Cerere recalculare pensie. Decizia 7100/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7100
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.1259 din 03.04.2009,pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D și avocat pentru intimatul reclamant .
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1259 din 03.04.2009,pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- s-a admis cererea precizată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta să stabilească și să calculeze pensia reclamantului în conformiotate cu dispozițiile art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000 și anume prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 01.07.2005.
A fost obligată pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost pensionat pentru limită de vârstă la 01.08.1988, în baza Legii nr. 3/1997 și a beneficiat de recalcularea pensiei în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, începând cu data de 01.07.2005 ( a II a etapă de reeșalonare a pensiilor).
Prin decizia de recalculare cu nr.97449/30.06.2005 (revizuită la data de 05.12.2006), pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eterminat punctajul mediu anual prin raportarea la un stagiu complet de cotizare de 30 ani de ani, așa cum rezultă din buletinul de calcul aferent deciziei, din 07.04.2005 (fila 30). De asemenea, pârâta a avut în vedere că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de 40 ani, 4 luni și 5 zile din care 24 ani, 10 luni și 6 zile în grupa I de muncă.
Pentru stabilireastagiului complet de cotizarepârâta a avut în vedere dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, respectiv eșalonarea prevăzută în anexa 3 la lege, reținând că reclamantul este născut la data de 20.07.1938.
În speță, însă dreptul la pensie pentru limită de vârstă al reclamantului a fost stabilit în baza Legii nr.3/1977 - actul normativ în vigoare la momentul deschiderii acestui drept, respectiv data de 01.08.1988.
Recalcularea pensiei conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 se face în raport de prevederile art. 2 alin. 1 din Normele de aplicare ale Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004 care dispune că, Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare ".
De asemenea, în alin.3 se prevede că,Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
Legea 3 /1977, în art. 14 alin. 1 lit. a, prevedea că, Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: un an și șase luni pentru grupa I de muncă "
Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că pentru persoanele al căror drept de pensie pentru limită de vârstă s-a deschis anterior Legii nr. 19/2000, nu le sunt aplicabile dispozițiile privind eșalonarea stagiuluicompletde cotizare prevăzut de această lege în anexa 3.
Modalitatea de determinare a punctajului mediu anual prevăzută de art. 77 din Legea nr. 19/2000, trebuie coroborată cu dispozițiile art. 2 alin. 2 prima teză din normele de aplicare ale Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004, conform cărora stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.
Reclamantul fiind pensionat în condițiile Legii nr. 3/1977 și realizând un stagiu de cotizare de peste 20 ani în grupa I de muncă, beneficiază de dispozițiile art. 14 din această lege, care prevăd un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 40/22.09.2008 a admis recursul în interesul legii și a stabilit că dispozițiile art. 77 al. 2, raportat la art. 43 al. 1 și al. 2 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din legea 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate, coroborate cu cele ale art. 14 din legea nr. 3/1997, instanța consideră că la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului trebuia utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 ani, conform anexei 3 la Legea nr. 19/2000, utilizat de pârâtă.
Față de aceste considerente instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamatului prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 01.07.2005, data reeșalonării pensiei.
De asemenea, în temeiul art. 274 cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească acestuia cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând onorariu avocat, achitat prin chitanța nr. 30/05.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat Casa Județeană de,Pensii D întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 Cod pr.civilă, arătând în esență că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât recalcularea pensiei conform OUG nr.4/2005 s-a făcut în raport de prevederile HG 1550/2004, iar potrivit art. 2 din acest act normativ, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie.
instanței de fond la art. 14 din Legea nr.3/1977 nu au aplicabilitate în solicitarea reclamantului de a se calcula punctajul mediu anual cu folosirea unui stagiu de cotizare de 20 de ani.
Nici invocarea deciziei 40/22.09.2008 a ICCJ nu are aplicabilitate în această speță, întrucât din lecturarea dispozițiilor legale invocate, respectiv art. 77 alin.2, art.43 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 se poate observa că această decizie se referă la persoanele care-și desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50 % din timpul normal de muncă.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă, Curtea a reținut următoarele:
Dreptul de pensie al reclamantului - intimat s-a deschis la data de 01.08.1988 în baza Legii nr.3/1977 și ulterior acesta a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie în baza OUG nr. 4/2005.
Potrivit dispoz. art. 4 din OUG nr.4/2005 aprobată prin legea nr.78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Art.2 din HG nr.1550/2004 stabilește că evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată utilizând stagiul complet de cotizare care,potrivit dispoz. art.2 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004, reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de către persoana beneficiară.
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, așa cum reiese din art. 2 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004.
Este adevărat că potrivit art.8 din Legea nr.3/1977, personalul muncitor de sex masculin are dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă la realizarea unui stagiu complet de cotizare de minim 30 ani, însă pentru persoanele care au lucrat în subteran în unități miniere, art.14 din lege prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani, cu reducerea vârstei de pensionare.
Prin decizia contestată punctajul mediu anual al reclamantului a fost determinat prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 30 ani.
Nu se poate susține că art.14 din Legea nr.3/1977 derogă doar în privința vârstei de pensionare deoarece prin aplicarea aceluiași stagiu complet de cotizare și acestei categorii de persoane s-ar crea o situație discriminatorie, de vreme ce acestea se pot pensiona la limită de vârstă după împlinirea stagiului respectiv de cotizare, prin reducerea corespunzătoare a vârstei de pensionare, fără penalizare.
În mod corect instanța de fond a constatat care sunt dispozițiile legale ce se aplică în cauza de față, cu atât mai mult cu cât ICCJ prin decizia nr.40/2008 a dispus în mod obligatoriu ca determinarea punctajului mediu anual pentru o persoană ale căror drepturi de pensii s-au deschis în perioada 1977-2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, se face în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr.3/1977.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus Curtea reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod pr.civilă va obliga recurenta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.1259/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Obligă pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
07.01.2010
Red.jud.-
2 ex./AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu