Asigurări sociale. Decizia 947/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 947
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 612/7.04.2009 pronunțată de către tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Tribunalului Arad.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 612/7.04.2009 pronunțată în dosar nr-, tribunalul Arada admis acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A și a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantului pensia aferentă punctajului de 1,78368 puncte, în continuare și după data de 31.10.2006, a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensie cu acest punctaj și să plătească reclamantului diferența dintre pensia calculată la punctajul de 1,78368 și cea efectiv încasată începând cu luna noiembrie 2006, la zi.
Tribunalul a reținut:
Reclamantul a fost pensionat prin decizia nr. - din 14 septembrie 2000, în temeiul Legii nr. 3/1977, având o vechime în muncă de 41 ani. La intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii, s-a determinat punctajul mediu anual în condițiile prevăzute de art. 180 alin. 2 din noua lege, rezultând pentru reclamant 1,65188 puncte. Acesta a fost diminuat la 1 ianuarie 2002 la 1,44274 puncte. La 1 ianuarie 2003, punctajul reclamantului a fost diminuat la 1,32434 puncte, acesta ajungând în luna decembrie 2003 la 1,35191 puncte.
Din nou, la 1 ianuarie 2004, punctajul a fost diminuat la 1,34433 puncte, iar după creșterea punctajului la 1,42968 puncte, în luna decembrie 2005, fost diminuat la 1,21696 puncte.
Datorită diminuării repetate a punctajului, reclamantul a formulat o acțiune împotriva Casei Județene de Pensii A, solicitând eliminarea reducerii punctajului și plata în continuare a pensiei sale la valoarea punctajului determinat anterior, cu valoare mai mare, astfel că prin sentința civilă nr. 721 din 14 iulie 2005, pronunțată de tribunalul Arad, în dosarul nr. 3948/2005, devenită irevocabilă prin decizia nr. 123 din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Secția Civilă, în dosarul nr. 11.741/C/2005, s-a stabilit nelegalitatea reducerii punctajului reclamantului și a fost obligată pârâta la calcularea și plata pensiei, începând cu luna iunie 2002, la punctajul de 1,65188 puncte.
Punând în executare acest titlu executoriu, punctajul de 1,65188 fost aplicat reclamantului pe perioada 1 aprilie 2001 - 1 decembrie 2005, și de asemenea, majorat cu punctajele obținute pentru perioadele lucrate după pensionare de către reclamant, fiindu-i stabilit un nou punctaj de 1,78368, începând cu luna mai 2006, în temeiul art. 95 din Legea nr. 19/2000. Acesta s-a menținut până în luna octombrie 2006, iar începând cu luna noiembrie 2006, punctajul reclamantului a fost diminuat iarăși la 1,23707, după care a fost majorat succesiv, ajungând în luna octombrie 2008, la 1,25364 puncte.
Deși punctajul reclamantului a fost continuu diminuat, pensia acestuia nu a fost micșorată, crescând cu sume infime și exemplificativ redăm creșterea de la 423 lei la 528 lei, în luna mai 2005, de la 528 lei la 679 lei, în luna noiembrie 2007 și de la 729 lei la 875 lei, în luna octombrie 2008.
Prin explicațiile pe care le dă pârâta la solicitarea instanței, (filele 35-36), se precizează că modificările punctajului sunt consecința indexărilor și recolerărilor aplicate în baza unor hotărâri de guvern, efectuate automat de către Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale B, fără să se fi emis decizii de către Casa Județeană de Pensii Aceasta din urmă a emis o decizie de recalculare a pensiei reclamantului, în temeiul art. 95 din Legea nr. 19/2000, ca urmare a adăugării perioadelor lucrate după pensionare, decizie ce a fost comunicată reclamantului.
Susținerea pârâtei că punctajul mediu anual stabilit în favoarea reclamantului a fost diminuat în baza hotărârilor de guvern succesive, privind măsurile de recolerare și indexare a pensiilor, este eronată, întrucât nici unul dintre actele normative invocate, intrate în vigoare începând cu luna decembrie 2001 și până în luna august 2004 și care se referă la indexarea și recolerarea pensiilor, nu prevăd în mod expres posibilitatea ca în urma acestor operațiuni punctajul pensiilor stabilit anterior, în baza art. 180 din Legea nr. 19/2000, să fie diminuat.
Toate actele normative invocate de pârâtă, inclusiv cele mai relevante, Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004, pentru evaluarea și recolerarea pensiilor, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor, prevăd aceste măsuri în scopul creșterii cuantumului pensiilor, aplicând politicile guvernamentale de creștere a cuantumului real al pensiilor prin două modalități, majorarea punctului de pensie și majorarea valorii punctului de pensie, în scopul îmbunătățirii nivelului de trai a beneficiarilor sistemului public de asigurări sociale.
Astfel, art. 5 raportat la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, prevede posibilitatea expresă de modificare a punctajului mediu anual numai ca urmare a valorificării unor stagii de cotizare care nu au fost avute în vedere la recalcularea pensiei, fiind mai mult decât evident că rezultatul vizat de executiv este creșterea punctajului și nicidecum diminuarea.
În sfârșit, art. 7 alin. 1 din ordonanță obligă casa teritorială de pensii să comunice decizia de recalculare a pensiei, făcându-se trimitere la dreptul de contestare și revizuire din Legea nr. 19/2000.
Mai mult, dispozițiile art. 88 din Legea nr. 19/2000, prevăd că decizia casei teritorială de pensii, necontestată în termen este definitivă. În consecință, odată punctajul mediu al pensiei reclamantului determinat la 1 aprilie 2001, în temeiul art. 180 din Legea nr. 19/2000, la 1,65188 s-a calculat în mod irevocabil, iar prin hotărârile menționate a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nici pârâta și nici Casa Națională de Pensii, nu mai puteau diminua punctajul respectiv, decât cu încălcarea principiului universal al puterii lucrului judecat, ceea ce nu este permis nici celor două instituții ale statului și nu este prevăzut nici în actele normative de recolerare, recalculare și indexare a pensiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii A, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, s-a susținut că instanța de fond nu a ținut contractul de succesiunea actelor normative care reglementează sistemul public de pensii și nu a avut în vedere efectele dispozițiilor art. 180 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, făcându-se confuzie între recolerarea pensiei și recalcularea pensiei făcută în baza Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, sentința fiind admisă fără temei legal.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Reclamantul a fost pensionat în baza legii nr. 3/1977 la data de 14.09.2000.
După adoptarea legii nr. 19/2000, în baza art. 180 din acest act normativ, s-a stabilit și pentru persoanele pensionate în baza legislației anterioare, un punctaj mediu anual prin raportarea cuantumului pensiei aflate în plată (stabilită conform legii nr. 3/1977) la valoarea unui punct de pensie.
Conform art. 180 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, acest punctaj a fosta supus ulterior recorelării prevăzută de art. 168 din lege.
Pentru reglementarea acestor recorelări s-au emis mai multe acte normative: Hotărârea Guvernului nr. 1315/2001, Hotărârea Guvernului nr. 1433/2004, Hotărârea Guvernului nr. 195/2002, Hotărârea Guvernului nr. 642/2002, etc. recorelările fiind făcute în mai multe etape.
Într-o etapă următoare s-a procedat la recalcularea pensiilor care s-a făcut conform Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004, la care face trimitere primul act normativ.
Recalcularea este distinctă de recolerare, întrucât determinarea punctajului s-a făcut conform principilor legii nr. 19/2000 - art. 78 - stabilindu-se punctajul anual, punctajul total și punctajul mediu anual.
Punctajul mediu anual stabilit în baza Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 poate fi mai mic decât cel stabilit conform art. 180 din Legea nr. 19/2000, date fiind modurile diferite de calcul, iar art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 reglementează această situație și dispune menținerea cuantumului pensie avute înainte de recalculare până când prin aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 19/2000 și prin creșterea valorii punctului de pensie se a obține un cuantum mai mare al pensiei pentru a nu fi diminuate pensiile.
Sentința civilă nr. 721/14.07.2005 a reținut că în urma recorelării pensiilor s-a diminuat în mod nelegal punctajul dar efectele acestei sentințe nu se pot întinde decât până la recalcularea pensiei în baza Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, așa cum susține pârâta recurentă.
Mai mult, decizia emisă în baza Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 necontestată a rămas definitivă și prin urmare modificarea ei se poate face numai în cazurile prevăzute de art. 7 din acest act normativ.
Prin urmare, în mod greșit s-a avut în vedere puterea lucrului judecat și fără temei legal s-a admis acțiunea.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 612/7.04.2009 pronunțată de tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează vicepreședinte pt. care semnează vicepreședinte
Grefier,
- -
Red. /13.07.2009
Tehnored.: /2 ex./17.07.2009
Prim inst.: Trib. A -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu