Asigurări sociale. Decizia 253/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.253
Ședința publică din data de 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.2063 din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în comuna, sat Lazuri,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D și intimata contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Se învederează instanței că, la dosarul cauzei, sub nr. 2149 din data de 10 decembrie 2010, prin Serviciul Registratură, s-au depus note scrise formulate de intimata contestatoare, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea a formulat contestație în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea deciziei nr.-/12.08.2009 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu 01.01.2001, dispunându-se restituirea sumei de 10.100 lei reprezentând pensie de invaliditate pentru perioada 01.07.2006 - 01.07.2009; repunerea în situația anterioară și obligarea intimatei la plata în continuare a pensiei de invaliditate; suspendarea deciziei contestate până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze și cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, deși nu s-a dispus anularea deciziei de pensionare pentru invaliditate, intimata a dispus recuperarea pensiei încasate.
A mai arătat contestatoarea că, având în vedere dispozițiile legale în materie, intimata nu a respectat procedura de revizuire medicală care operează pentru trecut.
Contestatoarea a depus înscrisuri în copie, respectiv decizia nr. -/12.08.2009, decizia nr.464/13.05.2009, decizia nr.3195/22.02.2008 purtând mențiunea nerevizuibilă, acte medicale, copie de pe cartea de identitate.
Intimata Casa Județeană de pensie Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației întrucât contestatoarea nu a contestat decizia nr.464/13.05.2009 de revizuire a capacității medicale, astfel că decizia contestată în prezenta cauză este emisă cu caracter subsecvent nu poate fi anulată.
Intimata a depus copia notei de constatare nr.6036/10.04.2009 emisă de CNPAS - Direcția Control Intern.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2063 din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr. -/12.08.2009 emisă de intimată, a fost obligată intimata să plătească contestatoarei 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia 464/13.05.2009, s-a procedat la revizuirea deciziei asupra capacității de muncă 627/14.12.2000, deși contestatoarea a obținut decizia 3195/22.02.2008 care purta mențiunea "nerevizuibil".
A mai reținut instanța de fond că această decizie nu a fost anulată și nici nu s-au prezentat, în condiții de legalitate, motive de nulitate a ei prin expertizarea contestatoarei la revizuirea capacității de muncă, deci, pe cale de consecință, decizia nr.3195/22.02.2008 produce consecințe juridice.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că decizia nr.-/12.08.2009 a fost emisă cu încălcarea situației juridice legale a contestatoarei, dispunându-se încetarea pensiei de invaliditate fără reexpertizarea contestatoarei în condițiile în care aceasta avea o decizie de stabilire a capacității de muncă purtând mențiunea "nerevizuibil".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
A învederat Casa de Pensii D că, în mod nejustificat a reținut instanța de fond că la baza emiterii deciziilor de revizuire a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art. 39 din Ordinul 340/2001, căci, așa cum era prevăzut și în decizia de pensionare, temeiul legal al anulării îl reprezintă disp. art. 41, Cap. III, Secțiunea C din Ordinul 340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatățile de expertiză medicală care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
Ca atare, recurenta consideră că, în mod corect s-a procedat la anularea deciziilor de invaliditate ca urmare a Notei de Constatare a CNPAS prin care s-a arătat anumite erori în ceea ce privește procedura de expertizare medicală, precum și în ceea ce privește documentele care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
De asemenea, recurenta a criticat faptul că prima instanță nu cercetat cu atenție fondul cauzei, nu a pus în discuție administrarea de probe, nu a observat că decizia de revizuire a deciziilor de pensionare putea să fie contestată în termenul de 30 de zile de la comunicare, conform art. 56 alin. 2 din Legea nr.19/2000.
Reclamanta nu a urmat această procedură, necontestând decizia de revizuire sau răspunsul la instanța judecătorească.
În dovedirea recursului nu s-au formulat probe noi.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin decizia 464/13.05.2009, s-a procedat la revizuirea deciziei asupra capacității de muncă 627/14.12.2000, deși contestatoarea a obținut decizia 3195/22.02.2008 care purta mențiunea "nerevizuibil".
Decizia cu mențiunea "nerevizuibil" nu a fost anulată și nici nu s-a prezentat, în condiții de legalitate, motive de nulitate prin expertizarea contestatoarei la revizuirea capacității de muncă, deci, pe cale de consecință, decizia nr.3195/22.02.2008 produce consecințe juridice.
În cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, se puteau emite de către intimată, noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor deoarece, pentru trecut, anularea sau revizuirea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Neprocedând în acest mod, s-au încălcat prevederile Ordinului 340/2001 precum și prevederile art.56 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate și s-a dispus încetarea plății pensiei către contestator.
Astfel, decizia nu putea fi revizuită decât în baza unei sentințe penale definitive sau, în cazul unui autocontrol, prin folosirea procedurii reexpertizării medicale a contestatorului pe seama și cheltuiala intimatei, efectele urmând a se produce pentru viitor. Având o decizie nerevizuibilă, contestatorul nu avea obligația să se prezinte la reexpertizare din proprie inițiativă.
Concluzia care se desprinde din actele existente la dosarul cauzei este aceea a culpei intimatei care invocă drept motive ale revizuirii deciziei de încadrare în grad de invaliditate, propria sa culpă în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu culpa contestatorului.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia nr. -/12.08.2009 a fost emisă cu încălcarea situației juridice legale a contestatoarei, dispunându-se încetarea pensiei de invaliditate fără anunțarea contestatoarei cu privire la o nouă reexpertizare a sa, în condițiile în care aceasta avea o decizie de stabilire a capacității de muncă purtând mențiunea "nerevizuibil" și nu era obligată să se prezinte la revizuire din proprie inițiativă.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.2063 din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în comuna, sat Lazuri,-, județul
Obligă recurenta-intimată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-contestatoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4.ex./ 15.02.2010
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond- ; G
operator de date cu caracter personal; număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina