Asigurări sociale. Decizia 304/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.304

Ședința publică din data de 17 februarie 2010

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1793 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D și intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, care fost înregistrată de compartimentul registratură al acestei instanțe sub nr. 2204 din 11.02.2010, în cuprinsul acesteia intimatul solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, sub nr-, contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. -/05.06.2009, emisă de intimată și repunerea în situația anterioară de la data suspendării și până la reînceperea plății, precum și suspendarea executării deciziei până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că deși s-a prezentat de fiecare dată la comisia de expertiză și a depus documente medicale solicitate, i-a fost emisă decizia nr. -/ 05.06.2009 prin care i s-a suspendat plata pensiei pentru neprezentare la revizuire.

Petentul a mai arătat că deciziile în grad de invaliditate necontestate în termen sunt definitive și că deși era nerevizuibil în cursul anilor 2007, 2008, 2009 a fost internat de mai multe ori în spital iar afecțiunile de care suferă îi dau dreptul la pensie de invaliditate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr. 19/2000 pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii și având în vedere nota de constatare nr. 6019/10.04.2009 s-a constatat că reclamantul este pensionar de invaliditate fără a se prezenta la revizuirile medicale periodice, nefigurând pe borderourile de neprezentați la revizuirea medicală periodică, întocmite și comunicate de

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1793 din 20 octombrie 2009 a admis contestația formulată de petentul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii, anulat decizia nr. -/25.06.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D și dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, obligând intimata să-i acorde pensie de la data suspendării și până la reînceperea plății.

Prin aceeași sentință s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. -/25.06.2009 emisă de către intimată s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate acordată contestatorului, începând cu data de 01.12.2004, pentru neprezentarea acestuia la comisia medicală, în temeiul dispozițiilor art.92 lit.c din Legea nr.19/2000, și recuperarea sumei de 16717 lei, cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 01.06.2006 - 01.06.2009.

S- apreciat de către instanța de fond că acțiunea formulată este întemeiată, deoarece suspendarea pensiei pentru neprezentarea la comisia medicală în vederea revizuirii nu putea opera decât de la data constatării neprezentării pentru viitor și nu retroactiv de la data de 01.12.2004, cum greșit a procedat intimata.

În ce privește susținerea intimatei referitoare la neprezentarea contestatorului la revizuirea medicală periodică, s-a constat că singura dovadă o reprezintă nota de constatare pe care instanța o consideră ca fiind un document insuficient pentru a atesta această situație în condițiile în care de la data de 01.12.2004 și până la data suspendării plății pensiei contestatorul a primit pensie de invaliditate în baza unor decizii medicale care atestă încadrarea sa în gradul III de invaliditate.

Tribunalul reținut că s-a dispus suspendarea plății pensiei doar în baza unei note de constatare întocmită cu ocazia unui control, din cuprinsul căreia rezultă existența unor deficiențe în ce privește acordarea drepturilor de pensie contestatorului referitoare la neprezentarea acestuia la revizuirea medicală și emiterea unor decizii fără semnătura și parafa medicului.

Este cunoscut faptul că la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M s-au constatat mari deficiențe în ce privește respectarea procedurii de expertizare, de întocmire și de gestionare a documentelor medicale și că asistenta medical este cercetată penal pentru mai multe infracțiuni săvârșite în exercitarea profesiei, însă nu sunt dovezi a vreunei legături infracționale a acesteia cu contestatorul din prezenta cauză.

În concluzie, până la proba contrară, se prezumă că toate documentele medicale eliberate contestatorului sunt legale și conforme cu procedurile prevăzute de Legea nr. 19/2000 și de Ordinul nr. 340/2001, modalitatea de anulare a acestora fiind aceea a verificării legalității și temeiniciei de către instanța de judecată.

Deciziile privind încadrarea în grad de invaliditate care au stat la baza emiterii deciziei privind încetarea plății pensiei sunt la acest moment definitive, nefiind contestate, astfel încât ele pot constitui temeiul acordării atât pentru trecut cât și pentru viitor a pensiei de invaliditate.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.

Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, încălcând prevederile art. 244.pr.civ. conform cărora instanța poate să suspende cauza când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, în cauză făcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul la care a fost emisă și decizia medicală contestată.

mai arătat recurenta că potrivit art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000, suspendarea pensiei de invaliditate se face începând cu luna următoare celei în care pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală, iar organele de control ale CNPAS au constatat că începând cu anul 2004 contestatorul nu s-a mai prezentat la comisia medicală. În aceste condiții instanța de fond și- depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând, fără niciun document medical și fără un aviz al unui medic expert în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă că reclamantul se încadra în continuare în grad de invaliditate și în consecință, avea în continuare dreptul de a primi, în continuare, pensie de invaliditate.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, prin care se susține că în mod eronat instanța de fond a respins cererea recurentei-intimate, de suspendare a cauzei în temeiul art.244 Cod procedură civilă, pe motiv că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul de unde a fost emisă și decizia medicală contestată, se reține că nu se justifică suspendarea judecății în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Astfel, conform art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul respectiv instituie un caz de suspendare legală facultativă și nu de drept, fiind la latitudinea instanței de a aprecia, în raport de obiectul cauzei și de probatoriile administrate, dacă se impune suspendarea judecării cauzei pe acest temei.

Faptul că împotriva asistentei medicale, de la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-a început urmărirea penală, persoană menționată și în nota de constatare nr.6019/10.04.2009 ca fiind cea responsabilă de efectuarea de înscrisuri și înregistrări neconforme realității la dosarul medical și în evidențele cabinetului, precum și în documentele transmise Casei Județene de Pensii D, nu poate constitui un argument suficient pentru a se dispune suspendarea judecării pricinii de față în temeiul art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, nefăcându-se dovada unei legături de cauzalitate între cercetările care se efectuează împotriva asistentei respective și intimatului contestator.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs instanța reține că, prin decizia asupra capacității de muncă nr.3065 din 20 noiembrie 2001 a Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, contestatorul a fost încadrată în gradul III de invaliditate cu termen de revizuire în luna noiembrie 2002.

La data de 25 iunie 2009 recurenta a emis decizia nr.- prin care, în temeiul art.92 din Legea nr.19/2000 și art.29 din Ordinul nr.340/2001 al, a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a contestatoarei și recuperarea de la aceasta a sumei de 16717 RON încasată cu acest titlu în perioada 01.06.2006-01.06.2009.

Această decizie a fost în mod corect anulată de prima instanță care a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează procedura revizuirii medicale și a suspendării plății pensiei, respectiv secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000, care reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale.

Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, stabilind în sarcina medicului expert al asigurărilor sociale, între altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor (pct.23 alin.1), iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei (pct.23 alin.2).

Potrivit pct.29 din cap.II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30 cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.

Art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 stabilește că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Din dispozițiile legale de mai sus, corect evocate de instanța fondului, rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii și a structurilor ce au atribuții specializate în această privință, cât și pentru pensionarii invalizi.

În acești termeni, Curtea constată că intimata a nesocotit prevederile legale referitoare la procedura revizuirii medicale, așa cum a constatat și prima instanță, întrucât nu se pot identifica motivele pentru care intimata, încălcând cerințele Ordinului nr.340/2001 care au fost citate mai sus, a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna iunie 2009, câtă vreme, în situația în care pensionarul invalid nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat pentru luna noiembrie 2004, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei.

Această procedură a fost reglementată de legiuitor cu termene și date precise tocmai cu scopul de a preîntâmpina abuzuri ca în cauza de față, în care termenul de revizuire medicală a fost stabilit pentru luna noiembrie 2004, iar comunicarea numelui pensionarului în vederea suspendării pensiei s-a făcut în anul 2009, așa cum s- precizat în Nota de constatare nr.6019/10.04.2009 întocmită de Direcția de Control Intern din cadrul CNPAS.

Consecința acestui mod nelegal de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, arbitrar și în afara oricărei reglementări, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare, măsură cu caracter sancționator pentru invalidul care, din culpa sa, nu se prezintă la revizuirea periodică.

Procedând astfel, în cauza de față, s-a ajuns la situația, ce nu poate fi justificată în vreun fel, ca pensia de invaliditate a contestatorului, să fie plătită lunar timp de peste 5 ani, deși, în măsura în care aceasta se impunea a fi suspendată, decizia trebuia emisă în luna decembrie 2002, iar nu în luna iunie 2009, așa cum s-a procedat.

În plus, nu se poate stabili din considerentele deciziei emise ce anume a determinat intimata ca în luna iunie 2009 să ia măsura suspendării, întrucât în raport de acest moment s-a decis recuperarea retroactivă a pensiei plătite beneficiarului și care însumează 16717 lei, în condițiile în care culpa exclusivă pentru efectuarea acestor plăți revine intimatei, pentru argumentele reținute anterior.

Prin urmare, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1793 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

VD

VD/MD

4 ex/ 01.03.2010

Dosar fond - al Tribunalului Dâmbovița

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 304/2010. Curtea de Apel Ploiesti