Contestație decizie pensie. Decizia 443/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția conflicte de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.443

Ședința publică din 18 martie 2008

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, Reșița împotriva sentinței civile nr.752/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu recla-mantul intimat.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamantul-intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a depus întâmpinare, prin registratură la data de 05.03.2008, de către reclamantului intimat.

Reprezentanta pârâtei intimate depune împuternicire de reprezentare juridică.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recur-sului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii pentru motivele expuse în cererea de recurs.

CU RTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 752 din 12.12.2007 a Tribunalului C-S s-a hotărât:

" Admite cererea formulată, de reclamantul -., domiciliat în loc., str. -. -, nr. 19 jud. C-S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, cu sediul în municipiul Reșița,-, județul C-

Dispune anularea deciziei de pensionare 82689/17.10.2007 și obligă pârâta să emită o nouă decizie privind recalcularea pensiei reclamantului în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Definitivă."

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

"Prin decizia nr. 82689/17.10.2007, privind recalcularea pensiei pârâta Casa Județeană de Pensii i-a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2005 coroborate cu disp HG nr. 1550/2004 și ale HG nr. 550/2005.

Punctajul mediu anual obținut de către reclamant prin evaluare a fost calculat, în conformitate cu Buletinul de calcul nr. 82689/24.03.2005, având în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Potrivit disp. art. 4 din OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistem public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Art. 2 al HG nr. 1550/2004 stabilește că evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată utilizând stagiul complet de cotizare care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004, reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de către persoana beneficiară.

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de legea nr. 3/1977 (art. 2, alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 15550/2004).

În speță, drepturile sale de pensie fiind stabilite inițial prin decizia privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nr. 82689/23.04.1986.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 8 din legea nr. 3/1977 stagiul de cotizare prevăzut pentru bărbați este de 30 de ani.

Însă, art. 14 din legea nr. 3/1977 derogă de la aceste dispoziții și prevăd un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Pe de altă parte nu se poate susține că art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă doar în privința vârstei de pensionare, deoarece prin aplicarea aceluiași stagiu complet de cotizare și acestei categorii de persoane s-ar crea o situație discriminatorie, de vreme ce acestea se pot pensiona la limită de vârstă după împlinirea stagiului respectiv de cotizare prin reducerea corespunzătoare a vârstei de pensionare fără penalizare.

Ori, reclamantul a muncit cel puțin 20 de ani în locuri de muncă care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv a lucrat în subteran adică în grupa I de muncă în condiții speciale 25 ani 11 luni 18 zile și totodată având vârsta de cel puțin 50 de ani împliniți.

Referitor la aspectul sesizat de pârâtă în apărare că sentința civilă nr.323/26.10.2007 a Tribunalului C-S a fost pronunțată ulterior emiterii deciziei contestate și în plus ea a fost recurată la Curtea de Apel Timișoara, instanța apreciază că este nedovedit și neîntemeiat așa cum prevăd disp.art. 1169 din Codul civil întrucât pârâta nu a depus dovada înregistrării recursului pe rolul curții.

Față de situația de fapt și de drept expusă, tribunalul va admite cererea formulată de reclamantul -. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, în care susține greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond, fiind evidente în cauză motivele de recurs reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, deoarece intimatul reclamant nu îndeplinește condițiile legii în sensul de a se utiliza în ce-l privește un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, la determinarea punctajului mediu anual pentru calcularea pensiei sale.

Recursul nu este fondat.

Prima instanță a dat o justă interpretare dispozițiilor legii aplicabile în speță și a stabilit corect, în baza probelor cu înscrisuri ale dosarului, limita de 20 ani a stagiului complet de cotizare, privindu-l pe reclamantul intimat.

Într-adevăr, este determinantă în cauză pentru luarea unei hotărâri temeinice și legale derogarea reglementată în art. 14 din Legea nr. 3/1977, ignorată de pârâta recurentă, care face inaplicabilă în cauză reglementarea din art. 8 al aceleiași legi.

În concluzie, cu motivarea reprodusă mai sus în citat, pe care instanța de recurs o validează, sentința recurată fiind legală și temeinică, recursul va respins, nefiind prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de lege.

Luând în considerare și dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 752 din 12.12.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - Dr.- -

GREFIER, - -

Red. /27.03.2008

Tehnored. 2 ex./01.04.2008

Prima instanță: și

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 443/2008. Curtea de Apel Timisoara