Cerere recalculare pensie. Decizia 956/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTELE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
(nr. dosar în format vechi 6748/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 956R
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr1186F/20.10.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecata în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1186/F din data de 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii prin întâmpinare; a fost espinsă ca neîntemeiata cererea formulata de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre cu privire la excepția invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii I, instanța de fond a reținut că acțiunea promovată nu reprezintă o contestație împotriva deciziilor de stabilire a dreptului de pensie al reclamantului, ci o acțiune, având ca obiect obligația de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 89 din Legea nr. 19/2000, în baza cărora, atât beneficiarii drepturilor de pensie cât și Casa Județeană de Pensii I, pot să solicite, respectiv să revizuiască, recalcularea drepturilor de pensie, când se constată erori în modul de calcul. Așadar, nefiind o contestație împotriva deciziilor de stabilire a pensiei, prezenta cerere de chemare în judecată nu este tardivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul reținut că reclamantul contestator a avut la data pensionării, potrivit deciziei de pensionare nr.- din 20.10.2003, o vechime în grupa I-a de muncă de 24 ani, 7 luni și 22 de zile, determinată în baza Legii nr.19/2000. La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 10/2001.
În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 30.09.2003, la recalculare nu se pot aplica dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Ori, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa a I-a de muncă de 24 ani, 7 luni și 22 de zile, dar drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 30.09.2003, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, adică de 30 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație si Justiție care, soluționând recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 40 din 22.09.2008, pronunțată in dosarul nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin (2) raportat la art. 43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care si-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente, cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Iaf ost respinsă, ca neîntemeiată de către Tribunalul Ialomița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 16.11.2009, reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 04.12.2009 sub nr-.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și obligarea Casei Județene de Pensii I la emiterea unei decizii de pensionare prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, acesta arată că este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârsta, conform deciziei de pensionare nr. - din 20.10.2003, drepturile de pensie au fost stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Recurentul arată că prima instanță, prin decizia de pensionare sus-menționată, a constatat ca a realizat o vechime în grupa I de munca de 24 ani, 7 luni și 22 de zile, vechime în grupa superioară de muncă.
În cadrul Legii nr.19/2000 sunt prevăzute două categorii de locuri de muncă, mai precis în cadrul art.19 și art.20, respectiv locuri de munca în condiții deosebite și locuri de munca în condiții speciale.
Învederează că prin Hotărârea Guvernului nr.1025 din 2003 s-a stabilit metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale cu referire la art.20 din Legea nr.19/2000.
Consideră că munca efectuată de acesta anterior datei de 1 aprilie 2001 se încadrează, conform reglementarilor anterioare și conform deciziei de pensionare, în grupa I de muncă.
Recurentul susține că, din analiza cărții de muncă depusa la dosarul cauzei, reiese ca nu a fost încadrat într-un loc de munca, conform art.20 alin.1 litera b) din Legea nr.19/2000, funcțiile îndeplinite de acesta fiind în directă legătura cu siguranța circulației în accepțiunea anexă la Ordinul nr.215 din 1999 emis de Ministerul Transporturilor.
Având în vedere cele menționate în nr.HG1025/2003 în cadrul art.2 și în cadrul art.9, documentația depusa la dosarul cauzei (carte de munca, decizii de pensionare) consideră ca în cauza de fata îi sunt aplicabile dispozițiile art.20 alin. 2 coroborat cu anexa nr.4 din Legea nr.19/2000.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.19/2000 modificata, Legii nr.3/1977, nr.HG1025/2003, Ordinul nr.215/1999 emis de Ministerul Transportului.
În susținerea recursului, nu a solicitat nici un mijloc de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurentului-reclamant i-au fost deschise drepturile la pensie în anul 2003, după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, prin urmare legea care reglementa modalitatea și condițiile pentru acordarea pensiei în sistemul public către reclamant este într-adevăr Legea nr.19/2000 în forma în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, respectiv la data de 30.09.2003.
Legea nr.19/2000 distinge între locurile de muncă în condiții deosebite, definite de art.19 și locurile de muncă în condiții speciale, reglementate în art.20 alin.1 și 2.
Recurentul susține că, potrivit nr.HG1025/2003, activitatea desfășurată anterior anului 2001 în grupa I trebuie considerată ca muncă desfășurată în condiții speciale și ca atare stagiul complet de cotizare trebuie socotit raportat la o perioadă de 20 de ani de activitate.
Nu există nicio bază legală pentru susținerile recurentului.
Astfel, dispozițiile art.43 din Legea nr.19/2000 se referă la persoanele enumerate în art.20 alin.1 din Legea nr.19/2000, în vreme ce recurentul, așa cum el însuși susține, s-ar încadra în ipoteza alin.2 a art.20 din Legea nr.19/2000.
Or, așa cum Curtea a arătat, art.43 și art.44 din Legea nr.19/2000 se referă la calculul stagiilor de cotizare și vârsta de pensionare pentru persoanele enumerate în alin.1 al art.20, iar nu la persoanele care, prin activitatea desfășurată, s-ar putea încadra în alin.2 al art.20 din Legea nr.19/2000 prin raportare la dispozițiile art.9 din HG nr.1025/2003.
Prin urmare, persoanelor, care pot fi incluse în categoria la care face referire art.20 alin.2 din Legea nr.19/2000 nu li se aplică anexa 4 din Legea nr.19/2000 pentru că referirea la această anexă se regăsește în art.47 din Legea nr.19/2000 care reglementează situația persoanelor prevăzute de art.30 alin.1 lit.a,c și d din Legea nr.19/2000, persoane printre care nu se numără și recurentul-reclamant.
De altfel, recurentul este pe deplin conștient de faptul că nicio dispoziție legală din Legea nr.19/2000 nu îi susține pretenția conform căreia ar trebui să i se considere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, de vreme ce face referire la dispozițiile Legii nr.3/1977 și la Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ceea ce recurentul omite să observe este faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă situației particulare a recurentului-reclamant din simplul motiv că ea se referă la drepturile de pensie ale persoanelor pensionate în baza Legii nr.3/1977, prin urmare anterior datei de 01.04.2001, dată la care a intrat în vigoare Legea nr.19/2001.
Întrucât reclamantul-recurent a fost pensionat ulterior datei de 01.04.2001, lui nu îi pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977 pentru că această lege fusese integral abrogată prin art.198 din Legea nr.19/2000.
Legea nr.3/1977 și dispozițiile acesteia se aplică doar persoanelor pensionate anterior datei de 01.04.2001, la situația acestora referindu-se și interpretarea unitară a problemei de drept ce a format obiectul deciziei în interesul legii nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
juridic realizat de recurent urmărește să obțină ultraactivitatea Legii nr.3/1977, respectiv considerarea ei în vigoare și ulterior abrogării sale, în condițiile în care situația premisă, respectiv data ieșirii la pensie a recurentului-reclamant, nu permite aplicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus amintită.
Situația personală a recurentului-reclamant este reglementată de art.1671din Legea nr.19/2000.
Potrivit acestor dispoziții, într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare (cum este și cazul reclamantului-recurent timp de 24 de ani, 3 luni și 13 zile), pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 a Legii nr.19/2000 și în condițiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut în aceeași anexă nr.3 pentru anul și luna în care se cere deschiderea drepturilor de pensie, în conformitate cu reducerile vârstei standard prevăzute în Tabelul nr.4 (parte componentă a art.1671din Legea nr.19/2000).
Prin urmare, singurul beneficiu acordat de dispozițiile Legii nr.19/2000 prin art.1671pentru pensionarii aflați în situația reclamantului-recurent constă în reducerea vârstei standard de pensionare, iar nu în stabilirea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse și nedecelând în hotărârea instanței de fond vreo neregularitate procedurală care să atragă incidența dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă nefiind aplicabile față de situația de fapt și dispozițiile legale corect transpuse în practică de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.1186/F din data de 20.10.2008, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red.:
Tehn.: NV/2 ex./ 09.03.2010
Jud.:;
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
