Asigurări sociale. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 993

Ședința publică din data de 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu

- --- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.404 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna G, sat, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul-contestator.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond menținerea deciziei emisă de recurentă susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a respins ca tardivă contestația deși la dosar a fost depusă confirmarea de primire.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor

dosarului, reține următoarele:

Contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D,cerere de repunere în termenul de contestație împotriva deciziei nr.-/2 mai 2007 emisă de intimată și a deciziei nr.381 din 27 aprilie 2007 Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, solicitând anularea acestora ca netemeinice și nelegale (fila 3).

Contestația a fost înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr-.

În motivarea cererii, contestatorul a susținut că prin decizia nr.-/2 mai 2007 și nr.381 din 27 aprilie 2007 pe care le contestă, intimata a dispus retroactiv încetarea plății pensiei de invaliditate și i-a fost imputată suma încasată cu acest titlu, prin poprire pe drepturile de pensie, deși nu este vinovat de nerespectarea procedurilor de revizuire medicală și a contestat în termenul legal ambele decizii pentru care soluțiile nu i-au fost comunicate.

Contestatorul a mai cerut și suspendarea executării silite și anularea formelor de executare prin poprirea pensiei sale de invaliditate, deoarece acestea sunt emise în temeiul unui titlu executor lovit de nulitate.

În dovedirea acestor susțineri, contestatorul a depus copiile deciziilor contestate, (fila 6).

Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare (filele10-12) la care a atașat înscrisuri (filele 13-17 și 19-22) prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibile iar în fondul contestației, ca neîntemeiate.

A susținut intimata sub aspectul excepției inadmisibilității, că deciziile medicale asupra capacității de muncă a contestatorului trebuiau contestate la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare, însă acesta nu a urmat procedura legală, astfel că cererea sa de anulare a unor decizii necontestate în termen, este inadmisibilă.

În fondul contestației, intimata a arătat că decizii medicale emise pentru contestator au fost anulate de medicul expert ca urmare a controlului efectuat de Auditul Intern al Casei Naționale de Pensii conform notei de constatare nr.50006/26.oct.2007; că împotriva asistentei medicale a Cabinetului de Expertiză Medicală M s-a început urmărirea penală pentru întocmirea unor documente neconforme realității în dosare de revizuire medicală, iar contestatorul nu s-a prezentat personal la termenele stabilite pentru revizuirea medicală, ceea ce a impus anularea deciziei prin care i s-a stabilit gradul de invaliditate și cele de revizuire medicală.

S-a mai arătat că anularea deciziilor s-a făcut ca urmare unor înscrieri și înregistrări neconforme realității în dosarul medical al contestatorului și nerespectării procedurii legale, fiind încălcate dispozițiile art.53-56 și 62-63 din Legea nr.19/2000 modificată, pct.1-35 din secțiunea Ca O rdinului nr.340/2001 modificat și prevederile art.4, 14 alin.2 și art.15 din.1229/2005.

La termenul de judecată din 3 februarie 2009 instanța de fond a dispus suspendarea executării titlului executoriu-decizia nr.-/2 mai 2007 în privința recuperării sumei de 12 471 lei, până la soluționarea cauzei. (fila 18).

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.404 pronunțată la 17 februarie 2009, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei nr. -/2 mai 2007, admis cererea de repune în termenul de contestare a deciziei nr. 381 din 27 aprilie 2007 Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa dmis contestația în sensul anulării acestei ultime decizii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.381/27 apr.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă a contestatorului pe perioada 2003-2006, cu motivarea de a nu fi fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare iar prin decizia nr. -/2 mai 2007 emisă de intimată, s-a dispus încetarea plății de invaliditate și recuperarea sumei de 12.471 lei încasată cu acest titlu în perioada 1.05.2004-1.05.2007.

Prima instanță a constatat că potrivit dovezilor depuse la dosar, ultima decizie a fost comunicată contestatorului, fiind primită de acesta la data de 29 mai 2007 fără a fi atacată cu contestație în termenul legal de 45 zile, așa încât neexistând niciun motiv de împiedicare a exercitării dreptului de contestație, cererea de repunere în termen pentru contestarea deciziei nr. -/2 mai 2007 emisă de intimată a fost respinsă ca neîntemeiată

În privința celeilalte decizii emise sub nr. 381/27 apr.2007 de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prima instanță a constatat că intimata nu a făcut dovada comunicării acesteia către contestator, astfel că a fost admisă cererea de repunere în termenul de contestare formulată de contestatorul .

În fondul cauzei, tribunalul a reținut că urmare verificărilor întreprinse de Direcția de audit și Control Intern din cadrul Casei Naționale de Pensii, în conformitate cu prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, au fost descoperite mai multe nereguli și deficiențe în activitatea de expertiză medicală a Cabinetului M, însă rezultatele controlului nu pot avea efect retroactiv asupra deciziilor emise, întrucât potrivit art.39 alin.3 din actul normativ sus-citat, decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiter ei, indiferent de modul de rezolvare.

Astfel fiind, prima instanță a concluzionat că emiterea unor noi decizii de menținere în grad de invaliditate, de încadrare într-un alt grad sau de încetare a invalidității produce efecte exclusiv pentru viitor, astfel că astfel că măsura anulării deciziilor asupra capacității de muncă pentru perioada 2003-2006 este nelegală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii Dae xercitat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, (filele 4-6).

Recurenta a susținut sub un prim aspect că excepția tardivității invocate la instanța fondului a fost greșit respinsă, deși s-a făcut dovada comunicării deciziei nr. 381/27 apr.2007 la 16 mai 2007, fără ca în termen de 30 zile să fie atacată de contestator.

Sub un alt aspect, recurenta a susținut că decizia de încadrare în grad de invaliditate a contestatorului și cele de revizuire medicală au fost anulate prin decizia contestată, datorită identificării unor erori sesizate de organele de control ale CNPAS, deciziile de revizuire putând fi anulate în atare situație, conform art.41 capitolul III din secțiunea Ca O rdinului nr.340/2001.

A mai arătat recurenta că la dosarul medical al contestatorului nu există acte medicale care să justifice menținerea sa în grad de invaliditate, pe de o parte, iar pe de alta contestatorul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii de contestare a deciziei de anulare nr.381/2007 astfel cum prevăd dispozițiile art.56 alin.2 din legea pensiilor, situație în care aceasta a devenit definitivă.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate iar în fond, respingerea contestației, invocând cazurile de casare prev. de art.304 pct.8 și 9 și art.3041cod pr.civ.

Intimatul contestator a fost legal citat dar nu s-a înfățișat la judecata recursului.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:

Din copia înscrisului depus în anexă la întâmpinarea intimatei la fila 14 dosar fond rezultă că la data de 27 aprilie 2007, Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, a emis decizia 381 prin care a anulat deciziile asupra capacității de muncă a contestatorului nr.1940/2003, nr.2007/2004, nr.2513/2005 și nr.2188/2006, cu motivarea în fapt de a nu fi fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de lege iar drept temei juridic au fost indicate prevederile Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/4.05.2001 și rezultatele controlului efectuat conform notei de constatare nr.-/25.04.2007.( filele 15-17).

In această decizie este prevăzută și calea de atac a contestației ce poate fi exercitată în termen de 30 zile de la comunicare, conform art.56 alin.2 din legea pensiilor.

Fără să respecte termenul 5 zile de la emiterea deciziei sus-arătate, recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D (CJP D) a emis decizia nr.- (fila 13 dosar fond) prin care a dispus: încetarea plății pensiei de invaliditate a contestatorului beneficiar, începând cu data de 20 mai 2003 și de asemenea recuperarea de la acesta a sumei încasate necuvenit cu acest titlu, în cuantum de 12471 lei, în perioada 1.05.2004-1.05.2007.

Decizia cu acest conținut s-a menționat că reprezintă titlu executoriu conform art.187 (4) din legea pensiilor și poate fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare la instanța competentă.

Curtea reține că în aceste circumstanțe de fapt, contestatorul împotriva căruia în interval de numai 5 zile au fost emise două decizii cu termene legale de contestare de 30 și respectiv 45 zile de la comunicare a fost plasat, prin modalitatea în care a acționat intimata, în imposibilitatea de a ataca separat, conform legii, fiecare dintre aceste acte, emise cu nerespectarea dispozițiilor instituite de legiuitor pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurilor luate asupra capacității de muncă a persoanelor în favoarea cărora s-au prevăzut căile de atac ale contestației și termenele de contestare.

Este de netăgăduit că dispozițiile art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și completată au fost nerespectate de intimata CJP D care nu putea emite decizia nr. - din 2 mai 2007 decât după expirarea termenului de contestare de 30 zile de la comunicarea deciziei nr. 381/27.04.2007 pe care a și invocat-o drept fundament al actului emis cu încălcarea dreptului de contestație al beneficiarului.

Această împrejurare a fost cercetată de instanța fondului care a apreciat, în raport de dovezile depuse de intimată că decizia nr. - din 2 mai 2007 fost comunicată contestatorului, cu confirmare de primire la 16 mai 2007 și nu a fost atacată în termenul legal de contestare.

În aceste circumstanțe și în lipsa recursului exercitat de contestator, Curtea reține că soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de contestare a deciziei nr. - din 2 mai 2007 emise de intimata Casa Județeană de Pensii D nu poate fi reformată în calea de atac a acesteia, cu toate că întreaga procedură prevăzută de art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, a fost nerespectată de intimată.

Cât privește decizia nr.381/27 aprilie 2007, evocând și interpretând corect dispozițiile art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001, instanța de fond a stabilit că deciziile emise de oficiul de expertiză ca urmare a autocontrolului efectuat, se aplică de la data emiterii lor, iar nu retroactiv, astfel cum a procedat intimata, cu atât mai mult cu cât erorile constatate prin actul de control depus în copie la filele 15-17 dosar fond, nu sunt imputabile beneficiarului ci unui angajat al CJP D-Cabinetul de Expertiză Medicală M, suspectat de fapte cu caracter penal și cercetat de organele de urmărire penală competente.

Nici critica privind greșita soluționare a excepției tardivității contestației nu este justificată, deoarece pe de o parte, la instanța de fond apărarea opusă de intimată a vizat o altă excepție, a inadmisibilității contestației, iar pe de alta, astfel cum în mod corect a reținut instanța fondului, este întemeiată cererea contestatorului de repunere în termenul de contestare a deciziei nr. 381/27 aprilie 2007 în lipsa unor dovezi neechivoce din care să rezulte că aceasta a fost comunicată, cu confirmare de primire de beneficiarul său, în condițiile legii.

Pentru considerentele care preced, constatând că niciuna dintre criticile aduse sentinței nu se confirmă, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.404 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna G, sat, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu

--- - --- - --- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2009-06-01

/FA

Trib.D nr-

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Ploiesti