ARTICOLUL 107 Primul-ministru Guvernul
| Comentarii |
|
Guvernul
ARTICOLUL 107
Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
| ← ARTICOLUL 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului... | ARTICOLUL 108 Actele Guvernului Guvernul → |
|---|
Citește mai mult
este nevoie şi de o consacrare expresă în Constituţie. Strict juridic, noul alineat nu este un text necesar, soluţia se deducea din textele existente, dar politic, soluţia apare ca fiind justificată.F
Citește mai mult
aţă de versiunea din 1991, art. 107 a suferit două modificări prin Legea de revizuire: s-a introdus un nou alineat, care a devenit alin. (2) şi s-a făcut o precizare la alin. (2), devenit alin. (3).Alineatul nou introdus reglementează expres ceea ce se deducea din coroborarea textelor Constituţiei. De vreme ce votul de învestitură aparţine Parlamentului, iar Guvernul răspunde politic exclusiv în faţa acestuia, se deducea că Preşedintele României nu-1 poate revoca pe primul-ministru şi că revocarea, ca modalitate de încetare a mandatului, viza exclusiv pe ceilalţi membri ai Guvernului. Cum, în mandatul din 1996-2000, Preşedintele României în funcţiune, din motive care nu au relevanţă în prezentul comentariu, a revocat pe primul-ministru, precedent foarte periculos pentru democraţia constituţională, în Comisia de revizuire a Constituţiei s-a convenit să se introducă în mod expres această interdicţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, la alin. (2) [devenit alin. (3)] să se facă precizarea că revocarea de la articolul anterior nu-1 priveşte pe primul-ministru.
Faţă de filozofia Constituţiei, adică a regimului parlamentar, pe care Legea de revizuire 1-a accentuat, „revocarea" Primului-ministru echivalează cu „revocarea" Guvernului, iar această operaţie juridică, denumită retragerea încrederii, se poate face numai de către Parlament, pe calea unei moţiuni de cenzură.
II. Limitele coordonării. Cât priveşte soluţia din alin. (1), care n-a fost modificată, este de precizat că legiuitorul constituant român s-a menţinut pe linia soluţiilor din ţările cu tradiţii democratice din Europa occidentală, făcând cuvenitele precizări pentru a asigura coerenţa textelor constituţionale. Astfel, teza după care primul-ministru conduce activitatea Guvernului, fără a avea putere de injoncţiune, este prezentă, între altele, în Constituţia Franţei, a Germaniei, a Spaniei etc.
De pildă, în art. 65 din Constituţia R.F.G. se menţionează că fixarea marilor orientări politice este sarcina Cancelarului şi că „în acest cadru, dat de marile orientări, fiecare ministru federal conduce propriul său departament de o manieră autonomă şi sub propria responsabilitate". De asemenea, în Constituţia Spaniei se menţionează că „Preşedintele conduce acţiunile guvernamentale şi coordonează funcţiile celorlalţi miniştri, fără a prejudicia competenţa şi responsabilitatea directă a acestora în gestionarea lor". Exemplele pot continua.
Ţinând seama de rolul pe care îl are în formarea Guvernului, primul-ministiu trebuie să coordoneze activitatea echipei guvernamentale. Pentru a se asigura autonomia şi responsabilitatea fiecărui membru al Guvernului, corespunzător funcţiei încredinţate, primul-ministru este obligat să respecte atribuţiile specifice fiecărei funcţii. Această regulă are o semnificaţie aparte în cazul guvernelor ce au la bază coaliţii de partide. In absenţa ei ar exista riscul ca un prim-ministru autoritar să se substituie, în fapt, unui ministru, impunând o anumită linie politică şi nu linia politică a programului acceptat de Parlament, urmare a înţelegerii dintre partidele politice care participă la guvernare.
\ Pe de altă parte, primul-ministru poate prezenta celor două Camere
ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii privind politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. Desigur, aceasta nu împiedică ca, în numele Primului-ministru, asemenea rapoarte şi declaraţii să fie prezentate de un alt membru al Guvernului, cum ar fi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul. Esenţial este că, pentru politica Guvernului în ansamblul său, singurul îndreptăţit să o reprezinte este primul-ministru, întrucât el a format echipa guvernamentală, o coordonează şi răspunde de ea.
III. Primul-ministru interimar. Având în vedere poziţia constituţională a Primului-ministru, în cazul în care acesta se află în una din situaţiile care, potrivit art. 105, au ca efect încetarea funcţiei de membru al Guvernului, cu excepţia revocării, sau dacă este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna, după cum prevede art. 107 alin. (2) la care ne referim, un prim-ministru interimar. Primul-ministru interimar nu poate fi decât un alt membru al Guvernului care, prin efectul desemnării, va îndeplini atât funcţia unde este titular, cât şi aceea de prim-ministru.
Desemnarea este întotdeauna pe o perioadă limitată. Astfel, dacă motivul ce a determinat numirea Primului-ministru interimar este faptul că funcţia Primului-ministru titular a încetat, potrivit art. 110 alin. (2), Guvernul se consideră demis. în această ipoteză, primul-ministru interimar va conduce Guvernul demisionar până la depunerea jurământului de către noul Guvern.
Dacă motivul ce a determinat numirea Primului-ministru interimar este faptul că primul-ministru titular se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, cum ar fi din motive de sănătate, datorită unui accident etc., interimatul durează până când primul-ministru titular îşi reia activitatea în Guvern. Este necesară însă o distincţie. în cazul în care perioada de interimat este mai mare de 45 de zile, potrivit art. 110, alin. (2) Guvernul este demis. în această ipoteză, chiar dacă primul-ministru titular îşi reia activitatea în Guvern, după epuizarea celor 45 de zile el va conduce un Guvern demisionar. Termenul de 45 de zile are ca scop să limiteze la minimum perioada în care Guvernul este condus de o altă personalitate decât aceea care, pe baza votului de încredere, a primit învestitura de prim-ministru. în mod firesc, situaţia în care primul-ministru nu-şi mai poate exercita mandatul primit trebuie să conducă la formarea unui nou Guvern. în acelaşi timp, termenul de 45 de zile, în cadrul căruia, deşi primul-ministru titular se află în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, Guvernul nu este demis, urmăreşte evitarea consecinţelor unor împrejurări aleatorii, care ar putea însă să conducă la destabilizarea echipei guvernamentale.
Rezultă, de asemenea, din cele arătate că primul-ministru nu-şi poate delega atribuţiile, chiar dacă lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv. Numai Preşedintele României poate da o asemenea delegare prin numirea unui prim-ministru interimar, în cazurile limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 107.
IV. Ministrul interimar. în situaţia în care funcţia unui ministru sau a altui membru al Guvernului a încetat ori ministrul sau alt membru al Guvernului este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României poate numi un ministru interimar. Dacă în ipoteza anterioară, referitoare la interimatul Primului-ministru, alegerea dintre membrii Guvernului pentru numirea unui prim-ministru interimar era de competenţa exclusivă a Preşedintelui României, în cazul ministrului sau altui membru al Guvernului alegerea este de competenţa Primului-ministru. Soluţia corespunde poziţiei constituţionale a Primului-ministru.
în cazul interimatului funcţiei de ministru sau a altui membru al Guvernului numirea este, de asemenea, provizorie, pe o durată de cel mult 45 de zile, după cum se precizează la alin. (3) al art. 107. Primul-ministru, mai ales în situaţia în care absenţa titularului se datorează încetării funcţiei sale de membru al Guvernului, poate solicita Preşedintelui României să numească ca titular - potrivit art. 85 alin. (2) - o altă personalitate, postul fiind vacant. în această ipoteză va trebui propusă o personalitate din afara Guvernului, bineînţeles, dacă nu are loc o remaniere guvernamentală. Se poate, însă, să fie necesară o perioadă de timp pentru desemnarea unei asemenea personalităţi. în acest caz, primul-ministru poate recurge la soluţia numirii unui ministru interimar. După epuizarea termenului maxim al interimatului, de 45 de zile, numirea unei personalităţi ca titular este obligatorie, deoarece altminteri, interimatul încetând de drept, postul rămâne vacant, ceea ce este contrar mandatului primit de Guvern la învestitura sa.
Chiar dacă interimatul se datorează imposibilităţii titularului de a-şi exercita atribuţiile, primul-ministru poate recurge la soluţia numirii unui alt titular, mai ales dacă este evident că această imposibilitate va dura mai mult de 45 de zile. în prealabil este necesar, însă, ca titularul absent, datorită imposibilităţii în care se află, să fie revocat, potrivit art. 85 alin. (2), deoarece această imposibilitate nu conduce, prin ea însăşi, la încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
Din cele arătate rezultă, pentru aceleaşi motive ca şi în cazul Primului-ministru, că un membru al Guvernului nu-şi poate delega atribuţiile.
V. Fundamentarea atribuţiilor Preşedintelui României. O precizare se impune în legătură cu competenţa Preşedintelui României de a numi primul-ministru sau ministrul interimar. Aceasta se fundamentează pe faptul că Guvernul, potrivit alin. (1) al art. 85, este numit de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Pe de altă parte, observăm că interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului. El este limitat. De asemenea, interimatul funcţiei de prim-ministru este numai pentru a conduce un guvern demisionar, cu singura excepţie a interimatului de cel mult 45 de zile pe perioada imposibilităţii Primului-ministru titular de a-şi exercita atribuţiile.
Rezultă, deci, că procedura interimatului este compatibilă cu mandatul acordat Guvernului prin votul de învestitură, fiind menită să asigure continuitatea funcţionării Guvernului în condiţiile producerii unor evenimente fortuite ce ar putea conduce la destabilizarea sa, cu toate că Parlamentul nu i-a retras încrederea acordată. Faptul că, pe o durată de cel mult 45 de zile, primul-ministru aflat în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile poate fi înlocuit de un prim-ministru interimar, fără ca aceasta să aibă ca efect demisia Guvernului, iar ministrul aflat, de asemenea în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, poate fi înlocuit de un ministru interimar, se explică prin aceea că, pe această durată, exercitarea funcţiei de către titular este suspendată din motive obiective, independente de voinţa acestuia. Deci, titularul rămâne în continuare în echipa guvernamentală, iar înlocuitorul său este, de asemenea, din această echipă. Suspendarea, însă, este limitată la cel mult 45 de zile pentru ca dualismul pe care îl presupune să nu ducă, de fapt, la modificarea structurii Guvernului, astfel cum ea a fost consfinţită prin votul de încredere acordat de Parlament.
VI. Semnificaţia textului şi prin geneza acestuia; Precizarea după care „Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern" a fost sugerată Adunării Constituante de Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie pentru a se corela textul respectiv cu cel care reglementa învestitura, respectiv cu textul care reglementa încetarea mandatului.
Comisia a simţit nevoia acestei precizări pentru a se contura mai clar două idei de bază ale regimului politic consacrat prin Constituţia României: a) învestitura Guvernului şi, corespunzător, demisia Guvernului sunt legate de persoana Primului-ministru şi b) interimatul pentru această funcţie nu poate fi mai mare de 45 de zile, iar dacă în acest interval primul-ministru titular îşi reia activitatea, chiar şi în a 45-a zi, Guvernul este salvat, rămânând în funcţiune, cum s-a explicat şi în cele ce preced. Chiar dacă discuţiile din şedinţa Adunării Constituante, din 5 noiembrie 1991, au avut şi accente comico-folclorice, ele scot în evidenţă sincera preocupare a majorităţii membrilor Adunării Constituante de a se ajunge la texte cât mai reuşite, fiind vorba de perioada romantică a parlamentarismului românesc post decembrist