Asigurări sociale. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 716

Ședința publică din data de 8 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

: -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.171 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul domiciliat în comuna, str. -, nr. 502, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare din partea intimatului -contestator, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. -/21.10.2008 emisă de intimată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia atacată s-a dispus, urmare a deciziei de anulare a pensiei de invaliditate nr.741/2008, încetarea plății pensiei de invaliditate de care beneficia contestatorul și recuperarea sumei de 17.213 lei de la acesta, decizia fiind lovită de nulitate absolută întrucât nu s-au respectat prevederile art.145 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, la care s-a făcut trimitere.

A mai susținut contestatorul că încadrarea într-un grad de invaliditate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.19/2000, decizia acestuia rămânând definitivă prin necontestare, iar intimata nu putea în mod unilateral să anuleze deciziile asupra capacității de muncă și să constate că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală, aceste aspecte fiind exclusiv de competența unui organ cu activitate jurisdicțională și conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001, decizia emisă de Oficiul de Expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică întrucât motivul pentru care s-a dispus anularea deciziilor medicale a fost acela că nu s-a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale, astfel că s-a emis decizia nr.741/2008 prin care s-au anulat deciziile medicale, fapt care a atras și emiterea deciziei de încetare nr.-/21.10.2008.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 171 pronunțată la data de 21 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată și a anulat decizia nr. -/21.10.2008 emisă de intimată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr. -/21.10.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a contestatorului și recuperarea sumei de 17.213 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 28.10.2005-01.10.2008, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în gradul de invaliditate.

S-a mai reținut că a fost efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul Medical M de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale -Direcția de audit Intern și Control și s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

De asemenea, s-a arătat că în mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, concluzie ce rezultă din prevederile art.39 alin. 3 din Ordinul 340/ 2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, s-a arătat că se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

A mai reținut instanța că decizia nr. -/21.10.2008, ce constituie titlu executoriu, a fost emisă în baza deciziei de anulare nr. 741 /30.09.2008, înainte de a se da posibilitatea petentului să conteste această decizie în termenul legal de 30 de zile, nefiind astfel definitivă, câtă vreme în termenul de 30 de zile petentul chiar a contestat decizia de anulare, respingându-i-se contestația de către intimată, prin decizia nr. 1776/13.11.2008, după emiterea titlului executoriu.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.

Susține recurenta că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Într-un alt motiv de recurs se susține că instanța nu a cercetat cu atenție fondul cauzei și nu a pus în discuție administrarea de probe, sentința pronunțată încălcând prevederile legale întrucât decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit, contestată în cauză, a avut la bază decizia de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă.Așa cum a reținut și instanța de fond, decizia respectivă putea fi atacată, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile, la casa teritorială de pensii și decizia sau răspunsul dat putea fi contestat la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, intimatul neurmând această procedură și necontestând răspunsul la instanța judecătorească, astfel că decizia de anulare asupra capacității de muncă a rămas definitivă, instanța anulând în mod eronat decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul formulat solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr. 741/30.09.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru intimatul-contestator, expres enumerate în cuprinsul deciziei, reținându-se că acestea au fost eliberate fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.

La câteva zile de la emiterea deciziei nr. 741/30.09.2008 și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare prevăzute de art.56 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/21.10.2008, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 741/30.09.2008, a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatului-contestator și recuperarea sumei de 17.213 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 28.10.2005 - 01.10.2008.

În cuprinsul deciziei nr. 741/30.09.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.33872/30.09.2008, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Controlul consemnat în nota de constatare nr.33872/30.09.2008 invocată de recurentă a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor

După cum s-a arătat mai sus, decizia nr.-/21.10.2008 a fost emisă în mod nelegal, înainte ca decizia nr. 741/30.09.2008 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de atac, la care însăși recurenta face referire, astfel încât în mod corect a fost anulată în întregime decizia nr.-/21.10 2008 contestată în pricina de față.

Sentința atacată se bazează pe probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, rezultând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale și deși se susține că instanța nu a pus în discuție administrarea de probe, recurenta nu face trimitere la alte probatorii a căror administrare să fi fost necesară pentru justa soluționare a cauzei.

În raport de considerentele mai sus-arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 171 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, str. -, nr. 502, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 8 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

--- - --- - -

Fiind pensionat,

prezenta se semnează de

președintele instanței

Grefier

/VS

2 ex./06.05.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Ploiesti