Recalculare pensii. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 186/AS

Ședința publică din 30 Iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Maria Apostol

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.448/03.12.2088 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, str.- - Gh. nr.1, județul C, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic în baza delegației nr. 1780/29.06.2009 depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant se prezintă dl. în calitate de mandatar, în baza procurii speciale nr.954/16.06.2009 depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că intimatul reclamant a depus întâmpinare, însoțită de procură specială pentru dl. la data de 23.06.2009, ce a fost comunicată recurentei pârâte.

După referatul grefierului de ședință;

Întrebate fiind părțile, acestea declară că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate. Susține că în cuprinsul adeverinței nr.1221/18.05.2005 emisă de SC SA, angajatorul nu a respectat dispozițiile legale, respectiv nu a indicat în mod complet temeiul legal în baza căruia a fost acordat sporul - indemnizația de șofer, iar instituția sa nu a putut lua în calcul datele menționate în cuprinsul acestui document.

Reprezentantul intimatului reclamant susține că recursul pârâtei este pur formal, adeverința depusă de reclamant este corectă, mai ales că toate contribuțiile către stat au fost plătite, iar pârâte are obligația de a emite o decizie corectă. Solicită respingerea recursului declarat de către pârâtă ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

CURTEA:

Curtea, cu privire la recursul civil de față;

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 18.03.2009 împotriva sentinței civile nr.448/03.12.2008 pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 13.10.2008, reclamantul, a formulat contestație împotriva deciziei prin care i s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin cererea transmisă cu recomandata nr.8365/25.07.2007 și înregistrată sub nr.-/08.08.2007 a solicitat pârâtei să-i recalculeze drepturile de pensie, cerere justificată de existența unor venituri suplimentare, realizate în perioada de activitate, care nu au fost luate în calcul la data emiterii deciziei de pensionare.

Se solicită a se observa că veniturile realizate conform adeverinței eliberate nu au fost trecute în cartea de muncă și implicit nu au putut fi luate în calcul la stabilirea dreptului de pensie, astfel că este îndreptățit ca în baza documentului depus, în conformitate cu dispozițiile art.169 din Legea nr.19/2000 să i se recalculeze drepturile de pensie.

Prin respingere cererii de recalculare, pârâta încalcă dispozițiile art.164 alin.2, 3 și art.169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1. din acest articol, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care nefiind trecute în carnetul de muncă, sunt dovedite cu adeverințele eliberate de către unități.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.154 și următoarele din Legea nr.19/2000; s - a solicitat judecata cauzei chiar și în lipsă.

S-au anexat cererii copii ale: adeverința nr.1221/18.05.2005 eliberată de, cererea nr.-/08.08.2007, răspuns nr.- /21.08.2007.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată, considerând că solicitarea reclamantului de recalculare a drepturilor este nefondată.

Cât privește adeverința nr.1221/18.05.2005, emisă de, datele menționate în cuprinsul acesteia nu au fost luate în calcul de instituție motivat de faptul că temeiul legal indicat de angajator ca bază de acordare a sporului - indemnizație de șofer - este incomplet, nerespectând dispozițiile textului de lege mai sus menționat.

Prin sentința civilă nr.448/03.12.2008, Tribunalul Constanța, a admis acțiunea formulată de reclamantul,în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și a fost obligată pârâta să emită decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, având în vedere veniturile menționate în adresa 1221/18.05.2005 emisă de.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea nr.8574/EV/19.07.2005, reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii C recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr.1221/18.05.2005, emisă de

Din cuprinsul actului menționat rezultă că reclamantul a fost angajatul acestei societăți în perioada 1971-1976 în funcția de șofer, primind, în diferite intervale, și o indemnizație de șofer, angajatorul certificând că în această perioadă s-a reținut și virat CAS.

Prin adresa nr.-/21.08.2007, intimata a învederat reclamantului că adeverința de care face vorbire nu a putut fi valorificată conform OUG 4/2005, deoarece la calculul pensiei se iau în considerare salariile tarifare, precum și sporurile cu caracter permanent, sporuri ce au fost acordate în baza unui temei legal, condiții pe care adeverința depusă nu le îndeplinește.

În cazul de față, se indică un temei legal respectiv 1505, care poate fi din 1954 sau 1505 din 1974 dare care este incomplet și care a fost abrogat prin Legea nr.57/1974.

Conform art. 82 alin.1 din Legea nr. 19/2000, pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cuactele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de legese depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.

Potrivit art. 160 alin. 5 și art. 161 alin.2 din Legea nr. 19/2000, dovada vechimii în muncă, că o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în condițiile în care, în carnetul de muncă, nu sunt înregistrate drepturile salariale se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alteacte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Aceste dispoziții legale sunt explicitate de normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare conținute de Ordinul nr. 340/2001 al. Conform acestui document, actele la care se face referire la art. 82 alin. 2din lege, pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțială sunt - printre altele - adeverința privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă și adeverință privind condițiile de muncă speciale și/sau deosebite.

Numai în acest mod, casele de pensii pot avea în vedere o baza reală lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale a asiguraților, aceasta fiind salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul persoanelor care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și al funcționarilor publici (punctul 18 din norme).

De altfel conținutul sintagmei salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă este explicitat exhaustiv la punctul 19 din norme, putând fiind incluse (cu condiția dovedirii încasării lor)șisporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază brut sau sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

De asemenea, conform art. 37 alin.1 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. IV și V și alin. (2).

Aceste texte reprezintă o aplicare a unuia dintre principiile esențiale de organizare și funcționare ale sistemului public de asigurări sociale - principiul contributivității - conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și persoanele juridice participante la sistemul public, dreptul la asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări socialeplătite(art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000).

Astfel, doar persoanele care au achitat sumele stabilite de lege pot pretinde, la data îndeplinirii condițiilor legale, acordarea unei pensii pentru limită de vârstă /anticipată/anticipată parțială.

Or, după cum reiese adeverința în cauză în perioada 1971-1976 reclamantul a îndeplinit funcția de șofer la, primind, în diferite intervale, și o indemnizație de șofer pentru care angajatorul a certificat că s-a reținut și virat CAS.

Potrivit art.41 alin.1 din nr. 19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite care, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului, urmând ca pentru ca pentru calculul pensiei să se aibă în vedere prevederile art. 76-81 din Legea nr. 19/2000.

În soluționarea cererii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, intimata nu a respectat aceste condiții prevăzute de lege, nevalorificând toate informațiile puse la dispoziție de asigurat cu privire la evoluția sa profesională.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea instituției la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, având în vedere veniturile menționate în adresa nr.1221/18.05.2005 emisă de SC SA.

Întrucât în cuprinsul adeverinței nr.1221/18.05.2005 emisă de SC SA, angajatorul nu a respectat dispozițiile legale indicate, respectiv nu a indicat în mod complet temeiul legal în baza căruia a fost acordat sporul - indemnizație de șofer, instituția nu a putut lua în calcul datele menționate în cuprinsul acestui document.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

La art. VI din nr.OUG 4/2005 sunt enumerate elementele pe care trebuie să le cuprindă adeverințele și anume: denumirea unității, perioada în care s-a lucrat, funcția, meseria sau specialitatea exercitată, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordate, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

Recurenta învederează că unitatea angajatoare ar fi menționat greșit temeiul legal al adeverinței.

Casa Județeană de Pensii și, implicit, instanța de judecată, nu sunt în măsură să cenzureze cuprinsul adeverinței în litigiul de asigurări sociale, întreaga responsabilitate pentru cuprinsul adeverinței aparținând angajatorului întrucât acesta a calculat și virat contribuțiile pentru asigurări sociale.

Pe de altă parte, legea trebuie aplicată nu numai în litera ci și în spiritul ei.

, deci, în vedere faptul că prin adoptarea nr.OUG 4/2005 nu s-a urmărit o îngreunare și o formalizare excesivă pe seama pensionarilor ci preîntâmpinarea situațiilor de a pretinde acordarea unor sporuri care sunt lipsite de justificare legală și nu a unor sporuri care, deși au bază legală și au fost dovedite - pentru acestea virându-se cotele de contribuții - nu au încadrarea legală a acestora pe adeverințe ori temeiul este incorect indicat.

Esențială în cauză este existența sporurilor pretinse și virarea contribuțiilor de asigurări sociale, precum și perioada de care a beneficiat salariatul.

că aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor cuprinse în anexa la.OUG nr. 4/2005 în referire la inserarea mențiunii "temei legal al acordării sporului".

A judeca în sens contrar ar echivala cu privarea intimatului reclamant de un drept la pensie majorat corespunzător cu contribuția de asigurări sociale achitată, ceea ce ar crea premisele unui proces inechitabil.

Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru a crea un tratament diferit între doi pensionari, ambii beneficiari ai sporurilor, cu motivația că pentru unul s-a inserat în adeverință temeiul legal iar pentru celălalt s-ar fi indicat eronat sau insuficient.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 19/2000 "trecerea la limită de vârstă se face la cerere".

Deși reclamantul a adresat cererea de acordare a drepturilor cuvenite pentru pensie de limită de vârstă, cu scrisoare recomandată Casa Județeană de Pensii nu i-a dat curs favorabil, astfel că în mod justificat Tribunalul Constanțaa obligat-o la emiterea deciziei de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, având în vedere veniturile menționate în adresa nr.1221/18.05.2005 emisă de SC SA.

Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul în baza art.312 cod pr.civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul, împotriva sentinței civile nr.448/03.12.2088 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, str.- - Gh. nr.1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.Jud.-/13.07.2009

Tehnored.gref.RD/2ex/13.07.2009

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Constanta