Asigurări sociale. Decizia 439/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 439
Ședința publică din data de 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 1978 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata contestatoare reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică încheiat la 3 martie 2009, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimata contestatoare avocat depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs, după care având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatei contestatoare având din nou cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că recurenta Casa Județeană de Pensii prin Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă M nu putea în mod unilateral să anuleze deciziile asupra capacității de muncă și să constate că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală, întrucât aceste aspecte sunt exclusiv de competența unui organ de activitate jurisdicțională. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil formulat de intimata în contestație Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.1978 din data de 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr. 4163/120/09.07.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 140/10.01.2008 emisă de Oficiul Județean de expertiză medicală a capacității de muncă D, precum și a deciziei nr.1657/02.11.2007 emisă de pârâtă prin Cabinetul de Expertiză Medicală
În motivarea contestației, reclamanta a arătat că decizia nr.1657/2007 a fost atacată la Cabinetul de Expertiză Medicală M, iar prin decizia nr.140/10.01.2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Dis -a răspuns că anularea nu a avut la bază criterii medicale ci neîndeplinirea procedurii de încadrare în gradul de invaliditate, respingându-i-se contestația, însă cele două decizii sunt nule de drept întrucât prin disp.art.56 din Legea nr.19/2000 încadrarea în grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specialist, iar această decizie necontestată în termenul prevăzut de lege este definitivă.
În conformitate cu art. 115 Cod proc.civilă pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, deoarece la emiterea deciziilor aceasta a avut în vedere faptul că petenta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis contestația și a anulat decizia nr. 140/10.01.2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și decizia nr.1657/02.11.2007 emisă de
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la baza deciziilor contestate s-a aflat un control al CNPAS - Direcția de audit Intern și Control efectuat în temeiul nr.HG13/2004, ocazie cu care s-au constatat multiple deficiențe în emiterea deciziilor de încadrarea în grad de invaliditate și în lipsa unei hotărârii penale, revizuirea dosarului medical nu poate produce efecte decât pentru viitor, astfel cum este prevăzut de art. 39 din Ordinul nr.340/2001.
A mai reținut tribunalul că intimata în contestație invocă în apărarea sa deficiențe în activitatea aparatului propriu, cu alte cuvinte, își invocă propria culpă, situație care nu justifică emiterea deciziilor în condițiile în care procedura de reevaluare a încadrării în grad de invaliditate nu a fost conformă prevederilor art.56 din Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentințe intimata în contestație a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având numărul 51360/01.11.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimata-contestatoare a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse și la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-o pe intimată.
În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea întrucât potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.1657/02.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimata-contestatoare, având nr.5419/06.12.2004 și 6179/12.12.2005, reținându-se că acestea au fost eliberate fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.
La numai 6 zile de la emiterea deciziei nr. 1657/02.11.2007 și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/08.11.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 1657/02.11.2007 a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatei-contestatoare și recuperarea sumei de 11102 lei de la aceasta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 16.12.2004 - 01.11.2007.
Intimata-contestatoare s-a adresat, cu contestație împotriva deciziei nr.1657/02.11.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, primind decizia nr.140/10.01.2008 a Casei Județene de Pensii D - Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă, prin care i s-a respins contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate.
În cuprinsul deciziei nr.1657/02.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 51360/01.11.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Controlul consemnat în nota de constatare nr. 51360/01.11.2007 invocată de recurentă, a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata-contestatoare nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
Din considerentele sentinței atacate s-a apreciat de prima instanță că la soluționarea contestației formulată în baza art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Față de acest motiv de recurs, în principiu, în conformitate cu disp.art.56 alin.3 din această lege, această consultare este obligatorie și nu opțională, așa cum pretinde recurenta.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 1978 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în comuna, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.AB/MD
2 ex/10.03.2009
. fond - al Trib.
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan