Asigurări sociale. Decizia 97/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.97
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1702 din 12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr- contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/26.03.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D, prin care s-a suspendat plata pensiei de invaliditate începând cu data de 01.01.2006 și s-a dispus recuperarea sumei de 16236 lei, reprezentând pensia încasată în perioada 01.03.2006 - 01.03.2009.
Motivând în fapt cererea, contestatorul a arătat că a beneficiat de pensie de invaliditate stabilită în baza deciziei de încadrare în grad de invaliditate, situație constatată pe baza dovezilor medicale, că s-a prezentat la termenele stabilire pentru revizuirea medicală periodică cu documentele medicale eliberate în urma internărilor și investigațiilor efectuate, că măsura este abuzivă întrucât încadrarea într-un grad de invaliditate s-a făcut cu respectarea criteriilor legale.
S-au anexat contestației copii ale deciziei contestate și deciziilor privind încadrarea într-un grad de invaliditate,precum și actele medicale depuse în dosarele de pensie.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că contestatoarul nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare art. 53 - 60 și art. 62 - 63 din Legea nr. 19/2000, pct. 1-35 secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, că decizia medicală fost emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea întocmite de către asistenta medicală și în lipsa unei dovezi că petentul s-a prezentat personal la termenele de revizuire, aceste aspecte fiind atestate prin borderoul nr. 134/27.02.2009 emis de Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, fapt care a determinat emiterea deciziei de suspendare a plății pensiei începând cu luna următoare celei în care nu s-a prezentat pentru revizuire - 01.03.2006, conform art. 92 alin.c din Legea nr. 19/2000.
Împreună cu întâmpinarea au fost depuse, în copie adresa nr. -/2009 și borderoul persoanelor care nu s-au prezentat la revizuire, decizia contestată și decizia asupra capacității de muncă nr. 5721/2004.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1702 pronunțată la data de 12 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și dispus anularea în parte decizia nr. -/26.03.2009 cu privire la data suspendării, 01 martie 2009 în loc de 01.01.2006 și cu privire la recuperarea sumei de 16236 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr. -/02.04.2009, emisă de intimată s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate acordată contestatorului începând cu data de 01.01.2006, precum și recuperarea sumei de 16236 lei, reprezentând pensia încasată în perioada 01.03.2006 - 01.03.2009, reținându-se că nu s-a prezentat la revizuirea medicală stabilită prin decizia nr. 5721/07.12.2004, în luna decembrie 2005, după cum s-a menționat în adresa nr. -/27.02.2009 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Conform dispozițiilor art.29, secțiunea C, capitolul II din Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale. Cabinetele medicale, potrivit art. 30, au obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.
Art. 62(4) din Legea nr.19/2000 prevede că neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare în care era prevăzută revizuirea medicală.
Întrucât măsura suspendării a fost dispusă retroactiv, cu încălcarea prevederilor legale imperative menționate anterior, instanța a apreciat întemeiată contestația și a dispus anularea decizia cu privire la data suspendării și a măsurii recuperării sumei reprezentând pensia încasată în ultimii 3 ani, menținând măsura suspendării începând cu luna următoare celei în care a fost emis borderoul nr. 134/27.02.2009.
Măsura suspendării a fost menținută de instanța de fond pentru că în prezent contestatorul nu a mai dovedit că la data contestației se afla întru-un grad de invaliditate stabilit în urma prezentării la termenul prevăzut în decizia de invaliditate și nici nu a prezentat dovezi medicale care să ateste menținerea invalidității.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 punctele 4, 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, încălcând prevederile art. 244.pr.civ. conform cărora instanța poate să suspende cauza când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, în cauză făcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul la care a fost emisă și decizia medicală contestată.
Într-un alt motiv de recurs se mai arată că instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea contestatorului și a anulat decizia instituției în privința anulării debitului, încălcând astfel prevederile art.art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000, cu modificările si completările ulterioare, în care se precizează că pensia de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală.
Se susține, în continuare, că instanța de fond, fără temei legal, suspendă pensia numai pentru viitor, anulând în parte decizia emisă deși prin aceasta în mod corect și legal fost suspendată pensia contestatorului începând cu luna următoare celei în care nu s-a prezentat la revizuirea medicală, respectiv luna ianuarie 2006.
Totodată, se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând fără nici un document medical și fără un aviz al unui medic expert în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, că reclamantul se încadra în continuare în grad de invaliditate și în consecință avea de a primi în continuare, pensie de invaliditate.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că era nerevizuibil și că nu ar fi trebuit să se mai prezinte la revizuirea medicală, aceasta nu a fost dovedită de acesta cu documente legale.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia asupra capacității de muncă nr.5721/7.12.2004 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, contestatorul a fost încadrat în gradul doi de invaliditate, cu termen de revizuire decembrie 2005.
Recurenta-intimată a emis la data de 26.03.2009 decizia nr.- prin care, în temeiul art.62 alin.4 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare și art.92 din același act normativ, precum și art.29, Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 al, cu modificările și completările ulterioare, a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a contestatoarului începând cu data de 1.01.2006 și recuperarea de la aceasta a sumei de 16236 lei încasată cu acest titlu în perioada 01.03.2006 - 01.03.2009 reținând că intimatul-contestator nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, așa cum a fost programat prin decizia nr.5721 din data de 7.12.2004, în luna decembrie 2005.
Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale.
Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, medicul expert al asigurărilor sociale având, printre altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor (pct.23 alin.1), iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală trebuie fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei (pct.23 alin.2).
În conformitate cu pct.29 din Capitolul II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire, pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30, cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.
Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii, iar în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 4 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, neprezentarea din motive imputabile pensionarului la revizuirea medicală atrage suspendarea plații pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzut la revizuirea medicală.
De asemenea, art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, statuează că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.
Din dispozițiile legale de mai sus, rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii cât și în sarcina structurilor ce au atribuții specializate în această privință.
Recurenta-intimată a nesocotit prevederile legale referitoare la procedura revizuirii medicale fiindcă nu se pot identifica motivele pentru care aceasta, încălcând cerințele Ordinului nr.340/2001 mai sus indicate, a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna martie 2009 câtă vreme, în situația în care pensionarul invalid nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei, respectiv în luna ianuarie 2006.
Procedura sus-menționată, prevăzută de Ordinul nr.340/2001, a fost reglementată de legiuitor cu termene și date precise, tocmai cu scopul de a preîntâmpina abuzuri, ca în cauza de față, în care, termenul de revizuire medicală a fost stabilit, prin decizia nr. 5721 din data de 7.12.2004, pentru luna decembrie 2005, iar tabelul persoanelor neprezentate a fost înaintat intimatei abia la data de 27.02.2009.
Consecința acestui mod nelegal de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, arbitrar și în afara oricărei reglementări, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare, măsură cu caracter sancționator pentru invalidul care din culpa sa nu se prezintă la revizuirea periodică.
Procedând astfel, în cauza de față, s-a ajuns la situația, ce nu poate fi justificată în vreun fel, ca pensia de invaliditate a contestatorului să fie plătită lunar mai mult de un an de zile deși, în măsura în care aceasta se impunea a fi suspendată, decizia trebuia emisă începând cu luna următoare neprezentării contestatorului la revizuirea medicală, respectiv din luna ianuarie 2006, iar nu în luna februarie 2009, așa cum s-a procedat.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod legal și întemeiat instanța de fond a anulat în parte decizia nr. - din data de 26.03.2009, în sensul că modificării datei suspendării plății pensiei de invaliditate din 01.01.2006 în 01.03.2009, precum și a exonerării intimatului -contestator de la plata pensiei încasate cu efect retroactiv, pentru ultimii 3 ani.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurentă în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1702 din 12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
4 ex. / 18. 02.2010
/VS
Trib.D nr-
G -,
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu