Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 179/AS

Ședința publică din 21 Octombrie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.130 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -.43,.A,.1, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic - în baza delegației nr. 4511/12.06.2008, intimata reclamantă personal.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Intimata reclamantă depune întâmpinare la recursul formulat, la care sunt atașate xerocopii de pe adeverințele nr.225/13.09.2007 emisă de Școala nr.14 C și nr.15C/11.09.2008 emisă de Liceul Teoretic, în două exemplare, din care unul îl înmânează recurentei pârâte.

Întrebate fiind părțile prezente, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, solicitând acordarea cuvântului asupra recursului.

Instanța ia act de declarația părților, că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte având cuvântul susține că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei de pensionare nr.-/27.12.2006 și a obligat C să stabilească în favoarea reclamantei o pensie corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,55078 începând cu 01.09.2006, întrucât, sporurile solicitate (de dirigenție și de vechime) nu au putut fi luate în calcul, deoarece în carnetul de muncă nu se specifica ce reprezintă suma înscrisă pentru perioada 01.09.1989-31.08.1990, iar sporul de vechime pentru perioada 01.07.1993 - 01.01.1994 nu a fost dovedit cu nici un înscris. Totodată apreciază că și suma de 225 lei - pensie restantă, rezultată în urma efectuării raportului de expertiză a fost necuvenit acordată.

Pentru motivele expuse mai sus, solicită admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii instanței de fond, întrucât nu este legală și temeinică.

Intimata reclamantă având cuvântul, susține că recurenta pârâtă își întemeiază recursul pe aceleași motivații ca și la instanța de fond. Critică raportul de expertiză depus la instanța de fond, însă cu toate că a avut posibilitate să depună obiecțiuni nu a făcut acest lucru. Referitor la înscrisurile la care se referă recursul pârâtei - a depus alăturat întâmpinării adeverințele nr.225/13.09.2007 emisă de Școala nr.14 C și nr.15C/11.09.2008 emisă de Liceul Teoretic, adeverințe care au fost avute în vedere de expert la întocmirea expertizei efectuată la instanța de fond.

Pentru considerentele mai sus expuse, solicită respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond în totalitate.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii C: anularea deciziei nr. -/27.12.2006, întrucât nu au fost luate în calcul mai multe mențiuni din carnetul de muncă, respectiv: drept stagiu de cotizare - luna iulie 1984, nici salariul și sporul de vechime aferent acestei luni, sporul de dirigenție pe perioada 01.09.1989-31.08.1990, luna aprilie 1991, aprilie 1992, sporul de vechime pentru perioada 01.06.1992-01.01.1994.

Prin sentința civilă nr.130 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C și a fost anulată decizia de pensie nr. -/27.12.2006 emisă de pârâtă în ceea ce privește punctajul mediu stabilit.

A fost obligată pârâta să stabilească în favoarea reclamantei o pensie corespunzătoare unui punctaj mediu de 1,55078 puncte începând cu data de 01.09.2006.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 255 lei cu titlu de drepturi de pensie restante, precum și la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Carnetul de muncă al reclamantei conțin sporurile precizate în acțiune, decizia emisă de pârâtă este eronată sub aspectul punctajului mediu anual, care nu a luat în considerare aceste sporuri. Punctajul corect a fost stabilit de expertă la 1,55078 la data de 01.09.2006, datorită calculării și a stagiului de cotizare -luna iulie 1984, sporurilor de dirigenție, sporului de 12% și sporului de vechime,explicitate în anexa 4 raportului de expertiză, potrivit cu care s-a stabilit și diferența de pensie cuvenită.

Conform art. 77 din legea 19/2000, calculul punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare, conform anexei 3.

Conform dispozițiilor art. 78 legea 19/2000, calculul punctajului anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună, iar numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Astfel, instanța a stabilit că pensia cuvenită reclamantei s-a calculat greșit potrivit disp. art. 77 și 78 din legea 19/2000, fiind întemeiate criticile aduse de reclamantă privitor la decizia de pensionare. Pentru aceste motive, s-a admis contestația și pe cale de consecință, s-a anulat decizia sub aspectul punctajului mediu anual, care a fost stabilit la 1,55078 conform expertizei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că instanța de fond nu a ținut seama că în determinarea punctajului mediu anual de 1,55078 au fost luate în considerare sporul de dirigenție din perioada 1.09.1989 - 31.08.1990 și sporul de vechime de 15% pentru perioada 01.07.1993 - 01.01.1994.

Ori aceste sporuri nu au fost luate în calcul de instituție deoarece, pentru perioada 1.09.1989 - 31.08.1990, nu se specifică ce reprezintă suma înscrisă în carnetul de muncă, iar sporul de vechime pentru perioada iulie 1993 - ianuarie 1994 nu a fost dovedit cu înscrisuri.

Față de aceste considerente, recurenta apreciază că drepturile la pensie au fost greșit calculate de către expert, iar suma de 250 lei reprezentând pensie restantă este necuvenită. Intimata reclamantă și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât expertul a efectuat un calcul corect, înlăturând erorile strecurate în decizie.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de criticile formulate și probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Cu privire la perioada 1.09.1989 - 31.08.1990, recurenta arată că nu s-a putut lua în calcul sporul de dirigenție pentru că acesta nu era specificat ca atare în carnetul de muncă, iar sporul de vechime nu a fost dovedit.

Potrivit art.160 alin.5 din Legea nr.19/2000, Casa Județeană de Pensii trebuie să ia în calcul la stabilirea pensiei, toate datele care atestă vechimea în muncă a asiguratului, cu sporurile de care acesta a beneficiat, așa cum sunt menționate în carnetul de muncă, precum și adeverințele emise de angajatori.

Expertul desemnat în cauză a avut rolul de a verifica baza de calcul a pensiei, analizând în acest scop dosarul administrativ ce se găsește la sediul recurentei.

Din adeverințele anexate cererii de pensionare, se poate observa că, în perioada septembrie 1989 - august 1990, reclamanta a lucrat ca profesor titular la Liceul Teoretic și a beneficiat și de indemnizația de diriginte, pentru care s-au virat contribuțiile la bugetul de stat.

De asemenea, din adeverința nr.225/2007, reiese că în perioada 1.04.1991 - 31.12.1993, reclamantul a beneficiat de spor de vechime de 12%, iar începând cu 1.01.1994 acest spor a crescut la 25%.

Prin urmare, C avea obligația să ia în calcul aceste sporuri și în condițiile în care au fost excluse din calculul punctajului, decizia emisă trebuia anulată.

Având în vedere că reclamanta a primit o pensie mult mai mică decât aceea care i se cuvenea, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la restituirea diferenței dintre suma primită și cea cuvenită conform punctajului stabilit.

Pentru aceste motive, în temeiul art.312 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.130 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -.43,.A,.1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:/

Red.dec.Jud.-/17.11.2008

Tehnored.gref.RD/2ex./20.11.2008.

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Constanta