Recalculare pensii. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR.5345,-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.713

Ședința publică din data de 8 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul G, domiciliat în P,-,.9,.B,.2,.24, județul P, împotriva deciziei civile nr.500 din data de 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr. 5345,-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII P, cu sediul în P,-, județul

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul personal, intimata Casa Județeană de Pensii P, reprezentantă de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului Prahova.

Revizuientul având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de revizuire.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimată arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de revizuire.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Revizuientul având cuvântul solicită revizuirea deciziei civile nr. 500 pronunțată la data de 11 aprilie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în temeiul dispozițiilor art. 322 Cod pr.civilă punctele 4 și 5, bazându-se pe un înscris ce-l consideră un fals ca urmare a susținerilor consilierului juridic care a arătat că a fost înscris la pensie de la data de 1 martie 1983, dată de la care a încasat pensie.

Falsul pretinde că se regăsește în cuprinsul deciziei, care a preluat susținerile consilierului juridic al Casei Județene de Pensii P.

Solicită ca intimata să demonstreze că a încasat pensie conform adresei nr. 39628/22.04.2008, iar decizia trebuie revizuită pentru mențiunile false din cuprinsul ei.

Invocă cazurile de revizuire de la punctul 4 și 5 conform celor susținute oral la acest termen întrucât instanța, dacă nu prelua aceste susțineri false din adeverința Casei de pensii, soluția era alta.

Solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, dacă cererea de revizuire se găsește întemeiată să se procedeze conform legii, respectiv desființarea deciziei și rejudecarea cauzei.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimată solicită respingerea cererii de revizuire, menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 Cod pr.civilă punctele 4 și 5, mențiunile revizuientului fiind simple susțineri întrucât prin decizia nr. 500/11.04.2008 și prin decizia nr. 133/6.02.2008, instanța de recurs a avut în vedere dispozițiile legale nu numai susținerile părților. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță sub nr.5345,-, revizuientul Gas olicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii P, revizuirea deciziei civile nr.500/11.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr.5345,-.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că i s-a deschis dreptul la pensie prin decizia nr. 64587/18.03.1983, ca pensionar în grupa I de muncă, dar a lucrat în continuare până la 12.10.1992, fără a beneficia de drepturile de pensie, lucrând în aceeași unitate și funcție, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă.

A mai susținut revizuientul că deschiderea dreptului la pensie s-a făcut îndeplinind condițiile cerute de Legea nr.3/1977, în vigoare în anul 1983, iar la încetarea efectivă a activității s-a emis o nouă decizie, având nr.64587/04.05.1993, cu pensia recalculată cu alte salarii și vechime, tot în condițiile de grupa I de muncă: vechime cel puțin 20 ani în grupa I și vârsta 52( 50) ani.

De asemenea, s-a arătat de către revizuient că în anul 2005, la recalcularea pensiei, nu i s-a păstrat dreptul de pensionar în grupa I de muncă, ci i s-a recalculat pensia ca oricărui pensionar cu grupa III, prin aplicarea vechimii de 30 ani, în loc de 20 ani, motiv pentru care revizuientul a acționat în judecată Casa Județeană de Pensii P, însă în ședințele de judecată nu s-au analizat motivele prezentate de acesta, prin care a susținut că stagiul de cotizare de 30 ani luat în considerare este nelegal, toate analizele concentrându-se pe susținerea intimatei potrivit căreia revizuientul a avut deschis dreptul al pensie la data de 01.03.1983, astfel că stagiul de cotizare în ceea ce îl privește pe acesta este cel prevăzut de Legea nr.3/1977.

Mai arată revizuientul că în mod greșit s-a susținut de către intimata și s-a preluat de către instanțele de judecată faptul că stagiul de cotizare de 30 ani luat în calcul este cel legal, întrucât normele legale de aplicare ale HG 1055/2005 nu stabilesc acest stagiu și nici articolele din Legea nr.3/1977 la care se referă, acest din urmă act normativ prevăzând stagii (vechimi) diferite de pensionare, iar art.8 din Legea nr.3/1977 nu era aplicabil în cazul revizuientului.

Se mai învederează că anularea unui drept pe care l-a câștigat cu 22 ani în urmă, respectiv dreptul de grupă de muncă este în contradicție cu art.15 alin.2 din Constituție, arătându-se totodată că în timp ce revizuientul și-a continuat activitatea s-a pus în aplicare HG nr.267/1990, care a reglementat pensionarea personalului din unitățile miniere la 20 ani lucrați în subteran, ca și Legea nr.3 /1977, reducând însă vârsta de pensionare de la 52 la 45 de ani, revizuientul încetându-și efectiv activitatea la data de 12.10.1992, pensia fiindu-i recalculată cu luarea în considerare atât a salariilor realizate, cât și a celor 2 ani și 8 luni vechime sub guvernarea HG nr.267/1990, în perioada 1983-1992 revizuientul beneficiind numai de salariul cuvenit și nu și de pensie, motiv pentru care a solicitat ca data deschiderii dreptului de pensie să-i fie considerată data de 12.10.1992, așa cum s-a procedat și în cazul și altor pensionari aflați în aceeași situație cu cea a revizuientului.

Totodată, revizuientul susține că împotriva sa intimata a prezentat numai hotărâri judecătorești nefavorabile deși în cazuri identice, Curtea de APEL PLOIEȘTIa obligat intimata să recalculeze pensiile cu stagiul de cotizare de 20 ani, în loc de 30 ani și pentru a întări motivația solicitării de respingere, adevărul a fost prezentat în mod fals, arătându-se că pe perioada dintre deschiderea dreptului de pensie și pensionarea efectivă, revizuientul ar fi încasat și pensie, și salariu.

Astfel, arată revizuientul, în timp ce în decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr.113/06.02.2008 s-a recunoscut că pensia i-a fost suspendată pe perioada respectivă, în faza judecării contestației în anulare, intimata a afirmat în mod fals că a încasat și pensie, iar această inducere în eroare, materializată în decizia nr.500/11.04.2008, a generat închiderea dezbaterilor, iar faptul că nu s-au cerut probe în susținerea afirmației prezentate,constituie o omisiune din greșeală a instanței și în dorința clarificării situației, revizuientul a intervenit la CJP P, care a emis adresa nr.39628-2008, prin care se infirmă încasarea pensiei pe perioada respectivă deși ar fi avut dreptul.

Întrucât și altor colegi aflați în aceeași situație cu a revizuientului, pensia le-a fost recalculată cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 ani potrivit deciziilor Curții de APEL PLOIEȘTI, expres enumerate, având în vedere data de încetare efectivă a activității ca dată de pensionare, s-a solicitat a se hotărî în același sens și în privința revizuientului, susținându-se totodată că recalcularea pensiei în 2005 s-a făcut prin luarea în considerare a Normelor tehnice nr.5388/16.11.2004, de aplicare a HG nr.1550/2004, aceste norme fiind elaborate contrar prevederilor HG nr.1550/2004, nefiind aprobate de ministrul de resort și primul ministru, neputându-se efectua modificări și completări la HG 1550/2004.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea cererii și revizuirea deciziei nr.500/11.04.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI în sensul obligării intimatei la recalcularea drepturilor de pensie ale revizuientului începând cu data de 01.07.2005 conform prevederilor legale indicate, prin determinarea punctajului mediu anual cu luarea în considerare au unui stagiu de cotizare de 20 ani, în loc de 30 ani, așa cum s-a procedat.

În susținerea cererii, revizuientul a depus la dosar o serie de înscrisuri, în copie.

Intimata Casa Județeană de Pensii nu a formulat întâmpinare cu privire la cererea de revizuire, însă reprezentată fiind în instanță, prin reprezentant legal, la termenul din 08.04.2009, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, depunând și concluzii scrise și în acest sens.

La termenul din 08.04.2009, în ședință publică, revizuientul precizat că își întemeiază în drept prezenta cerere pe disp.art.322 pct. 4 și 5 Cod pr.civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul G- revizuientul din prezenta cauză- a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii P, recalcularea pensiei acestuia cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, în loc de 30 ani, așa cum a procedat intimata la recalcularea drepturilor sale de pensie.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin luarea în calcul a unui stagiu de cotizare de 30 ani, în loc de 20 ani la recalcularea pensiei acestuia, a rezultat un punctaj mediu anual diminuat cu 33,3%, ceea ce a adus și la diminuarea pensiei, deși a lucrat timp de 20 ani și 4 luni în unități miniere, în subteran, perioadă care se încadrează în condiții speciale și pentru care stagiul de cotizare este de 20 ani, potrivit art.43 alin.1 și art.77 din Legea nr.19/2000.

De asemenea, s-a susținut de către contestator că prima decizie de pensionare i-a fost emisă la 01.03.1993, însă a continuat să lucreze până la 12.10.1992, când i s-a emis o nouă decizie cu pensia recalculată, în intervalul 1983- 1992 primind numai salariul, iar cu ocazia recalculării din anul 2005, intimata i-a luat în considerare în mod nelegal un stagiu de cotizare de 30 ani, în loc de 20 ani

Prin sentința civilă nr. 1256/02.10.2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția tardivității invocată de intimată și a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul Gad eclarat recurs, iar prin decizia civilă nr.113/06.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, irevocabilă, a fost respins ca nefondat recursul, reținându-se, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele deciziei, că sunt neîntemeiate criticile recurentului din motivele de recurs, iar prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale.

Împotriva deciziei civile nr.113/06.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, contestatorul a formulat și contestație în anulare, întemeiată pe disp.art. 318.pr.civilă, susținând că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, iar prin decizia civilă nr. 500/11.04.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondată contestația în anulare.

Această ultimă decizie, prin care a fost soluționată contestația în anulare, respectiv decizia civilă nr.500/11.04.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost atacată de revizuient prin cererea de revizuire de față, revizuientul întemeindu-și în drept cererea de revizuire pe disp.art.322 pct. 4 și 5 Cod pr.civilă.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, iar conform art.322 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la pct.1-9 Cod pr.civilă, stipulându-se la pct.4 situația în care un judecător, martor sau expert, ce au luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză, iar la pct.5 Cod pr.civilă, situația în care după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Niciunul din motivele invocate de revizuient prin cererea de față nu se încadrează în motivele de revizuire mai sus-enunțate.

Astfel, nu s-a făcut dovada întrunirii în cauză a condițiilor prev.de art.322 pct.4 Cod pr.civilă, susținerea revizuientului conform căreia instanța care a pronunțat decizia civilă nr.500/11.04.2008 și-ar fi întemeiat soluția, de respingere a contestației în anulare declarată împotriva deciziei civile nr.113/06.02.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, pe afirmația reprezentantului intimatei potrivit căreia pe perioada dintre deschiderea dreptului la pensie și pensionarea efectivă, revizuientul ar fi încasat și pensie, și salariu, ceea ce nu corespunde realității, neîncadrându-se în mod evident în cerințele prev. de art.322 pct.4 Cod pr.civilă.

Altele au fost considerentele pentru care, prin decizia civilă nr.500/11.04.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondată contestația în anulare declarată împotriva deciziei civile nr.113/06.02.2008 a aceleiași instanțe, reținându-se în considerentele deciziei nr.500/11.04.2008 că apărările de fond ale contestatorului au fost analizate prin hotărârile pronunțate asupra fondului, fiind apreciate ca neîntemeiate și nu se poate reveni asupra celor statuate de cele două instanțe întrucât contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac, care nu poate fi promovată pentru rejudecarea pe fond a cauzei.

Revizuientul a invocat și motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5, însă nici acest motiv de revizuire nu este incident în cauză, câtă vreme nu s-a invocat vreun înscris nou, în sensul celor cerute de art.322 pct.5 teza I Cod pr.civilă și nici nu s-a făcut dovada că s-ar fi desființat sau modificat hotărârea vreunei instanțe pe care s-ar fi întemeiat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, nefiind,de altfel, nici susținută în motivarea cererii teza a II-a a disp.art.322 pct.5 Cod pr.civilă.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod pr.civilă, teza I, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, acest înscris să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, adresa nr.39628/22.04.2008 comunicată de intimată revizuientului, ulterior pronunțării deciziei civile nr.500/11.04.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, la care se face referire în cuprinsul cererii, neîndeplinind cerințele enumerate.

În plus, prin decizia civilă nr.500/11.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI s-a soluționat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, ce a fost respinsă pentru motivele arătate, și nu recursul declarat de revizuient împotriva sentinței civile nr.1256/02.10.2007 a Tribunalului Prahova, recurs care a fost soluționat prin decizia civilă nr.113/06.02.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, fiind respins ca nefondat, nici prin decizia respectivă neevocându-se deci, fondul.

Revizuientul a susținut în cuprinsul cererii de față și o serie de motive prin care se invocă de fapt greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale, care nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute de art.322 pct.4 și 5 Cod pr.civilă.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește prezenta cerere de revizuire ca nefondată, motiv pentru care o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul G, domiciliat în P,-,.9,.B,.2,.24, județul P, împotriva deciziei civile nr.500 din data de 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr. 5345,-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII P, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

- -

Fiind pensionat, prezenta

se semnează de

președintele instanței

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

/VS

2 ex./06.05.2009

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Ploiesti