Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 320/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.5123,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 320
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în Nehoiu, sat, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1315 din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și deciziei nr. 2172 din 24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în municipiul B,-, județ
Contestație în anulare scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-a depus din partea contestatorului precizare la contestația în anulare.
Contestatorul având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatorul, având cuvântul arată că își menține susținerile din contestația formulată la data de 11 decembrie și solicită revocarea deciziei nr. 1315/25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI,apreciind-o ca nedreaptă.
Mai arată că la calcularea pensiei sale nu s-a aplicat legea,deși expertul a făcut o lucrare bună și tribunalul i-a dat câștig de cauză.
Deși în data de 5.05.2008 i s-a aplicat mențiunea pe sentință că este definitivă, dar după aceasta în aceiași zi tribunalul acceptă recursul intimatei, după 19 zile de la comunicare.
Curtea de Apel,deși a primit la data de 4.07.2008 certificat de grefă emis de Tribunalul Buzău, l-a ignorat și nu a ținut cont de art.18, 19,41, 77, 167 din Legea nr.19/2000 actualizată.
Solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost ea formulată și precizată la acest termen de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.5123,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, contestație în anularea deciziei civile nr.1315/25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, solicitând admiterea cererii,anularea respectivei decizii și pe fond respingerea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței nr. 165/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău ca tardiv.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia sus-menționată a fost admis în mod nelegal recursul intimatei Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr.165/27.02.2008, în condițiile în care intimatei i se comunicase sentința instanței de fond la data de 16.04.2008, iar atacarea cu recurs s-a făcut la data de 5.05.2008, conform certificatului emis de Tribunalul Buzău, la solicitarea contestatorului, la data de 30.06.2008, astfel încât recursul a fost promovat după 19 zile de la comunicarea sentinței.
Acesta a arătat că înțelege a contesta și decizia nr. 2172/24.10.2008 pronunțată de aceeași instanță,decizie prin care a fost respinsă cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei nr. 1315/2008,fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază contestația.
Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr-, soluționat prin decizia civilă nr.1315/25.06.2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, atacată pe calea prezentei cereri de revizuire.
În ședința publică din data de 18.02.2009 contestatorul și-a precizat cererea,arătând că aceasta vizează decizia nr. 1315/2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI,fiind motivată în esență de împrejurarea că instanța de recurs a omis să facă aplicarea în cauză disp. art. 18,19,41,77 și 167 din Legea nr. 19/2000,astfel cum a fost completată și modificată în iunie 2007.
Curtea,examinând contestația în anulare în raport de actele și lucrările dosarului,de motivul de contestație formulat,precum și de dispozițiile legale incidente,constată că aceasta e neîntemeiată din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art.318 alin. (1) proc.civ. hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată e rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,respingând recursul sau admițându-l numai în parte,a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Prin decizia civilă nr.1315/25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B - intimata din prezenta cauză - împotriva sentinței civile nr.165/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul, contestatorul din pricina de față și s-a modificat în parte sentința, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea punctajului total prin împărțirea la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare prevăzut în Anexa 3 la Legea nr.19/2000, respectiv 31 de ani și 2 luni și nu la 34 de ani și 8 luni, precum și la restituirea către reclamant a diferenței de pensie recalculată în acest mod.
La termenul din 20 iunie 2008, contestatorul invocase excepția tardivității declarării recursului de către intimata Casa Județeană de Pensii B, excepție ce a fost respinsă de instanță la același termen de judecată, cu motivarea că termenul de recurs aplicabil în cauză, raportat la obiectul acesteia, este de 15 zile de la comunicare, apreciindu-se așadar,în funcție de dovezile existente în dosar, că recursul a fost declarat înăuntrul termenului legal procedural.
Raportat la împrejurarea că în speță termenul de declarare a recursului e de 15 zile de la comunicare, că sentința recurată a fost comunicată intimatei la data de 16.04.2008 iar recursul a fost declarat la data de 30.04.2008,data depunerii la oficiul poștal,astfel cum reiese de pe ștampila aplicată pe plicul aflat la dosar,reiese fără putință de tăgadă că sub acest aspect instanța de recurs nu a comis nicio greșeală materială.
Din acest considerent,față de faptul că motivul referitor la neaplicarea de către instanța de recurs a disp. art.18,19,41,77 și 167 din Legea nr. 19/2000 nu vizează comiterea unei erori materiale ci o pretinsă eroare de judecată,că acesta nu a precizat motivul pe care își întemeiază contestația în anularea deciziei nr. 1274/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI,în baza art. 317 și urm. proc.civ. Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare precizată formulată de contestatorul împotriva deciziilor nr. 1315/2008 și nr. 2174/2008 pronunțate de curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare precizată formulată de contestatorul, cu domiciliul în Nehoiu, sat, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1315 din 25 iunie 2008 și nr. 1274/24.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în municipiul B,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. MP/MD
2 ex/18.03.2009
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu