Asigurări sociale. Decizia 1911/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr.1911

Ședința publică din data de 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1443 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic -, conform delegației nr. 1193/20.10.2009 și intimatul contestator personal.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, care fost înregistrată de compartimentul registratură sub nr. 16719 din 16 octombrie 2009.

Intimatul contestator depune la dosar chitanță fiscală nr. 30 din 15.10.2009 în valoare de 400 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

La rândul său reprezentanta recurentei pârâte arată de asemenea, că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

În susținerea recursului, reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii pronunțate, în sensul respingeri contestației, iar pe fond, menținerea deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii ca fiind legală și temeinică.

La rândul său intimatul contestator având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2009 contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a contestat deciziile nr. 952/05.12.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, nr. 454/23.02.2009 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și nr. -/02.04.2009 emisă de intimată.

Motivând în fapt cererea, contestatorul a arătat că în baza dispozițiilor art. 53-56 din Legea nr. 19/2000 a beneficiat de pensie de invaliditate gradul III, începând cu data de 23.06.2006, prin decizia asupra capacității de muncă nr. 2455/2006, că la data de 15.12.2008 i s-a comunicat decizia nr. 952 prin care s-a revizuit decizia emisă în anul 2006, ca urmare a rezultatului controlului efectuat de CNPAS, consemnate în nota de constatare nr. 37150/04.12.2008, motivat de faptul că decizia nr. 2455/2006 a fost emisă fără a fi respectată procedura de încadrare în grad de invaliditate și revizuire medicală.

Contestatorul a precizat că prin decizia nr. 454/23.09.2009 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de revizuire, reținându-se "lipsa documentelor conforme și necesare încadrării/menținerii în grad de invaliditate", iar prin decizia nr. -/02.04.2009 s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 10904 lei încasată cu titlu de pensie în perioada 06.07.2006 - 01.03.2009.

Contestatorul a mai susținut că deciziile de revizuire și de respingere a contestației administrative sunt nelegale și netemeinice pentru că a respectat indicațiile cabinetului medical și a depus toate documentele solicitate pentru emiterea deciziei de încadrare în gradul III de invaliditate, că lipsa unor documente din dosarul întocmit de comisia de expertiză nu-i este imputabilă pentru că se datorează deficiențelor din activitatea Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, că în condițiile în care erorile referitoare la păstrarea documentelor medicale se datorează intimatei, în conformitate cu prevederile art. 89 din Legea nr. 19/2000 se impunea stabilirea răspunderii celor vinovați.

De asemenea, a mai precizat că intimata nu avea posibilitatea să emită decizii cu efect retroactiv, anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate putând fi efectuată numai pe calea acțiunii penale, că decizia prin care i s-a stabilit gradul III de invaliditate a devenit definitivă, conform art. 56 alin.6 din Legea nr. 19/2000, fapt care confirmă că și-a îndeplinit toate obligațiile referitoare la prezentarea documentelor medicale care atestau invaliditatea, că și prevederile art. 39 alin.3, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, dispun aplicarea deciziilor emise ca urmare a acțiunii de control de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Atâta timp cât intimata nu și-a respectat obligațiile legale de revizuire a propriilor erori, iar incapacitatea de muncă este dovedită medical și nu a fost contestată în termen legal, nu i se puteau imputa sumele reprezentând pensia încasată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației, motivând că contestatorul a primit decizia de revizuire a capacității de muncă la data de 25.02.2009 și a introdus acțiunea la data de 24.04.2009, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 36 alin.5 din Legea nr. 19/2000, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, susținând că contestatorul nu a urmat procedura privind revizuirea medicală periodică, în acest sens întocmindu-se nota de constatare de către Direcția de audit Intern și Control, că decizia medicală a fost eliberată în baza unor proceduri și documente neconforme, că începând cu anul 2006 nu erau îndeplinite de către contestator condițiile legale pentru a beneficia de pensia de invaliditate.

Prin sentința civilă nr.1443/29.06.2009 Tribunalul Dâmbovițaaa dmis excepția tardivității contestației împotriva deciziei nr. 454/23.02.2009 emisă de D și a respins contestația pentru acest capăt de cerere. Tribunalul a admis în parte acțiunea și a nulat în parte decizia nr. -/2.04.2009 cu privire la măsura recuperării sumei de 10.904 lei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția tardivității, invocată de intimată, că este întemeiată pentru că din borderoul de expediere a corespondenței prin poștă și confirmarea de primire rezultă că contestatorul a primit decizia nr. -.02.2009, emisă de Oficiul Județean de Recuperare a Capacității de Muncă prin care s-a respins contestația împotriva decizie nr. 952/05.12.2008 întocmită de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, primirea deciziei fiind recunoscută și de către contestator care menționat că a fost primită de fiul său, ori această modalitate de comunicare este legal îndeplinită.

Față de data înregistrării contestației la instanța de judecată - 24.04.2009, se constată că termenul de 30 de zile prevăzute de art. 56 (5) din Legea nr. 19/2000 s-a împlinit mai înainte, astfel că se impune admiterea excepției tardivității și respingerea contestației formulate împotriva decizie 454/23.02.2009, contestația formulată împotriva acestei decizii referindu-se și la decizia 952/05.12.2009.

Referitor la contestația împotriva decizie nr. -/02.04.2009, instanța reține că este întemeiată în parte întrucât prin decizia arătată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate, începând cu data de 06.07.2006, precum și recuperarea sumei de 10904 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 06.07.2006 - 01.03.2009, reținându-se că contestatorul nu se încadrează în grad de invaliditate, avându-se în vedere și decizia nr. 952/05.12.2008.

Contestatorul a fost încadrat în gradul III de invaliditate prin decizia nr. 2455/23.06.2006, decizie prin care s-a stabilit ca termen de revizuire luna iunie 2007.

Din nota de constatare nr. 37150/04.12.2008 rezultă că intimata, prin Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu a respectat procedura de încadrare în grad de invaliditate a contestatorului, lipsind chiar și mențiunile din registrul de consultații, în condițiile în care medicul expert nu-și asumă nici o responsabilitate referitoare la încadrarea în grad de invaliditate.

Conform dispozițiilor art. 56(6) din Legea nr. 19/2000, decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.

Întrucât decizia de încadrare într-un grad de invaliditate a contestatorului nu a fost contestată, a devenit definitivă, a intrat în circuitul juridic civil și a produs efecte depline, inclusiv plata pensiei de invaliditate.

Intimata avea posibilitatea să verifice modul în care s-a procedat la stabilirea gradului de invaliditate al contestatorului de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, dar în conformitate cu prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul nr. 340, Secțiunea C, Capitolul III, decizia emisă de Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ca urmare a acțiunii de control, se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Prin urmare, decizia emisă ca urmare a controlului efectuat de Direcția de Audit Intern și Control din cadrul CNPAS, nu putea să producă efecte și pentru trecut, măsura recuperării pensiei încasate în perioada 06.07.2006 - 01.03.2009 fiind nejustificată. Anularea măsurii recuperării pensiei încasate până la data emiterii acestei decizii se impune și pentru că neregulile constatate în activitatea comisiei de expertiză se datorează culpei salariaților intimatei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Susține recurenta că temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Se susține că în mod nelegal instanța de fond a dispus anularea decizeiei în ce privește recuperarea sumelor plătite fără drept, deoarece disp. art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 prevăd că pensia de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000-publicat în Monitorul Oficial nr.237 din 10 mai 2001- reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale. Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, stabilind în sarcina medicului expert al asigurărilor sociale, între altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei.

Potrivit pct.29 din cap.II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30 cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.

Art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 stabilește că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Din dispozițiile legale de mai sus rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii și structurilor ce au atribuții specializate în această privință cât și pentru pensionarii invalizi.

Curtea constată că recurenta a nesocotit prevederile legale referitoare la procedura revizuirii medicale, așa cum a constatat și prima instanță fiindcă nu se pot identifica motivele pentru care aceasta, încălcând cerințele Ordinului nr.340/2001, a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna aprilie 2009, câtă vreme, în situația în care pensionarul invalid nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat pentru luna august 2004, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei.

Consecința acestui mod defectuos de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, arbitrar și în afara oricărei reglementări, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare, măsură cu caracter sancționator pentru invalidul care din culpa sa, nu se prezintă la revizuirea periodică.

Procedând astfel, în cauza de față, s-a ajuns la situația, ce nu poate fi justificată în vreun fel, ca pensia de invaliditate a contestatorului, să fie plătită lunar timp de peste 3 ani.

Astfel, Curtea constată că reglementarea strictă atât prin Legea nr.19/2000 cât mai cu seamă prin Normele Metodologice de aplicare a acesteia, a procedurii revizuirii medicale, a fost impusă de legiuitor pentru respectarea drepturilor unei categorii de pensionari care, datorită unor cauze medicale ce determină diferite invalidități ce nu le mai permit reluarea activităților profesionale, sunt plasați în situația de a fi reevaluați periodic din punct de vedere medical, ceea ce implică stabilirea unor termene și condiții clare și precise, pentru a nu supuși arbitrariului autorităților.

Termenul stabilit în decizia medicală este, în realitate, termenul de valabilitate al deciziei asupra capacității de muncă a contestatoarei-intimate, iar nu data la care aceasta trebuia să se prezinte la revizuirea medicală periodică.

Din acest motiv, Ordinul nr.340/2001 prevede obligația stabilirii datei la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală, ce va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse, Curtea constată că recursul exercitat în cauză este nefondat, deoarece culpa exclusivă în derularea procedurii revizuirii medicale aparține recurentei, care a nesocotit prevederile legale ce o reglementează, emițând o decizie nelegală și netemeinică ce a fost anulată în parte de instanța de fond.

În baza disp. art.274 pr.civ. curtea va obliga recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1443 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, jud.

Obligă recurenta intimata Casa Județeană de Pensii D la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.

4 ex/3.11.2009

Dosar fond - al Trib.

G

-

Președinte:Lucian Crăciunoiu
Judecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1911/2009. Curtea de Apel Ploiesti