Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.133
Ședința publică din data de 12.02.2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1093 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare.
Intimata-reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatei-reclamante că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.1093 din 14 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, constată următoarele:
Contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1329 din 21 iunie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D și deciziei nr. 396/2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medială și Recuperare a Capacității de Muncă M din cadrul
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că forma deciziei nu conține elementele de bază cerute de lege în asemenea situații, fiind simplă adresă și nu o decizie propriu-zisă, așa cum este prevăzută în lege, nu se precizează calea de atac și nu a fost citată să se prezinte în fața medicului expert, cu toate că art.37 Cap. III, Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prevede expres acest lucru.
S-au depus la dosar, în copie, adresa nr.1329 din 21 iunie 2007 și decizia nr.396 din 27 aprilie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis contestația formulată de contestatoarea, a anulat decizia nr.396 din 27 aprilie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și adresa nr.1329 din 21 iunie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia nr.396/ 27 aprilie 2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă nr. 1110/21.06.2001, 2111/21.06.2002, 2114/21.06.2003, 2612/07.06.2004, 2227/03.06.2005 și 2361/13.06.2006, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical Acest control a fost efectuat în baza HG nr.13 din 8 ianuarie 2004 și Secțiunii C, pct. III art.39 din Ordinul nr.340/2001.
Cu această ocazie s-au constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, ocazie cu care au fost emise mai multe decizii de anulare a deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, între care și decizia contestată în cauza de față.
Tribunalul a constatat că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate constitui temei pentru anularea deciziei medicale de menținere în grad de invaliditate cu efecte retroactive, deoarece sunt încălcate prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 al.
A mai stabilit tribunalul că decizia este nelegală și pentru că din probele administrate în cauză nu rezultă că neregularitățile constatate de organul de control sunt imputabile contestatoarei, ori nimeni nu poate invoca propria culpă, deci neregularitatea produsă prin propriul său act ca temei al anulării deciziei de încadrare în grad de invaliditate în baza căreia s-a emis decizia de pensionare în favoarea contestatoarei.
Totodată, s-a reținut că, s-a adresat conform disp. art.56(2) din Legea nr. 19/2000 cu contestație împotriva deciziei nr.396/2007, primind răspuns în sensul respingerii contestației, astfel că acțiunea sa este justificată și cât privește procedura de contestare la instanța de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-intimată a susținut că instanța de fond a greșit reținând că temeiul de drept aplicabil este art.39 din Ordinul nr.340/2001, câtă vreme deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale, în conformitate cu art.41, cap.III din secțiunea Caa celuiași ordin, incident în cauză.
A mai susținut recurenta-pârâtă că reclamanta chiar dacă se află în posesia unor documente medicale, aceasta nu constituie și dovada că le-a depus la Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și nu au fost analizate de către medicul specialist în expertiza medicală a capacității de muncă.
În fine, se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat prev. art. 56 din Legea nr.19/2000 deoarece consultarea B nu este obligatorie, ceea ce este obligatoriu fiind avizul în cazul în care s-a procedat la consultarea acestuia.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Prin decizia nr. 396 din 27 aprilie 2007 Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă s-a dispus anularea deciziilor asupra capacității de muncă emise în favoarea contestatoarei în anii 2001-2006 cu motivarea că acestea au fost emise fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Contestația adresată de, Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, împotriva deciziei sus-menționate a fost respinsă prin adresa nr.1329/2007 în care se face mențiunea că anularea nu a avut la bază criterii medicale asupra cărora ar fi avut competență să se pronunțe medicul - șef al Serviciului de Expertiză Medicală.
În mod corect instanța de fond a reținut că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă nu este imputabilă contestatoarei, care nu poate fi lipsită de drepturile de pensie legal cuvenite, pentru o faptă produsă din culpa intimatei sau a structurilor subordonate acesteia, fiind dovedit în cauză faptul că, gradul de invaliditate al contestatoarei a fost menținut.
Cu privire la faptul că petenta nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, nici acesta nu îi este imputabil acesteia, câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat, și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, deoarece potrivit art. 56 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 la soluționarea contestației Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și Avizul acestuia este obligatoriu și rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării Institutului, ci dimpotrivă,
textul conține o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluționării contestației împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.
Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1093 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Red./
2 ex./22.02.2008
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela