator a unor documente medicale la dosar ori ca deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de intimată la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-l pe contestator.
În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea întrucât potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prin care se susține că în mod eronat instanța de fond a respins cererea recurentei-intimate, de suspendare a cauzei în temeiul art.244 Cod procedură civilă, pe motiv că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul de unde a fost emisă și decizia medicală contestată, se reține că nu se justifică suspendarea judecății în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Astfel, conform art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Textul respectiv instituie un caz de suspendare legală facultativă și nu de drept, fiind la latitudinea instanței de a aprecia, în raport de obiectul cauzei și de probatoriile adminJ. dacă se impune suspendarea judecării cauzei pe acest temei.
Faptul că împotriva asistentei medicale, de la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-a început urmărirea penală, persoană menționată și în nota de constatare nr.37243/5.12.2008 ca fiind cea responsabilă de efectuarea de înscrisuri și înregistrări neconforme realității la dosarul medical și în evidențele cabinetului, precum și în documentele transmise Casei Județene de Pensii D, nu poate constitui un argument suficient pentru a se dispune suspendarea judecării pricinii de față în temeiul art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, nefăcându-se dovada unei legături de cauzalitate între cercetările care se efectuează împotriva asistentei respective și intimatul-contestator.
Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la soluționarea greșită a fondului cauzei de către prima instanță.
Astfel, prin deciziile nr. 1053, 1054, 1055, 1056, 1057 /17.12.2008, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Mar evizuit deciziile asupra capacității de muncă expres enumerate în cuprinsul acestora emise pentru intimatul-contestator, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Ulterior, prin decizia nr. -/12.03.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 14967 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.03.2006-1.03.2009 având în vedere deciziile de anulare nr. 1053, 1054,1055, 1056, 1057 din 17.12.2008 prin care au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
În cuprinsul deciziilor nr. 1053, 1054,1055, 1056, 1057 din 17.12.2008 emise de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 37243/5.12.2008, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Potrivit notei de constatare nr. 37243/5.12.2008(filele 23-25 dosar fond), a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Intimatul-contestator s-a adresat cu contestație împotriva deciziilor nr. 1053, 1054,1055, 1056, 1057 din 17.12.2008 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, după cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat răspunsul nr. 270, 271, 272, 273 și 274 din 21.01.2009 conform căruia anularea dispusă prin deciziile contestate nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale, astfel încât s-a arătat că rămân valabile elementele deciziilor nr. 1053, 1054,1055, 1056, 1057 din 17.12.2008 ale Cabinetului de Expertiză Medicală
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși atât din conținutul adreselor nr. 270, 271, 272, 273 și 274 din 21.01.2009 ale Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimat, cât și al notei de constatare nr. 37243/5.12.2009 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus revizuirea deciziilor asupra capacității de muncă emise pentru intimatul-contestator, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica revizuirea deciziilor capacității de muncă emise intimatului-contestator, indicate în cuprinsul deciziilor nr. 1053, 1054,1055, 1056, 1057 din 17.12.2008.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1260 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.79, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Fiind în concediu fără plată,
Semnează Prim - grefier,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/SV
4 ex.
20.11.2009
Trib.D nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr