Asigurări sociale. Decizia 411/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 411
Ședința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr.1360/27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Casa Județeană de Pensii A, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul-recurent personal și asistat de avocat, lipsă fiind pârâta-intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-au depus prin registratură de către reclamantul-recurent, Note scrise.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri în fond.
În temeiul art. 306 alin. 2, Curtea invocă, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă privind nesoluționarea fondului cauzei în raport de obiectul acțiunii civile precizate.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, conform motivării aflată la dosar, arătând că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
După deliberare,
CU RTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A, solicitând obligarea acesteia să-i recalculeze corect pensia în baza deciziei nr. - din 31 august 2005 și să anuleze această decizie.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă din anul 1991; că după pensionare a mai lucrat 7 ani și 7 luni, motiv pentru care la 17 mai 1999 fost emisă decizia de pensionare -; că ulterior a mai lucrat un an, calculându-i-se pensia în baza Deciziei nr. -/1.11.2002, fiind nemulțumit de modul de recorelare a pensiilor.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că drepturile de pensie ale reclamantului au fost calculate în mod corect și în conformitate cu prevederile legale, valorificându-se toate sporurile din adeverințele depuse de reclamant la dosarul administrativ de pensie.
Pe parcursul judecății, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând contestarea deciziilor de pensionare nr. -/23.03.2006 și -/28.03.2006.
Prin sentința civilă nr. 1952/14.12.2006 a Tribunalului Arad, s-a respins acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată, reținând că prin decizia nr. -/1.11.2002 s-a recalculat pensia acestuia în urma includerii perioadei 01.04.1991 - 01.04.2001 lucrată după pensionare, obținând o pensie în cuantum de 3494,017 lei, pentru o vechime totală în muncă de 43 ani, 9 luni și 3 zile.
În recursul declarat împotriva acestei sentințe, reclamantul a solicitat admiterea plângerii împotriva deciziilor nr. -/31 august 2005, 23 și 28 martie 2006 emise de pârâtă arătând, printre alte motive, că în cuprinsul hotărârii atacate nu se face referire la deciziile pe care le-a contestat în termen legal față de data comunicării și nici la un motiv de fapt sau de drept care a condus instanța la pronunțarea soluției de respingere a acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 296/4 aprilie 2007, Secția litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de APEL TIMIȘOARAa admis recursul reclamantului, casând sentința civilă nr. 1952 din 14 decembrie 2006 Tribunalului Arad, trimițând cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
S-a avut în vedere la pronunțarea acestei decizii, că prin cererile formulate, reclamantul a contestat trei decizii de pensionare emise la diferite intervale de timp, respectiv deciziile nr. - din 31 august 2005, - din 23 martie 2006 și - din 28 martie 2006, ultimele două decizii fiind contestate prin precizarea la acțiune, aflată la fila 42 dosar fond și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat, iar în ce privește decizia nr. -/31 august 2005, instanța nu a analizat legalitatea acesteia prin prisma criticilor aduse de reclamant acestei decizii, hotărârii lipsindu-i motivarea în fapt și în drept, motivare ce a stat la baza formării convingerii instanței, aspecte ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Tribunalul Arad, reinvestit cu rejudecarea cauzei, după casare, prin sentința civilă nr. 1360 din 27 noiembrie 2007, admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata Casa Județeană de Pensii A, iar pe fond a respins contestația formulată și precizată de contestator, având ca obiect anularea deciziilor de pensionare nr. - din 31.08.2005, nr. -/23.03.2006, nr. -/28.03.2006 și nr. -/18.12.2006 emise de intimată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că veniturile reclamantului au suferit modificări a bazei de calcul, conform art. 62 alin. 2 și 5 din Legea nr. 3/1977, modificate prin Decretul-Lege nr. 70/1990, iar procentul de recorelare fiind cel aferent anului în care a avut loc modificarea, contestatorul nu poate beneficia de acordarea drepturilor prevăzute de HG nr. 332/2000.
A mai reținut tribunalul și faptul că față de conținutul dispozițiilor art. 2 alin. 3 din această hotărâre, rezultă că reclamantul în mod greșit a beneficiat de recorelarea pensiei, emiterea nelegală a deciziei de pensionare nr. -/18.12.2006 fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv a recorelării în baza art. 2 alin. 3 din HG nr. 332/2000.
Și a această sentință a fost atacată, în termenul legal, cu recurs de reclamant, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe cale de consecință, admiterea acțiunii împotriva deciziilor nr.-/31.08.2005, 23 și 28 martie 2006 și 18 decembrie 2006 emise de Casa Județeană de Pensii A, cu consecința menținerii punctajului anterior stabilit prin decizia nr. -/01.11.2002.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat faptul că pe parcursul soluționării cauzei, până la finalizare, s-au mai emis și alte decizii de recalculare a pensiei, însă ultima emisă la 18.12.2006 deși a fost conexată prezentei cauze, din considerentele sentinței atacate nu rezultă acest aspect, și nici motivele pentru care se respinge contestația.
A mai menționat recurentul că el nu a solicitat doar menținerea primei contestații, ci anularea tuturor deciziilor emise ulterior celei din 2002, singura care a stabilit un punctaj corect, de 2,32184, întrucât pe parcursul judecății fiind emise mai multe decizii, singura decizie care ar urma să se aplice trebuie să fie ultima, neputându-se aplica toate deodată, fiecare conținând punctaje diferite, apreciind că s-a stabilit că nu ar urma dreptul la o recalculare în baza art. 2 din HG nr. 322/2000.
De asemenea, tribunalul a făcut o greșită apreciere, ignorând faptul că recurentul este pensionat în baza unei decizii din 2002, emisă în temeiul Legii nr. 19/2000, și respingându-se contestația în întregul ei, deci și în ce privește decizia nr. -/18.12.2006.
S-a mai invocat faptul că deși respingerea contestației este rezultatul admiterii excepției autorității de lucru judecat, acest aspect nu rezultă și din considerentele hotărârii, nearătându-se nici considerentele pentru care se înlătură apărările reclamantului.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate de reclamant și de către instanță din oficiu, și a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut de Curtea de apel, cu ocazia primei casări, prin cererile formulate în cauză și precizate ulterior, reclamantul a contestat trei decizii de pensionare emise la intervale diferite de timp, respectiv decizia nr. -/31.08.2005, nr. -/23.03.2006 și nr. -/28.03.2006, cu privire la aceste ultimele decizii, prima instanță nepronunțându-se.
După reluarea judecății, prin sentința recurată, Tribunalul a respins acțiunea, ca urmare a reținerii excepției de autoritate de lucru judecat, excepție invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii
În legătură cu această excepție, se va observa că într-adevăr, a fost invocată, prin întâmpinarea depusă la instanță (în primul ciclu procesual), excepția puterii lucrului judecat, cu privire la toate capetele de cerere din petitul acțiunii care fac trimitere la emiterea deciziilor de pensionare de către Casa Județeană de Pensii A anterior deciziei contestate, învederându-se în drept dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă.
Ori, art. 163 din Codul d e procedură civilă reglementează instituția excepției litispendenței.
Potrivit art. 163 (1) Cod procedură civilă "nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe". Prin urmare, litispendența presupune existența unor pricini identice, și nu poate fi confundată cu excepția autorității lucrului judecat, admisibilă în condițiile art. 1201 Cod civil.
Pe de altă parte, excepția litispendenței presupune în caz de admitere o dezinvestire în vederea întrunirii pricinilor pentru asigurarea unei bune administrări a justiției.
Tribunalul Arada reținut excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimată, însă în considerente expune o situație de fapt ce vizează fondul cauzei, fără a se mai referi la motivele pentru care se impune a fi reținută excepția autorității lucrului judecat, fără indicarea temeiului juridic sau analizei acestei acestei excepții, în raport de tripla identitate: de părți, obiect și cauză.
Procedând astfel, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, constatându-se existența unei contradicții evidente între considerente și dispozitiv, și reținând greșit excepția autorității lucrului judecat deși pârâta a invocat un alt text de lege incident excepției litispendenței.
Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, caz de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, așa încât, în baza art. 312 alin. 13 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamant, hotărârea recurată va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, se vor analiza pretențiile reclamantului, ținându-se cont și de îndrumările statuate în prima decizie de casare a Curții, nr. 296/04.04.2007, de apărările reclamantului după această casare, dar și de motivele invocate în recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1360/27.11.2007 a Tribunalului Arad.
Casează sentința sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.- - - - - -
GREFIER - -
Red. /02.04.2008
Tehnored. 2 ex./03.04.2008
Prima instanță: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean