Recalculare pensii. Decizia 1635/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - recalculare pensie -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1635
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Frunză
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, prin reprezentanții legali, cu sediul în municipiul S, str. - -, județul S, împotriva sentinței nr.975 din 28 aprilie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru pârâta recurentă și reclamantul intimat
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava și respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată sub nr- din 23.03.2009, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea pensiei în funcție de un stagiu de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, avut în vedere de pârâtă, precum și restituirea diferenței ce i se cuvine cu titlu de pensie începând cu data de 1.07.2005.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că stagiul complet de cotizare utilizat de pârâtă la recalcularea pensiei este de 30 de ani, deși altor persoane, care au lucrat în aceleași condiții, li s-a luat în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie, un stagiu de cotizare de 20 de ani.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar, în copie, decizia nr. 82811 din 26.06.1987, decizia nr.82811 din 30.06.2005, buletin de calcul și carnetul de muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, întrucât stagiul de cotizare de 20 ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG267/1990, care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.
Prin sentința nr. 975/28.04.2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis contestația având ca obiect "Legea 19/2000", privind pe reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii S, așa cum a fost precizată.
S-a anulat în parte decizia nr. 82811 din 30.06.2005 emisă de pârâtă.
S-a dispus ca recalcularea drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG1550/2004 și ale HG550/2005, cuvenite reclamantului începând cu 1.07.2005, să se facă ținând seama de un stagiu de cotizare de 20 de ani, sens în care se va emite o nouă decizie.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului diferențele de pensie cuvenite în urma recalculării.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. 82811 din 26.06.1987, în temeiul Legii nr. 3/1977.
Urmare a recalculării drepturilor de pensie ale contestatorului, în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG 1550/2004 și ale nr.HG 550/2005, s-a emis decizia nr. 82811 din 30.06.2005.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, în prezent abrogată prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe, câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă; b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.
Pe această bază, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere și la 50 de ani, atât bărbații, cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Totodată, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, n situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual, conform alin. (1), se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere faptul că petentul a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în grupa I de muncă, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 77 alin. 2, combinat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, cu referire la art. 20 din aceeași lege și art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual al petentului trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, astfel cum s-a calculat inițial.
De asemenea, prima instanță a reținut că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în recurs în interesul legii, statuând că, dispozițiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Față de considerentele anterior arătate, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată cererea petentului, iar, în baza art. 87 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, a admis-o și, în consecință, a dispus nularea în parte a deciziei nr. 82811/30.06.2005 emisă de pârâtă, în sensul ca, la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani.
De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor de pensie rezultate prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani începând cu data emiterii deciziei, la zi.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind nefondată.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a arătat, în esență, că reclamantul este pensionar începând cu data de 01.08.1987, dată la care era în vigoare Legea nr. 3/1977 și având în vedere prevederile art. 3 din nr.HG 1550/2004, art. 2 al. 3 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977.
Potrivit prevederilor art. 2 din nr.HG 1550/2004, "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".
Legea în vigoare la data înscrierii la pensie a reclamantului era Legea nr. 3/1977, care reglementează vechimea integrală în muncă de 30 ani bărbații și 25 de ani femeile. Prevederile Legii nr. 19/2000 se aplică persoanelor pensionate începând cu data de 01.04.2001.
Reclamantului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47 din Legea nr. 19/2000, prevederi care sunt aplicabile persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/2008, decizie dată în recurs în interesul legii, nu sunt aplicabile în speța de față, acestea fiind aplicabile recalculărilor efectuate în baza Legii nr. 19/2000, iar în speța de față nu este aplicabilă, motivat de faptul că reclamantul contestă o decizie emisă în baza OUG4/2005 raportat la prevederile nr.HG 1550/2004.
Prevederile nr.OUG 100/27.08.2009, ordonanță care se adresează tocmai acestor categorii de persoane, în care se află și reclamantul, motiv pentru care, începând cu data de 01.10.2008, reclamantul a beneficiat de prevederile art. I din nr.OUG 100/2008, respectiv de un număr suplimentar de puncte - 0,50 puncte, pentru fiecare an de spor, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, fiind excluse de la prevederile acestei ordonanțe persoanele care au beneficiat de acte normative cu caracter special - ex. nr.HG 267/1990.
În drept, pârâta recurentă a invocat prevederile art. 115 - 118 Cod procedură civilă, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 226/2006, OUG4/2005, HG1550/2004, HG550/2005.
Reclamantul intimat Gad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat, în esență, că sentința recurată respectă prevederile HG1550/2004, a OUG4/2005, precum și în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, precizând că a fost pensionat la limită de vârstă, conform articolului 14 din Legea 3/1977. De asemenea, a arătat că sentința recurată respectă și prevederile din decizia nr. 40/22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara și s-a constatat că "dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială."
În drept, reclamantul intimat G și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 - 118 Cod procedură civilă, HG1550/2004, OUG4/2005, Legea 19/2000, Decizia nr. 40/22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamantul intimat a depus, în copii, sentința nr. 596/18.03.2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr- și decizia nr. 607/12.05.2009 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-.
Analizând sentința recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 2 din nr.HG 1550/2004 "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".
La determinarea punctajului mediu anual recalculat al reclamantului, s-a utilizat în mod legal stagiul complet de cotizare de 30 de ani, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, prin art. 8, Legea nr. 3/1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani pentru bărbați, acesta fiind stagiul de cotizare avut în vedere și de către pârâtă la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.
Prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu s-a stabilit un stagiu de cotizare diferit, ci s-a reglementat posibilitatea pensionării la cerere, cu reducerea vârstei pentru persoanele care au lucrat cu grupa I de muncă.
Prin urmare, reclamantului intimat, care este pensionar începând cu data de 01.08.1987, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, acestea fiind aplicabile persoanelor ale căror drepturi s-au deschis după data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Această interpretare a fost apreciată ca fiind corectă și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40/22.09.2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara și s-a constatat că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, în esență, că au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii instanțele care au considerat că, pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977, stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.
Astfel, s-a arătat că "Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 43 și art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă."
date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile date în soluționarea recursurilor în interesul legii au un caracter obligatoriu, prevăzut expres de art. 329 al. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în totalitate sentința nr. 975/28.04.2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că va respinge, ca nefondată, contestația.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței nr. 975 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în totalitate sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-,aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
12.01.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză