Asigurări sociale. Decizia 1974/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1974

Ședința publică din data de 27 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în Târgoviște,-, județul, împotriva sentinței civile nr. 1300 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - domiciliată în comuna, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-intimată consilier juridic în baza delegației nr.1210/23.10.2009, lipsind intimata-contestatoare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul depune la dosar practică judiciară, respectiv decizia nr. 1392/16.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în xerocopie.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea sentinței și pe fond menținerea deciziei emisă de instituție ca temeinică și legală.

Arată că această decizie nr. 4261/29.11.2002 cu termen de revizuire în noiembrie 2003 există fiind menționată în cuprinsul deciziei de suspendare a plății, (fila 17 dosar fond).

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanta - a formulat contestație împotriva deciziei de suspendare a pensiei de invaliditate având nr. -/ 02.04.2009 emisă de

intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acesteia, repunerea sa în dreptul de a beneficia de pensia de invaliditate a cărei suspendare a fost dispusă în mod nelegal și obligarea pârâtei la plata sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada scursă între data suspendării plății pensiei și repunerea efectivă în drepturi.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că prin decizia sus-menționată intimata a dispus suspendarea pensiei sale de invaliditate începând cu 01.12.2003, în temeiul disp.art.92 lit.c din Legea nr.19/2000 datorită neprezentării sale la comisia medicală, însă deși adresa de prezentare la revizuire a fost emisă la 27.02.2009, în mod nelegal s-a suspendat plata pensiei retroactiv, începând cu 01.03.2006, cu încălcarea dispozițiilor art. 30 ale Capitolului III din normele de aplicare a Legii 19 /2000, aprobate prin Ordinul nr. 340 / 2001. Totodată, decizia este lovită de nulitate absolută potrivit art.145 din OG 192 /2003, întrucât executarea silită începe în mod obligatoriu prin comunicarea unei somații pe care intimata nu i-a trimis-o în vederea recuperării sumei pretins încasate necuvenit.

În dovedirea acestor susțineri, contestatoarea a depus înscrisuri (filele 7-9).

Pârâta a formulat întâmpinare (filele 14-16) la care a atașat înscrisuri și prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr. 19/2000 pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii și datorită faptului că pe borderourile transmise de Cabinetul de Expertiză Medicală M contestatoarea nu figura ca fiind prezentă la revizuirea medicală, s-au aplicat disp.art.92 lit.c din Legea nr.19/2000, potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de in validitate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, astfel că pensia i-a fost suspendată începând cu data de 01.12.2003.

Prin sentința civilă nr.1300 din 10.06.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr. -/ 02.04.2009 emisă de intimată, în sensul că suspendarea plății pensiei operează începând cu data de 01.03.2009, înlăturând dispozițiile privitoare la recuperarea sumei încasate necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate și a menținut restul dispozițiilor deciziei.

Totodată, au fost respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de suspendare a pensiei nr.-/02.04.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a pensionarei -, de la data de 01.12.2003, pentru neprezentarea acesteia la comisia medicală, la termenul de revizuire, în temeiul dispozițiilor art.92 lit.c din Legea nr.19/2000.

Tribunalul a mai reținut că pe decizia asupra capacității de muncă nr.4261/2002 era menționată ca termen de revizuire luna noiembrie 2003, fără a se face dovada prezentării la revizuirea medicală, însă constatarea neprezentării s-a făcut de către Casa de Pensii D abia la data de 27.02.2009, când s-a înregistrat la aceasta borderoul nr.134/27.02.2009 emis de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă

Dispozițiile art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 modificată potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, se coroborează cu prevederile Capitolului II pct.30 din Ordinul nr.340/2001 în sensul că în primele 5 zile ale fiecărei luni cabinetele de expertiză medicală au obligația să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.

Deci, pentru suspendarea pensiei conform legii, este necesară atât neprezentarea pensionarului termenul de revizuire cât și comunicarea numelor pensionarilor neprezentați la revizuirea medicală, în primele 5 zile ale lunii următoare, casei teritoriale de pensii.

În cauză prima instanță a reținut culpa comună a ambelor părți, câtă vreme casa de pensii a plătit în continuare această pensie, astfel că numai din momentul constatării neprezentării pensionarului la revizuirea medicală se poate proceda la suspendarea pensiei plății de invaliditate.

Prin urmare, măsura suspendării pensiei de invaliditate se poate dispune numai începând cu luna următoare celei în care s-a constatat de către intimată că pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală, respectiv 01.03.2009, ceea ce a determinat admiterea în parte a contestației și anularea în parte a deciziei contestate în ceea ce privește data de la care se suspendă plata pensiei de invaliditate, aceasta fiind de 01.03.2009 și mențiunile referitoare la recuperarea sumei încasată cu titlu de pensie, menținându-se restul dispozițiilor deciziei contestate.

Împotriva acestei sentințe intimata a declarat recurs în termen legal (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-intimată, reluând apărările făcute la instanța de fond, a criticat greșita interpretare a legii făcută de tribunal, în sensul că art.62 alin.1 din Legea nr.19/2000 obligă pensionarii de invaliditate la revizuiri medicale periodice de 6-12 luni în funcție de afecțiunea medicală de care suferă, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare.

Contestatoarea - avea termen de revizuire a gradului de invaliditate în care a fost încadrată, dar pe care nu l-a respectat și în aceste împrejurări, lipsa imputabilă la termenul stabilit pentru revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei și recuperarea de la contestatoare a sumei încasate, în conformitate cu art.92 alin.1, lit.c și art.62 alin.4 din Legea nr.19/2000.

Drept consecință, recurenta-intimată a susținut că decizia nr. -/2.04.2009 a fost greșit anulată în parte de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiate, pentru cazurile de recurs prev.de art.304, pct.8 și 9 cod pr.civ.

Intimata-contestatoare, fiind legal citată nu s-a înfățișat la judecată în instanța de recurs.

Examinând sentința prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Prin decizia asupra capacității de muncă nr.4261 din 29 noiembrie 2002 Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M (fila 22 dosar fond) - a fost încadrată în gradul III de invaliditate cu termen de revizuire în luna noiembrie 2003.

Cu susținerea de a nu se fi prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire, intimata a emis la data de 2 aprilie 2009 decizia nr.- prin care, în temeiul art.92 din Legea nr.19/2000 și art.29.C din Ordinul nr.340/2001 al, a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a contestatoarei și recuperarea de la aceasta a sumei de 5812 lei încasată cu acest titlu în perioada 1 martie 2006-1 martie 2009. (fila 17 dosar fond).

Această decizie a fost anulată în parte de prima instanță care a interpretat și aplicat numai parțial corect dispozițiile legale ce reglementează procedura revizuirii medicale și respectiv a suspendării plății pensiei, așa cum se va arăta în cele ce succed:

Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000-publicat în Monitorul Oficial nr.237 din 10 mai 2001- reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale.

Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, stabilind în sarcina medicului expert al asigurărilor sociale, între altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor (pct.23 alin.1) iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei(pct.23 alin.4).

Potrivit pct.29 din cap.II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30 cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.

Art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 stabilește că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Din dispozițiile legale de mai sus, corect evocate de instanța fondului, rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii și structurilor ce au atribuții specializate în această privință cât și pentru pensionarii invalizi.

În acești termeni, Curtea constată că intimata a nesocotit prevederile legale referitoare la procedura revizuirii medicale, așa cum a constatat și prima instanță fiindcă nu se pot identifica motivele pentru care intimata, încălcând cerințele Ordinului nr.340/2001 care au fost citate mai sus, a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna martie 2009 câtă vreme, în situația în care pensionara invalidă nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat pentru luna noiembrie 2003, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei.

Această procedură a fost reglementată de legiuitor cu termene și date precise tocmai cu scopul de a preîntâmpina abuzuri ca în cauza de față în care, termenul de revizuire medicală a fost stabilit pentru luna noiembrie 2006, tabelul persoanelor neprezentate a fost înaintat intimatei la în luna februarie 2009 (filele 18-20 dosar fond) adică la peste 3 ani, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, el trebuia întocmit și trimis cel mai târziu până la data de 5 decembrie 2003.

Consecința acestui mod nelegal de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, arbitrar și în afara oricărei reglementări, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare ca măsură cu caracter sancționator pentru invalidul care din culpa sa, nu se prezintă la revizuirea periodică.

Procedând astfel, în cauza de față, s-a ajuns la situația, ce nu poate fi justificată în vreun fel, ca pensia de invaliditate a contestatoarei, să fie plătită lunar timp de mai mult de 3 ani, deși, în măsura în care aceasta se impunea a fi suspendată, decizia trebuia emisă în luna decembrie 2003, iar nu în luna aprilie 2009, cum s-a procedat.

În plus, nu se poate stabili din considerentele deciziei astfel emise (fila 7 dosar fond) ce a determinat intimata Casa Județeană de Pensii D ca în luna aprilie 2009 să ia măsura suspendării, fiindcă în raport de acest moment, s-a decis recuperarea retroactivă a pensiei plătite beneficiarei și care însumează 5812 lei, în condițiile în care culpa exclusivă pentru efectuarea acestor plăți revine intimatei, pentru argumentele reținute în cele ce preced.

În aceste circumstanțe, în cadrul controlului exercitat potrivit art.3041cod pr.civ. Curtea constată că instanța de fond a reținut greșit și culpa pensionarei-contestatoare pentru neprezentarea la termenul de revizuire întrucât reglementarea strictă atât prin Legea nr.19/2000 cât mai cu seamă prin Normele Metodologice de aplicare a acesteia, a procedurii revizuirii medicale, a fost impusă de legiuitor pentru respectarea drepturilor unei categorii de pensionari care, datorită unor cauze medicale ce determină diferite invalidități ce nu le mai permit reluarea activităților profesionale, sunt plasați în situația de a fi reevaluați periodic din punct de vedere medical, ceea ce implică stabilirea unor termene și condiții clare și precise, pentru a nu supuși arbitrariului autorităților.

În această privință, Curtea reține că data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală și care va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei, nu poate fi"luna noiembrie 2003" ca în cazul de față, fiindcă pct.23 alin.4 din Ordinul nr.340/2001 instituie obligația fixării unei date concrete, adică zi și oră, la care invalidul pensionar să fie efectiv înștiințat că este programat pentru revizuirea medicală.

Indicarea lunii și anului drept termen pentru următoarea revizuire medicală face imposibilă verificarea îndeplinirii obligației bolnavului de a se prezenta fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, deoarece nu se poate stabili în ce zi sau zile acesta a fost programat și dacă lipsa sa este sau nu justificată, aceste aspecte fiind decisive pentru efectul pe care îl produc, acela al suspendării plății pensiei sale de invaliditate.

Or în cauză, contestatoarei i s-a emis decizia asupra capacității de muncă nr.4261 din 29 noiembrie 2002 (fila 22 dosar fond) în conținutul acesteia fixându-se termenul de revizuire în luna noiembrie 2003, ceea nu înseamnă, în mod cert, că în orice zi, la orice oră din această lună s-ar fi putut prezenta la cabinetul de expertiză, care este o instituție a statului ce funcționează după un program ce trebuie făcut cunoscut tuturor beneficiarilor serviciilor pentru care a fost înființată.

noiembrie 2003 reprezintă în realitate termenul de valabilitate al deciziei asupra capacității de muncă a contestatoarei-intimate, iar nu data la care aceasta trebuia să se prezinte la revizuirea medicală periodică.

Din acest motiv, Ordinul nr.340/2001 prevede obligația stabilirii datei la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală, ce va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei.

În lipsa recursului contestatoarei, Curtea nu poate îndrepta greșeala constând în admiterea în parte a contestației deși culpa exclusivă în derularea procedurii revizuirii medicale aparține recurentei, care a nesocotit prevederile legale ce o reglementează, emițând o decizie nelegală și netemeinică ce trebuia anulată în întregime de instanța de fond.

Este adevărat că anterior, la 16 iunie 2009 Curtea a pronunțat o altă soluție prin decizia depusă de recurentă la filele 9-11 recurs și pe care a invocat-o drept practică judiciară, însă aceasta este singulară, fiindcă în mod constant, urmare unificării practicii judiciare a secției în această materie, au fost ulterior pronunțate decizii în sensul celei de față, pe de o parte, iar pe de alta, numai deciziile pronunțate în interesul legii de instanța supremă au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse, Curtea constată că recursul exercitat în cauză este nefondat astfel că în temeiul art.312 cod.pr.civ. îl va respinge ca atare menținând sentința civilă nr.1300 astfel cum a fost pronunțată la data de 10 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimată Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul, împotriva sentinței civile nr. 1300 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - domiciliată în comuna, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 octombrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

2009-11-26

4 ex.

/FA

Trib.D nr-

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1974/2009. Curtea de Apel Ploiesti