Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 206/AS

Ședința publică din 08 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.64/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin procurist, cu domiciliul în C, bd.-.- nr.95, -V 31,.B,.P,.3 - parter, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic în baza delegației nr.7763/2009 depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant se prezintă dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.54367/31.08.2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Întrebate fiind părțile prezente, acestea susțin că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța constată dosarul în stare de judecată, declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul reprezentanta recurentei pârâtesusține că instanța de fond în mod greșit a respins obiecțiunile formulate de pârâtă motivând că în urma recalculării drepturilor de pensie reclamantului nu i s-a luat în calcul ca stagiu de cotizare realizat perioada 01.10.2002 - 01.04.2005. de asemenea, expertul a luat în calcul și stagiul cuprins între 15.11.2004 - 01.04.2005, stagiu care nu este dovedit și nici nu a fost solicitat.

De asemenea dl.expert a împărțit suma punctelor realizate în fiecare lună la 3 și nu la 12, rezultând astfel în mod eronat o creștere nejustificată a punctajului mediu anual și a luat în calcul sume primite cu titlu de alte sporuri pentru perioada 1980 - 1984 fără ca acestea să se regăsească și în dosarul administrativ și mai mult fără să se facă dovada existenței vreunor înscrisuri în acest sens în dosarul administrativ.

Pentru motivele mai sus expuse, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.

Apărătorul intimatului reclamant susține că, criticile aduse de recurenta pârâtă hotărârii pronunțate de instanța de fond nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

- după cum reține și dl.expert în suplimentul de expertiză, perioada 15.11.2004 - 01.04.2005 face parte din perioada mai mare cuprinsă între 01.10.2002 - 01.04.2005 în care reclamantul a prestat activitate la Fundația - RO C, perioadă consemnată în carnetul de muncă la pozițiile 47 - 49, deci în mod legal a fost luată în calcul această perioadă la stabilirea punctajului mediu anual;

- în ce privește punctajul - că pentru anul 1961 fost stabilit greșit prin împărțirea punctelor la 3 în loc de 12, nici această critică nu este corectă, întrucât după cum rezultă din situațiile comparative de stabilire a punctajului aferent anului 1961, atât de către expert cât și de către pârâtă în baza sa de calcul, punctajul stabilit de expert este inferior celui stabilit de către pârâta recurentă;

- nici ultima critică nu este întemeiată deoarece pentru perioada 1980 - 1984, în carnetul de muncă la pozițiile 21, 22, 23, 24 sunt menționate toate sporurile care au fost reținute de către expertiză și luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului.

Pentru considerentele expuse se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, astfel cum a fost precizată, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. -/08.01.2008, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie un punctaj mediu anual calculat în raport de toate veniturile realizate. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din pensia cuvenită și pensia efectiv încasată pe perioada ultimilor trei ani anterior înregistrării acțiunii, respectiv 18.02.2005 la zi.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în determinarea drepturilor de pensie cuvenite, pârâta nu a avut în vedere veniturile realizate în întreaga perioadă de timp în care a prestat muncă, astfel încât, punctajul mediu realizat reținut de către Casa de Pensii a fost diminuat.

Pârâta și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că promovarea unei acțiuni pe cale judecătorească prin care se solicită anularea deciziei de pensionare pe calea unei cereri de revizuire, est inadmisibilă în raport de prevederile art.89 alin. 1 din Legea nr.19/2000 care reglementează o procedură de revizuire pe cale administrativă a erorilor constate în stabilirea și plata drepturilor de pensie.

Prin sentința civilă nr.64/03.02.2009, Tribunalul Constanța, a admis acțiunea formulată de reclamantul prin procurist în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii, astfel cum a fost precizată.

S-a anulat decizia nr.-/08.01.2008 emisă de către pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie care să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie un punctaj mediu anual de 1,60490 începând cu data de 01.12.2004, precum și la plata către reclamant a diferențelor rezultate din pensia cuvenită și pensia efectiv încasată, calculate de la data de 18.02.2005 la zi.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Potrivit art. 8. - (1) din Legea nr.19/2000 " constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte".

De asemenea art. 37. - (1) prevede că " în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. IV și V și alin. (2)".

Art. 38. - (1) lit. "c" din același act normativ stabilește că " în sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, iar alin. 4 prevede că erioadele p. asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege".

În urma recalculării drepturilor de pensie prin decizia contestată, reclamantului nu i s-a luat în calcul ca stagiu de cotizare realizat, perioada 01.10.2002 - 01.04.2005, deși din certificatele CNPAS nr.-/14.12.2005 și nr.-/26.09.2006 rezultă contribuțiile privind sumele asigurate, contribuțiile plătite precum și punctajul realizat.

Față de dispozițiile art. 8 alin.1 coroborat cu art.37 alin.1 din Legea nr.19/2000 pârâta trebuia să ia în considerare ca stagiu de cotizare realizat și acest interval de timp.

De asemenea, s-a constatat că și stagiul suplimentar de cotizare fost diminuat în mod nelegal.

Astfel, potrivit deciziei de pensionare emisă la 22.12.1995, la momentul pensionării reclamantul avea un stagiu contributiv de 38 ani, 2 luni și 11 zile, aspect dovedit prin buletinul de calcul din 08.12.1995.

La acest stagiu de cotizare se adaugă și perioada contributivă efectuată după pensionare cuprinsă între 01.02.2002 - 01.04.2005, rezultând astfel și un stagiu suplimentar.

Ca atare, reclamantul trebuia să beneficieze de prevederile art.78 alin. 8 din Legea nr.19/2000 în conformitate cu care " asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar".

Totodată, decizia contestată a fost emisă și cu încălcarea prevederilor art. 38. -(1) lit. "c" din Legea 19/2000 în sensul că perioada stagiului militar nu a fost valorificată în vederea obținerea prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.

otrivit art. 78. - (1) din Legea nr.19/2000 " punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice" .

Procedând la calcularea punctajului în raport de dispozițiile enunțate, și față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, expertul contabil a determinat un punctaj de 1.60490 puncte. Acest punctaj urmează a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei începând cu data de 01.12.2004, dată la care prin decizia contestată au fost stabilite în mod nelegal drepturile cuvenite reclamantului cu titlu de pensie.

Împotriva sus menționatei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:

În mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de pârâtă, motivând că în urma recalculării drepturilor de pensie, reclamantului nu i s-a luat în calcul ca stagiu de cotizare realizat, perioada 01.10.2002 - 01.04.2005.

Susține pârâta că pentru stagiul de cotizare realizat de reclamant ca fiind de 40 ani 10 luni 29 zile exprimat în raportul de expertul, expertul a luat în calcul stagiul cuprins între 15.11.2004 - 01.04.2005, stagiu care nu este dovedit și nici solicitat.

Mai mult, în determinarea punctajului mediu anual expertul nu a ținut cont de dispozițiile art.77 și art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000, întrucât - de exemplu: la nivelul anului 1961 pentru stagiul realizat de 3 luni, expertul împarte suma punctelor realizate în fiecare lună la 3 și nu la 12, rezultând astfel în mod eronat o creștere nejustificată a punctajului mediu anual.

De asemenea, expertul a luat în calcul sume primite cu titlu de alte sporuri pentru perioada 1980 - 1984, fără ca acestea să se regăsească și în dosarul administrativ și mai mult, fără să se facă dovada existenței acestor înscrisuri în dosarul administrativ.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte, cu privire la modul de calcul al punctajului mediu anual.

Astfel, potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.19/2000: "punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare prevăzut în anexa nr.3".

În conformitate cu prevederile art.78 alin.2 din același act normativ punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat din anual respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună.

La nivelul anului 1981 pentru stagiul realizat de 3 luni, domnul expert a împărțit suma punctelor realizate în fiecare lună la 3 și nu la 12, obținând astfel un punctaj greșit pentru anul respectiv.

Deși pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în mod greșit prima instanță a respins obiecțiunea nr.3 - referitoare la modul de calcul al punctajului anual al asiguratului, fără a se ține cont de prevederile art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat că acestea nu sunt fondate.

Prin cererea înregistrată la. C sub nr.28614/15.11.2004, contestatorul a solicitat adăugarea unui nou stagiu contributiv, cuprins în perioada 02.10.2002 - 01.04.2005.

Prin răspunsul la obiecțiuni expertul contabil a arătat că din mențiunile existente în carnetul de muncă pozițiile 47 - 49, cât și din adeverințele de la. rezultă perioada contributivă realizată de contestator.

Referitor la perioada 1980 - 1984, expertul a arătat că în carnetul de muncă la pozițiile 21 - 24 sunt menționate explicit veniturile și sporurile acordate, regăsite în calculele expertizei.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 alin.3 Cod pr.civilă, Curtea a casat sentința recurată și a trimis dosarul spre rejudecare la aceeași instanță pentru refacerea raportului de expertiză, cu respectarea dispozițiilor art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.64/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin procurist, cu domiciliul în C, bd.-.- nr.95, -V 31,.B,.P,.3 - parter, județul

Casează sentința recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.Jud.-/24.09.2009

Tehnored.gref.RD/4ex/14.09.2009

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 25.09.2009

Către,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, ce conțin un număr de file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr ce conține 169 file, întrucât prin decizia civilă nr. 206/AS/08.09.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul C, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Președinte complet, Grefier,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 25.09.2009

Către,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, ce conțin un număr de file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr, ce conține 169 file, întrucât prin decizia civilă nr. 206/AS/08.09.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul C, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Președinte complet, Grefier,

- - - -

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Constanta