Asigurări sociale. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 326

Ședința publică din data de 18 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1528 din 7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- contestatorul solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii anularea deciziei nr. -/17.04.2008 emisă de intimată prin care s-a dispus încetării plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 11643 lei.

S- arătat de contestator că i s- acordat pensie de invaliditate cu drept de revizuire, că la fiecare termen prezentat acte medicale eliberându-se noi decizii și cu toate acestea prin decizia nr. 300/08.04.2008 s- dispus anularea deciziilor asupra capacității de muncă cu motivarea că a fost emisă fără a se respecta procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

mai arăta că a contestat și această ultimă decizie la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă M înregistrat sub nr. 147/07.05.2008.

Prin întâmpinarea formulată pârâta intimata Casa Județeană de Pensii a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr.1528 din 7 octombrie 2008 admis contestația formulată, a anulat decizia -/17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D, inclusiv în ceea ce privește măsura recuperării sumei de 11643 lei.

Prin aceeași sentință obligat intimata la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 300/08.04.2008 Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă M s- anulat decizia de încadrare în grad de invaliditate a contestatorului cu motivarea că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de lege invocându-se prevederile legii nr. 19/2000, ale Ordinului nr. 340/05.04.2001 și rezultatele controlului efectuat conform notei de constatare nr. 24150/04.04.2008 Serviciului de audit Interne al Casei Naționale de Pensii.

Casa Județeană de Pensii fără să respecte termenul legal de exercitare căii de atac împotriva deciziei nr. 300/08.04.2008, la mai puțin de 30 de zile de la emiterea acesteia dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a contestatorului începând cu 1 iunie 2005 și recuperarea de la acesta a sumei de 11643 lei.

S-a reținut că intimata încălcat astfel prevederile art. 56 din Legea 19/2000 modificată, și completată deoarece nu putea emite decizia de încetare a plății pensiei de recuperare decât după expirarea termenului de contestare de 30 de zile de la comunicarea deciziei nr. 300/08.04.2008.

De asemenea intimata nu a respectat prevederile art. 56 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată, care stabileau obligația de a solicita prin organele prevăzute de lege, avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă, act cu caracter definitiv și obligatoriu în ce privește emiterea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Se reține de asemenea de instanța de fond că anularea deciziilor medicale nu avut la bază motive medicale ci motive de procedură, respectiv faptul că ar fi fost emise în baza unor documente și înscrisuri neconforme, întocmite de către asistenta de la cabinetul de expertiză medicală și fără exista dovada că petentul s-a prezentat personal la termenele de revizuire.

Aceste susțineri nu au fost dovedite deoarece nu s-a stabilit printr- sentință penală definitivă vinovăția asistentei medicale și nici nu s-au anulat actele întocmite de aceasta, iar dovada prezentării la consultația medicală nu trebuia produsă de contestator întrucât acesta fiind beneficiarul unei pensii de invaliditate stabilită în baza unor decizii medicale, se prezumă că a parcurs toate etapele prevăzute de lege.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.

Susține recurenta că în mod greșit s-a admis cererea de anulare a deciziei de încetare a plății pensiei întrucât contestatoarea nu a făcut dovada contestării deciziei medicale la Cabinetul de Expertiză Medicală M și nici în instanța de judecată, nerespectând-se astfel disp.art.56 din Legea nr.19/2000, decizia medicală rămânând definitivă prin necontestare, iar decizia de încetare a plății pensiei, fiind un accesoriu al acesteia, nu mai suporta nicio modificare.

De asemenea, se învederează că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având numărul 24150/04.04.2008, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Într-un alt motiv de recurs, se susține că instanța nu a cercetat cu atenție fondul cauzei și nu a pus în discuție administrarea de probe, sentința pronunțată încălcând prevederile legale întrucât decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit, contestată în cauză, a avut la bază decizia de anulare a deciziei medicale asupra capacității de muncă, nr.300/08.04.2008. Așa cum a reținut și instanța de fond, decizia respectivă putea fi atacată, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile, la casa teritorială de pensii și decizia sau răspunsul dat, putea fi contestat la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, intimatul neurmând această procedură și necontestând răspunsul la instanța judecătorească, astfel că decizia de anulare asupra capacității de muncă a rămas definitivă, instanța anulând în mod eronat, în totalitate, decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.300/08.04.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia nr. 2987/13.05.2005 asupra capacității de muncă emisă pentru intimatul-contestator, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.

La numai nouă zile de la emiterea deciziei nr. nr.300/08.04.2008 și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, prevăzute de art.56 din Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/17.04.2008, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. nr.300/08.04.2008, a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatului-contestator și recuperarea sumei de 11643 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.06.2005 - 01.05.2008.

În cuprinsul deciziei nr. nr.300/08.04.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.24150/04.04.2008, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Controlul consemnat în nota de constatare nr. invocată de recurentă a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare nr.24150/04.04.2008 și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor

După cum s-a arătat mai sus, decizia nr. 24150/04.04.2008 a fost emisă în mod nelegal, înainte ca decizia nr.300/08.04.2008 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de atac, la care însăși recurenta face referire, astfel încât în mod corect a fost anulată în întregime decizia nr.-/17.04.2008 contestată în pricina de față.

Sentința atacată se bazează pe probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, rezultând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale și deși se susține că instanța nu a pus în discuție administrarea de probe, recurenta nu face trimitere la alte probatorii a căror administrare să fi fost necesară pentru justa soluționare a cauzei.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1528 din 7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored. MP/MD

2 ex/18.03.2009

. fond - al Trib.

G -

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Ploiesti