Asigurări sociale. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 254

Ședința publică din data de 17 februarie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr. 1407/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă, consilier juridic, iar pentru reclamantul intimat, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care pârâta recurentă depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică iar reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanță cheltuieli onorariu avocațial.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond să respingă acțiunea formulată împotriva Casa Județeană de Pensii C - S, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr.1407/29.09.2008 Tribunalul C - Saa dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C - S, a anulat decizia nr. 94860/26.03.2008 emisă de pârâtă, cu obligarea la emiterea unei noi decizii de evaluare și recalculare a pensiei cu utilizarea stagiului de cotizare de 20 de ani; s-au respins restul pretențiilor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit că, în speță, drepturile la pensie în favoarea reclamantului au fost prevăzute în baza deciziei nr. 94860/11.01.1989, iar ulterior i-a fost recalculată pensia prin decizia nr. 94860/26.03.2008, cu neluarea în calcul a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, care derogă de la dispozițiile art. 8 din aceeași lege, reclamntul având o vechime totală în muncă de 43 ani 8 luni 26 zile din care 26 ani 7 luni și 3 zile a muncit în condiții deosebite, care se încadrează în grupa I de muncă.

S-a respins pretenția reclamantului privind valorificarea în calculul pensiei a sporurilor și stagiilor de cotizare prevăzute în adeverințele nr. 1123/27.04.2007 și 753/16.03.2006, reținându-se că acestea au fost deja valorificate.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului o modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

Hotărârea este criticată pentru nelegalitate arătându-se că în mod greșit prima instanță a aplicat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, incidente fiind motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 9 Cod procedură civilă iar stagiul complet de cotizare, în speță, este cel prevăzut de dispozițiile art. 2 alin.3 din HG 1550/2004 raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr.3/1977.

Prin întâmpinare intimatul s-a opus admiterii recursului arătând că în mod temeinic și legal prima instanță a aplicat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, stabilind în vederea recalculării pensiei un stagiu de cotizare prevăzut de lege de 20 ani.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost pensionat în baza deciziei nr. 94860/11.01.1989, pentru munca depusă și limită de vârstă, iar ulterior s-a emis decizia de recalculare a pensiei prin revizuirea sporurilor, ocazie cu care nu a fost avut în vedere la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare de 20 de ani, ci un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Procedând astfel, pârâta a nesocotit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, aplicabile în speță care derogă de la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977, cum corect a stabilit instanța de fond, cu toate că reclamantul se încadrează în situația persoanelor îndreptățite la reducerea stagiului complet de cotizare de la 30 ani la 20 ani, întrucât are o vechime în muncă de 25 ani în grupa

În considerarea celor de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr. 1407/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantului intimat suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 10.03.2009

Tehnored. /2 ex/ 10.03.2009

Prima instanță: Tribunalul C - S

Jud., jud.

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Timisoara