Asigurări sociale. Decizia 1973/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1973
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în Târgoviște,-, județul, împotriva sentinței civile nr. 1244 din data de 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-intimată consilier juridic, în baza delegației nr. 1217/23.10.2009, intimatul- contestator asistată de avocat din cadrul Baroului D, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei la termenul din 15.09.2009 s-a depus întâmpinare din partea intimatului-contestator.
Consilier juridic având cuvântul arată că nu solicită termen pentru lua cunoștință de întâmpinare învederând că numai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că numai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, respingerea acțiunii pe fond și menținerea deciziilor emise de instituție ca temeinică și legală.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziilor nr.-/ 02.04.2009 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, nr. 448 și 449 / 04.07.2008 și 1023, 1024/10.12.2008, solicitând anularea acestora și repunerea în drepturile anterioare.
În motivare, reclamantul a arătat că deciziile contestate nu conțin elementele de bază cerute de lege, respectiv calea de atac și nu a fost citat să se prezinte în fața medicului expert.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr.19/2000, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale la intervale de 6 -12 luni până la împlinirea vârstei standard de pensionare, iar reclamantul nu a urmat această procedură legală la revizuirea medicală din iulie 2006, menținerea gradului de invaliditate făcându-se pe baza unor documente neconforme, așa cum rezultă din nota de constatare nr.37228/05.12.2008.
Prin sentința civilă nr.1244 din 3.06.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat deciziile nr. -/02.04.2009 emisă de pârâtă, nr.448 și 449 din 23.02.2009 emise de Oficiul Județean de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și deciziile nr.1023 și 1024/15.12.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și recuperare a Capacității de Muncă M cu repunerea în drepturile anterioare și plata pensiei în continuare.
Pârâta a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin deciziile nr.1023, 1024 din 15.12.2008 emise de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a dispus revizuirea deciziilor nr. 37/25.01.2001 și 3202/29.11.2001 asupra capacității de muncă a reclamantului, pe motiv că titulara nu a primit aviz de pensionare, nu a fost consultat de medicul expert, datele de înregistrare ale deciziei sunt fictive și diagnosticul clinic nu este susținut de documentație medicală, acestea fiind reținute și prin nota de constatare nr.37228/05.12.2008.
În baza acestor decizii, care au fost contestate de către reclamant la Casa Județeană de Pensii D, contestații soluționate prin deciziile de respingere nr.448 și 449/23.02.2009, a fost emisă la 02.04.2009 decizia nr.- prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate pentru reclamant și recuperarea sumei de 8792 RON, încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate de către reclamantă pe perioada 01.03.2006 - 01.03.2009.
Mai reține instanța de fond că și această decizie, alături de celelalte două decizii, au fost contestate de către reclamant și formează obiectul prezentei cauze.
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale -Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă -Cabinetul Medical M, întocmindu-se nota de constatare nr.37228/05.12.2008, prin care au fost reținute deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
În opinia tribunalului, în mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, această activitate putând avea loc în baza art. 39, Secțiunea C, pct.III din Ordinul 340/2001, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie rezultă din prevederile art.39 alin. 3 din Ordinul 340/ 2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a acțiunii de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, iar despre modul de soluționare trebuia informată și partea interesată.
Mai reține prima instanță că în cazul deciziilor medicale emise pentru cazurile revizuite trebuia aplicată procedura referitoare la revizuirea medicală din Secțiunea C, cap.II al Ordinului nr.340/2001, respectiv examinarea persoanei în cauză și a documentației medicale de către medicul expert al asigurărilor sociale, procedură pe care pârâta nu a respectat-o, toate deciziile fiind emise fără examinarea reclamantei. Acestea puteau fi contestate în conformitate cu prevederile cap.III din aceeași secțiune, contestația fiind soluționată cu convocarea pensionarului prin citație, examinarea lui și a documentației din dosarul medical, procedură care de asemenea, nu a fost urmată de către pârâtă.
Prin urmare, aceasta nu își poate invoca propria sa culpă și nu putea dispune în anul 2009 încetarea plății de invaliditate începând cu data de 01.02.2001, adică retroactiv, față de dispozițiile legale mai sus menționate.
În atare situație, contestația a fost admisă, anulându-se cele 5 decizii contestate și pe cale de consecință dispunându-se repunerea părților în situația anterioară emiterii acestor decizii, respectiv a plății drepturilor de pensie în continuare conform pensiei stabilite.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 13/03.06.2009.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de
suspendare a cauzei, încălcând prevederile art. 244.pr.civ. conform cărora instanța poate să suspende cauza când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, în cauză făcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul la care a fost emisă și decizia medicală contestată.
Se mai învederează că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, întrucât în mod corect și legal, așa cum s-a prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării l-a reprezentat art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În aceste condiții, arată recurenta, aceasta a procedat în mod corect și legal la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, în urma notei de constatare nr.37228/5.12.2008 a CNPAS-Direcția Audit Intern și Control.
Tot în mod eronat, susține recurenta, instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul-contestator a unor documente medicale la dosar ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de intimată la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-l pe contestator.
În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea întrucât potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prin care se susține că în mod eronat instanța de fond a respins cererea recurentei-intimate, de suspendare a cauzei în temeiul art.244 Cod procedură civilă, pe motiv că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul de unde a fost emisă și decizia medicală contestată, se reține că în fața instanței de fond, nici oral și nici pe cale de întâmpinare nu a fost formulată o asemenea cerere, astfel încât nu pot fi primite aceste critici.
Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la soluționarea greșită a fondului cauzei de către prima instanță.
Astfel, prin deciziile nr. 1023, 1024/15.12.2008, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimata-contestatoare, expres enumerate în cuprinsul deciziei, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Ulterior, prin decizia nr.-/2.04.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8792 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.03.2006 - 1.03.2009 având în vedere deciziile de anulare nr.1023 și 1024/15.12.2008 prin care au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
În cuprinsul deciziilor nr. 1023, 1024/15.12.2008 emise de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 37228/5.12.2008, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Potrivit notei de constatare nr.37228/5.12.2008, a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Intimatul-contestator s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr.1023/15.12.2008 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, după cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat răspunsul nr.448 din 23.02.2009 conform căruia anularea dispusă prin decizia contestată nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale, astfel încât s-a arătat că rămân valabile elementele deciziei nr. 1023/15.12.2008 a Cabinetului de Expertiză Medicală
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist,deși atât din conținutul adresei nr. 448 din 23.02.2009 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimată, cât și al notei de constatare nr. 37228/5.12.2008 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziilor asupra capacității de muncă emise pentru intimata -contestatoare, măsură contestată ulterior de beneficiară.
În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatei neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziilor a capacității de muncă emise intimatei -contestatoare, indicate în cuprinsul deciziei nr.-/02.04.2009.
Nu rezultă din considerentele sentinței atacate că prima instanță și-ar fi întemeiat motivarea pe faptul că la soluționarea contestației formulată în baza art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, ci doar că, așa cum în mod legal și întemeiat a apreciat instanța de fond, se impunea convocarea pensionarului prin citație, examinarea lui și a dosarului medical, procedura care nu a fost urmată de recurenta -intimata.
Este evident că nu ne aflam în procedura clasică a revizuirii deciziei de invaliditate pentru pretinse erori, astfel încât să fie aplicabile disp. art. 41 din Ordinul nr. 340/2001, prin deciziile contestate fiind desființat cu efect retroactiv însăși dreptul contestatoarei la pensie de invaliditate pentru pretinsul fapt de a nu fi justificat încadrarea în respectivul grad de invaliditate, astfel că în cauză își găsesc aplicabilitatea disp. art. 39, Secțiunea C, pct. III din Ordinul nr. 340/2001.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă, Curtea urmează să oblige recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în Târgoviște,-, județul, împotriva sentinței civile nr. 1244 din data de 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul
Obligă recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
----- --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
4 ex.- 26.11.2009
Trib.D nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu