Asigurări sociale. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr. 714
Ședința publică din data de 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.149 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul contestator avocat din cadrul Baroului D în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare din partea intimatului contestator.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală întrucât procedura urmată de intimată a ocolit procedura legală și a emis o decizie cu efect retroactiv.
Mai arată că intimatul contestator a obținut o nouă decizie asupra capacității de muncă respectiv nr. 61/13.01.2009 pe care o vor depune la dosar până la sfârșitul ședinței de judecată. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr.149 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr-, a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/03.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D și a deciziei nr. 437/27.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, precum și obligarea intimatei la restituirea sumelor de bani reținute din pensia sa la zi.
A solicitat, de asemenea, suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a cauzei potrivit art. 403 alin.1 Cod proc civ.
În motivarea contestației a arătat că a beneficiat de pensie de invaliditate, că prin deciziile contestate i-au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate, dispunându-se încetarea plății pensiei fără a-i fi comunicate motivele care au stat la baza anulării celor 2 decizii și a solicitat menținerea ca legale și temeinice a deciziilor contestate și exonerarea de plata sumei de 9949 lei.
A mai arătat că în permanență s-a prezentat la examinare în fața comisiilor medicale, că i-au fost eliberare decizii asupra capacității de muncă, care nefiind contestate au devenit definitive.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că petentul nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, decizia medicală fiind emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea întocmite de către asistenta medicală și în lipsa unei dovezi că s-a prezentat personal la termenele de revizuire.
La termenul de judecată din 20.01.2009 contestatorul a renunțat la cererea privind suspendarea executării silite a titlului executor.
Prin sentința nr. 149 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de contestatorul, anulând decizia nr. -/03.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, precum și decizia nr. 437/27.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M și a obligat pârâta la restituirea către contestator a sumelor de bani reținute din pensia acestuia la zi.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 437/27.04.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pe perioada 2002-2005, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
De asemenea a reținut că decizia nr. -/03.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 9949 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004-01.05.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
În baza prevederilor art. 56 din Legea 19/2000, contestatorul a atacat decizia nr. 437/27.04.2007 la M, iar prin răspunsul nr. 887/06.06.2007 comunicat acestuia s-a respins contestația, rămânând valabile elementele deciziei nr. 437/27.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale -Direcția de audit Intern și Control în baza HG nr. 13 /08.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul 340 /2001a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă -Cabinetul Medical
S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
S-a reținut de asemenea că s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.
În mod cert CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340 /2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul 340 /2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Pe de altă parte contestatorul a susținut în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate.
Într-adevăr conform art. 56(6) din. 19/2000 decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Întrucât deciziile asupra capacității de muncă emise anterior deciziei nr. 437/27.04.2007 au devenit definitive, au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, anularea lor fiind posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege, dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr.340/2001 neprevăzând modalitatea de anulare cuprinsă în decizia contestată.
Conform art.39 din capitolul III al Ordinul nr.340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare medicală și recuperare a capacității de muncă. Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.
Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei de anulare a deciziilor suficient, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestator sau de către salariați ai intimatei se poate solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.6, 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.
Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având numărul 19113/26.04.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul-contestator a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse și la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimatul-contestator la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-l pe intimat.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.437/27.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimatul-contestator, având nr. 1240/11.04.2002, 1491/18.04.2003, 1695/16.04.2004 și 1724/12.04.2005, reținându-se că acestea au fost eliberate fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.
La numai câteva zile de la emiterea deciziei nr. nr.437/27.04.2007.2007 și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/03,05.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. nr.437/27.04.2007.2007 a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatului-contestator și recuperarea sumei de 9949 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 11.05.2004 - 01.05.2007.
Intimatul-contestator s-a adresat, cu contestație împotriva deciziei nr. nr.437/27.04.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, primind decizia nr.887/06.06.2007 a Casei Județene de Pensii D - Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă, prin care i s-a respins contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate.
În cuprinsul deciziei nr. nr.437/27.04.2007.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.19113/26.04.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Controlul consemnat în nota de constatare nr.19113/27.04.2007 invocată de recurentă, a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Față de susținerea recurente în sensul că la soluționarea contestației nu este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, în conformitate cu disp.art.56 alin.3 din această lege, această consultare este obligatorie și nu opțională, așa cum pretinde recurenta.
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
Văzând și disp.274 Cod proc.civilă,
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.149 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna, județul
Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 8 aprilie 2009.
Presedinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -- - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. AB/MD
2 ex/29.04.2009
dosar - al Tribunalului Dâmbovița
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu