Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 204/AS
Ședința publică din 08 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în B,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.585/08.04.2009 pronunțate de tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că intimata pârâtă Tad epus la data de 30.06.2009 întâmpinare, ce a fost comunicată recurentei reclamante, iar recurenta reclamantă înainte de începerea ședinței a depus cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă din cauza unor probleme de sănătate.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr.-/16.01.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii T, solicitând anularea acesteia ca nelegală și netemeinică.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 1.04.2007 i s-a emis decizia de pensionare nr.-/2007 iar prin decizia nr.-/2007 - ca urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare din 1.04.2007 s-a admis cererea sa și s-a stabilit o pensie de serviciu, în baza Legii nr.567/2004 de 811 lei lunar.
Cu decizia nr.-/2007, Casa Județeană de Pensii Taa nulat decizia emisă la data de 1.04.2007 privind actualizarea pensiei de serviciu cu 01.04.2007, întrucât s-a emis cu nerespectarea art.68 alin.12 din Legea nr.567/2004.
A menționat că, totodată prin aceeași decizie, s-a constituit un debit de 17.031 lei, reprezentând pensie de serviciu, în perioada de 01.04.2007 - 31.12.2008.
Consideră că această din urmă decizie este nelegală și netemeinică.
A precizat că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea care beneficiază de pensie de serviciu poate cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, indiferent de modul de finanțare și subordonare.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispoz. art.87, 155 din Legea nr.19/2000, Legii nr.567/2004, OG nr.8/2007, OUG nr.100/2007.
În dovedire, a depus la dosarul cauzei: decizia nr.-/6.01.2009, decizia nr.-/27.06.2007, decizia nr.-/24.03.2008, extras din OUG nr.100/2007, adeverința nr.464/2007 și concluzii scrise.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei:întâmpinare și în copie: decizia nr.-/6.01.2009, cererea înregistrată sub nr.7672/2008, decizia nr.-/2008, adeverința nr.460/2008, adeverința nr.373/2008, adeverința nr.126/2008, cererea înregistrată sub nr.1940.1/2007, deciziile nr.- din data de 6.09.2007 și data de 27.06.2007, cererea înregistrată sub nr.9527/2007, adresele nr.1699/14843/2007, nr.15486/2007, adeverința nr.258/2007, carnetul de muncă al contestatoarei.
Prin sentința civilă nr. 585/08.04.2009 pronunțată de tribunalul Tulceas -a respins contestația ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.9527/13.04.2007 contestatoarea a solicitat înscrierea la pensie de limită de vârstă, iar prin decizia nr.-/27.06.2007 i-a fost stabilită o pensie în cuantum de 811 lei pentru o vechime în funcțiile de personal auxiliar de 28 de ani.
La data de 9.08.2007 contestatoarea a formulat cererea înregistrată sub nr.19401 prin care a renunțat la pensionare, solicitând prin această cerere anularea deciziei de pensionare, motivat de faptul că își continuă activitatea.
Casa Județeană de Pensii Tae mis la data de 6.09.2007 decizia nr.- prin care a anulat decizia de pensionare nr.-/27.06.2007.
Prin emiterea deciziei nr.-/6.01.2009 intimata a dispus recuperarea de la contestatoare a sumei de 17.031 lei, reprezentând pensie plătită fără temei.
La emiterea acestei decizii intimata a avut în vedere decizia nr.- din 6.09.2007, prin care s-a anulat decizia nr.- din 27.06.2007 de înscriere la pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr.567/2004.
Ori, deși decizia de pensie nr.-/27.06.2007 a fost anulată, contestatoarea a continuat să încaseze pensia în perioada 10.04.2007 - 31.12.2008.
Față de aceste considerente, având în vedere că intimata a anulat decizia de înscriere la pensie nr.- din 27.06.2007 și întrucât contestatoarea a încasat necuvenit suma de 17031 lei reprezentând pensie de serviciu în perioada 1.04.2007 - 31.12.2008, instanța constată ca fiind legală și temeinică decizia nr.-/6.01.2009 și urmează a respinge contestația, ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta.
În motivarea recursului a arătat următoarele: trebuie să fie exonerată de plata debitului stabilit prin decizia contestată întrucât trebuia să cumuleze pensia de serviciu cu veniturile realizate din activitate.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. În acest sens a arătat că recurenta a renunțat la cererea de pensionare ceea ce a condus la anularea deciziei inițiale de pensie iar aceasta nu putea cumula pensia de serviciu cu salariul.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 68(1) din Legea nr. 567/2004 în forma în vigoare la data emiterii primei decizii de pensionare (nr.-/27.06.2007), "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum a fost prevăzut la art. 3, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcție, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării".
Ulterior, prin OUG nr. 100/2007 (publicată în Of. nr. 684/08.10.2007), s-a modificat art. 68 și s-a prevăzut în mod expres în alin. (13) că "cererile de pensionare formulate de personalul în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decizia conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, care a dispus eliberarea din funcție".
Dar, și din formularea anterioară, rezulta că personalul auxiliar beneficiază de pensie de serviciu doar de la data pensionării, dată la care încetează raportul de muncă.
Or, abia prin Decizia nr. 224/15.12.2008 emisă de Președintele Curții de APEL CONSTANȚAs -a dispus eliberarea din funcție a recurentei începând cu data de 01.01.2009.
Ca urmare, anterior acestei date recurenta nu avea dreptul să încaseze pensia de serviciu.
Mai mult, prin decizia nr.- din 6.09.2007 s-a anulat decizia nr.- din 27.06.2007 prin care se stabilise pensia de serviciu inițial și în baza căreia recurenta a încasat pensia de serviciu. Ca urmare, în condițiile în care această decizie nu rezultă a fi fost contestată, ea a produs efecte iar temeiul încasării pensiei de serviciu de către recurentă până în luna ianuarie 2009 dispărut, aceasta fiind încasată necuvenit, devenind incident art. 187 din Legea nr. 19/2000.
Ca urmare, contrar susținerilor recurentei, aceasta nu putea cumula plata pensiei cu plata salariului, rămânând în activitate, întrucât plata pensiei nu mai avea temei.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în B,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.585/08.04.2009 pronunțate de tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Tehnored.dec.Jud.-/02.10.2009
Tehnored.disp.gred.RD/2ex/02.10.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu