ARTICOLUL 104 Jurământul de credinţă Guvernul

I. Geneza textului. Suntem în prezenţa unui text „inofensiv", care nu a fost vizat de Legea de revizuire a Constituţiei, dar nu trebuie înţeles că impunerea acestui text în Constituţia României s-a realizat fără discuţii şi amendamente.

în primul rând, ab originem, este de reţinut că în Tezele pentru elaborarea Proiectului de Constituţie a României se prevedea un text distinct al jurământului pentru membrii Guvernului de cel care a fost prevăzut pentru Preşedintele României. Astfel, textul pentru jurământul Preşedintelui României era mai elaborat „Jur credinţă poporului român, idealurilor sale

Citește mai mult

de libertate şi prosperitate. Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea şi integritatea teritorială a României", în timp ce pentru membrii Guvernului se preconiza un text mai sintetic: „Jur să slujesc cu credinţă poporul român, să respect Constituţia şi legile ţării".

în al doilea rând, este de reţinut că dintre cele trei amendamente formulate la teza cu privire la jurământul membrilor Guvernului, amendamentul care cerea ca membrii Guvernului să depună jurământul în faţa Parlamentului a întrunit 215 voturi pentru " fiindu-i necesare, spre a fi acceptat, încă vreo 40 de voturi. A fost, desigur, un vot sentimental, membrii Adunării Constituante erau foarte sensibili la amendamentele care vizau atribuţii ale „puterii legislative" în dauna „puterii executive", dar Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie nu a susţinut amendamentul pentru considerente de logică a raporturilor dintre Preşedinte-Guvern şi Parlament. De vreme ce în ecuaţia învestiturii Guvernului, ultimul act juridic, anume numirea membrilor Guvernului s-a convenit că aparţine Preşedintelui României, ca Şef al statului, atunci firesc depunerea jurământului de credinţă faţă de statul român, fapt ce marchează data începerii mandatului, trebuie realizată tot în faţa Preşedintelui României.

II. Semnificaţia reglementării. Stabilirea în Adunarea Constituantă a aceluiaşi jurământ pentru Preşedintele României şi pentru membrii Guvernului, dincolo de avantajele tehnico-juridice, oferă argumente şi pentru justificarea filozofiei executivului prin comparaţie cu legislativul şi puterea judecătorească. Constituţia României a conceput un executiv bicefal, cu doi şefi, Preşedintele României şi Guvernul, dar care desfăşoară, în esenţă, aceeaşi activitate statală, formând aceeaşi putere, puterea executivă. Ca atare, la identitate de activităţi se impune identitate de jurământ. De aici, apare, logic, ca membrii puterii legislative să aibă un jurământ specific, stabilit prin lege organică, cum cere art. 70 alin. (1) din Constituţie, iar magistraţii, de asemenea, să fie obligaţi să depună un jurământ corespunzător rolului acestora în înfăptuirea justiţiei, ca putere distinctă de legislativ şi executiv.

Observăm că, potrivit textului constituţional la care ne referim, momentul începerii exerciţiului funcţiei de membru al Guvernului coincide cu depunerea jurământului specific celor doi şefi ai Executivului. Deci, începerea exercitării mandatului de membru al Guvernului este condiţionată de depunerea jurământului, rezultând, logic, că persoana care refuză să depună jurământul, deşi a făcut parte din lista votată de Parlament, nu dobândeşte învestitura legală de membru al Guvernului.

Depunerea jurământului de către membrii noului Guvern pune capăt funcţionării Guvernului anterior, asigurându-se, astfel, continuitatea acţiunii guvernamentale.