Contestație decizie pensie. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/R/2010
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2542 din 1 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat din cadrul Baroului C, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta intimatului depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și concluzii scrise solicitând cuvântul pe fond.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, văzând că recurenta a solicitat judecata cauzei în condițiile art. 242 proc.civ. Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de tribunal ca fiind temeinică și legală, conform considerentelor expuse în scris prin concluziile formulate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2542 din 1 oct.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, și în consecință s-a anulat Decizia nr. -/30.03.2009, pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, cu luarea în calcul a grupei a II-a de muncă în procent de 100%, pe perioada 01.12.1980-28.02.2001 conform înregistrării din carnetul de muncă și a sporului pentru lucru sistematic peste programul normal conform adeverinței nr. 9460/20.10.2008 emisă de ACSA Câmpia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta emis Decizia nr. -/30.03.2009 privind acordarea pensiei anticipate parțiale în care nu sunt luate în considerare sporul și grupa solicitate de către reclamant.
Conform Adeverinței nr. 9460/20.10.2008 emisă de ACSA Câmpia, pentru perioada octombrie 1980 - octombrie 1997, reclamantul a realizat venituri privind plata muncii peste durata normală de lucru în baza prevederilor nr. 1546/1952, nr. 191/1963, Legea nr. 10/1972 și a Legii nr. 49/1992. Pentru această perioadă s-a virat CAS-ul și pensia suplimentară.
Potrivit prevederilor art. 78 alin.4 din Legea 19/2000 punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
In carnetul de muncă al reclamantului la pozițiile 76-77 se menționează că în perioada 01.12.1980-28.02.2001 a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, pct.2, procent 100% conform prevederilor HG nr. 1233/1990.
In temeiul art. 155 lit.d din Legea 19/2000 cererea reclamantului a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului arată că potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, iar salariile brute nu sunt și veniturile brute. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.
Cum sumele în acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, aceste sume în mod corect nu au fost luate în calcul, sporul pentru realizarea sarcinilor de plan nefiind un spor cu caracter permanent.
Mai arată că nu există un temei legal pentru încadrarea în grupa de muncă, deoarece la pct.3 și 7 se prevede că pot beneficia de recunoașterea grupei categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2 în Ordinul 50.
Reclamantul, prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în disp. art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Deși potrivit disp. nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13 -lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin plata cu ora, gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 2542 din 01.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.DG
Dact./4ex.
26.01.2010
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana