Recalculare pensii. Decizia 1286/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1286

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Maierean Ana

JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel

JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, cu sediul în mun. S, str. - -, împotriva sentinței civile nr. 1222 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Precizează că a fost pensionat la limită de vârstă conform art. 14 din Legea nr. 3/1977 și că a lucrat în condiții deosebite, astfel încât punctajul mediu anual trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani. Mai arată că, aplicarea OUG100/2008 nu acoperă prejudiciul cauzat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2839/86/29.04.2009 la secția civilă a Tribunalului Suceava, contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, a solicitat recalcularea pensiei având în vedere că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum în mod greșit s-a stabilit prin decizia contestată, cu emiterea unei noi decizii de pensionare.

În motivarea cererii a arătat că prin decizia contestată i s-a recalculat dreptul de pensie în conformitate cu OUG 4/2004, aprobată prin Legea 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 și HG 550/2005, dar cu toate acestea, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost calculat la 30 de ani și nu la 20 de ani.

În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar decizia contestată nr. 71033 din 30.06.2005 și buletinul de calcul din 24.03.2005 privind evaluarea pensiei.

Prin întâmpinare intimata a înțeles să invoce excepția tardivității formulării contestației în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea 19/2000, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fondul cauzei solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG 267/1990 care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.

În susținerea poziției sale procesuale intimata a depus copii ale deciziei de pensionare nr. 71033 din 30.06.2005.

Prin sentința nr. 1222/21.05.2009 Tribunalul Suceava - secția civilă a respins excepțiile tardivității și prescripției dreptului la acțiune și admis acțiunea reclamantului, încât a dispus ca recalcularea pensiei acestuia conform OUG nr. 4/2005 coroborat cu HG nr. 1550/2004 să se facă ținându-se seama de un stagiu de cotizare de 20 de ani și a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a diferenței de pensie cuvenită după recalculare, începând cu 01.07.2005.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut, în primul rând, că excepțiile invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, câtă vreme aceasta n-a făcut dovada momentului comunicării deciziei de recalculare a pensiei, de la care începe curgerea atât a termenului de depunere a contestației, prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, cât și a termenului de prescripție arătat de art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958.

Asupra fondului cauzei Tribunalul a apreciat, în esență, că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 77 al. 2 coroborat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, cu referire la art. 20 lit. a) din același act normativ, precum și art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual al petentului - care a lucrat peste 20 de ani în condiții speciale - trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, și nu de 30 de ani, cum a calculat pârâta.

A invocat în sprijinul soluției, Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 40/22.09.2008, dată în recurs în interesul legii.

Împotriva acestei hotărâri Casa Județeană de Pensii Sad eclarat recurs, în care a invocat incidența art. 304 pct. 8, 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că stagiul complet de cotizare pentru situația petentului pensionat în anul 1988, în temeiul Legii nr. 3/1977, este de 30 de ani, prevăzut la art. 8 din acest act normativ.

A reiterat excepția tardivității contestării deciziei de recalculare a pensiei petentului și a precizat că acesta a beneficiat de sporirea pensiei în compensație, conform OUG nr. 100/2008.

A subliniat că art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 nu se referă la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Intimatul - reclamant a depus întâmpinare la recurs, în care a susținut legalitatea sentinței atacate, despre care a arătat că respectă Decizia nr. 40/2008 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale În sensul acesta a depus la dosar copie de pe Decizia nr. 607/12.05.2009 dată într-o altă cauză de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recursul pârâtei este fondat, încât va fi admis ca atare pe temeiul art. 312 al. 1 - 3 din Codul d e procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în limita și pentru considerentele ce succed.

Astfel, pe de o parte - având în vedere disp. art. 137 din Codul d e procedură civilă - Curtea apreciază că soluția de respingere a excepției tardivității formulării contestației este corectă, câtă vreme nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de recalculare a pensiei cuvenite petentului, încât nu poate fi determinat momentul de la care începe să curgă termenul de 45 de zile prevăzut de art. 87 din Legea 19/2000.

Asupra fondului cauzei, Curtea reține că prima instanță a făcut o aplicare greșită a Deciziei nr. 40/22.09.2008 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale, îmbrățișând opinia înlăturată prin aceasta, de aplicare pentru situația petentului a stagiului de cotizare de 20 de ani, la care se referă art. 77 al. 2 rap. la art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Dezlegarea corectă a problemei juridice în discuție este cea arătată de Decizia nr. 40/2008 menționată, după care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoana reclamantului, a cărui drept la pensie s-a deschis în anul 1988, deci înlăuntrul intervalului 01.07.1971 - 31.03.2001, și care "și-a desfășurat activitatea în condiții speciale vreme de 20 de ani, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977".

Potrivit acestui text de lege, persoanele care au activat 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrau în grupa I de muncă, beneficiau de o majorare a vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, de la un efectiv de 20 de ani la un echivalent de 30 de ani, prin acordarea a câte 6 luni pentru fiecare un an lucrat în respectivele condiții speciale.

Cu alte cuvinte, vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie era sub reglementarea Legii nr. 3/1977, de 30 de ani atât pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă normale, cât și pentru cei care au activat în grupe speciale de muncă, cu deosebirea că pentru aceștia din urmă legiuitorul a prevăzut un mod de calcul diferit al vechimii în muncă, astfel încât să se atingă durata de 30 de ani.

Cum vechimea integrală în muncă la care ne referim este echivalată în actualul sistem de stabilire a pensiilor cu noțiunea de stagiu complet de cotizare, Curtea reține că, în situația reclamantului, acest indicator care stă la baza stabilirii punctajului mediu anual este de 30 de ani, conform celor ce preced.

În consecință, admițând recursul intimatei Casa Județeană de Pensii S, Curtea va modifica sentința atacată, în sensul respingerii ca nefondate a contestației reclamantului, menținându-se soluțiile date în primă instanță asupra excepțiilor invocate în proces.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S împotriva sentinței civile nr. 1222/21.05.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă.

Modifică sentința atacată, încât respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.

Menține dispozițiile sentinței, ce nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fd.

Tehnored.

Ex. 2

18.11.2009

Președinte:Maierean Ana
Judecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1286/2009. Curtea de Apel Suceava