ARTICOLUL 105 Incompatibilităţi Guvernul

I. Fundamente. Problema incompatibilităţilor ne apare ca o dimensiune a rezonabilităţii şi credibilităţii care trebuie să caracterizeze exerciţiul unei funcţii publice într-o societate democratică, într-un stat de drept. înainte de toate, ideea de incompatibilitate între o funcţie publică şi alta are ca fundament principiul separaţiei puterilor, consacrat expres prin Legea de revizuire a Constituţiei ca alin. (4) la art. 1. Cum s-ar putea vorbi despre o separaţie şi un echilibru al puterilor dacă una şi aceeaşi persoană ar putea fi, în acelaşi timp, judecător şi parlamentar, de exemplu?

în al

Citește mai mult

doilea rând, ideea de incompatibilitate are ca fundament principiul legalităţii în activitatea statală, principiu care se bazează pe două prezumţii în ceea ce priveşte actele oficiale, prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi prezumţia de veridicitate (actul conţine ceea ce în mod real s-a decis), dar ambele prezumţii pleacă de la premiza obiectivitătii celor care exercită funcţiile publice. Aceştia trebuie să exprime interesul public şi nu interese personale sau ale unor grupuri izolate.

Tocmai pentru a se evita posibile situaţii de conflicte de interese pentru toate categoriile de funcţii publice, corespunzătoare clasicelor puteri, dar şi autorităţilor publice de menţinere a echilibrului (Avocatul Poporului, Curtea Constituţională), legiuitorul constituant a înţeles să prevadă şi incompatibilităţile specifice.

II. Semnificaţie şi drept comparat. Textul la care ne referim nu a suferit modificări prin Legea de revizuire a Constituţiei, ceea ce nu înseamnă că nu a fost vizat în discuţiile dintre partidele politice sau din cadrul Comisiei de revizuire, reiterându-se, în esenţă, o problemă mult comentată în Adunarea Constituantă, anume compatibilitatea dintre funcţia de membru al Guvernului şi cea de deputat sau senator. Dincolo de simetria care trebuia realizată faţă de art. 71 alin. (2) din Constituţie, pe fond, soluţia compatibilităţii între calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar ne apare ca un argument al naturii regimului politic la care s-a oprit legiuitorul constituant român, anume de regim parlamentar în ceea ce priveşte raporturile dintre Guvern şi Parlament, fiind o soluţie specifică regimului parlamentar clasic, soluţie susţinută cu tărie de reprezentanţii Guvernului care au transmis mesajul acestuia în Adunarea Constituantă. Aşa, de pildă, ministrul justiţiei în funcţiune în şedinţa Adunării Constituante din 23 aprilie 1991 declara: „O a treia consecinţă asupra căreia am văzut că au fost discuţii în ziua de ieri, este aceea că membrii Guvernului pot fi şi parlamentari. Numai în republicile prezidenţiale această soluţie nu se prea întâlneşte, dar în republicile parlamentare, poziţia de membru al Guvernului şi de membru al Parlamentului este o soluţie care se întâlneşte în mod obişnuit şi nu este nici un obstacol ca să o adoptăm şi noi în cadrul Constituţiei"1 fiind de menţionat că teza care conţinea această soluţie a fost aprobată de Adunarea Constituantă cu doar câteva voturi peste pragul minim (258), mai exact, s-au exprimat 261 voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 11 abţineri2.

în adevăr, Constituţia Franţei care consacră un regim politic cu un Preşedinte de Republică puternic, care prezidează şedinţele Guvernului şi semnează hotărârile acestuia menţionează, în art. 23, în mod expres incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar. Dispoziţii similare se găsesc şi în Constituţia Austriei (art. 70 alin. 2) sau a Portugaliei (de exemplu art. 157), care reglementează regimuri politice apropiate de cel francez.

în schimb, art. 98 alin. 3 din Constituţia Spaniei sau art. 65 din Constituţia Italiei permit „cumulul" între calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar, fiind vorba de Constituţii care reglementează un regim politic parlamentar, o monarhie parlamentară, respectiv o republică parlamentară. Exemplele pot continua, fiind de reţinut că în Germania, de pildă, una din Camerele Parlamentului Federal - Bundesrat-ul se compune tocmai din membrii guvernelor Landurilor, iar mulţi dintre aceştia fac parte şi din parlamentele Landurilor, nu în puţine situaţii deţinând şi funcţii de conducere în cadrul Parlamentului de Land, cum este şi cazul Landului Bavaria.

III. Regimul constituţional. Cât priveşte sfera incompatibilităţilor, legiuitorul constituant român s-a menţinut pe linia soluţiilor din dreptul comparat, nominalizând expres anumite incompatibilităţi în alin. (1) al art. 105, astfel ele devenind incompatibilităţi de ordin constituţional, în sensul că pot fi modificate doar prin revizuirea Constituţiei şi înserând în alin. (2) un text de trimitere la legea organică. Pentru comparaţie ne oprim la textul din Constituţia Spaniei: „Membrii guvernului nu pot exercita alte funcţii reprezentative cu excepţia celor care sunt proprii mandatului de parlamentar, nu pot exercita nici o altă funcţie publică decât cele care decurg din însărcinările lor şi nici o activitate profesională sau comercială" [art. 98 alin. (3)].

în practica aplicării Constituţiei României au apărut discuţii şi interpretări cu privire la sintagma „funcţii publice de autoritate", punându-se problema de a şti dacă în sfera acestora intră funcţiile din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, funcţiile de consilieri locali, funcţiile didactice, funcţiile de directori la edituri sau la diferite publicaţii, funcţiile de conducere ale unor fundaţii, calificate expres ca fiind de utilitate publică etc.

în doctrina juridică s-a exprimat părerea în sensul că orice funcţie de conducere din administraţia publică este funcţie publică de autoritate, incompatibilă cu calitatea de membru al Guvernului, inclusiv funcţiile de conducere din învăţământ (rector, decan etc.) sau din sănătate (de exemplu director de spital). Fireşte, nu intră în această categorie funcţiile de execuţie din sfera diferitelor servicii publice, cum ar fi profesor universitar sau medic.

De altfel, în mare parte aceste discuţii au rămas fără obiect deoarece Legea nr. 161/2003 conţine enumerări ample ce nu mai pot da naştere la echivoc. Legea ne apare, aşadar, nu numai ca o aplicare a alin. (2) al art. 105, textul de trimitere, dar şi ca o dezvoltare a alin. (1) din acelaşi articol.

Mai este de menţionat, cum s-a reţinut şi în primul comentariu al Constituţiei din 1992, că prin alte texte ale Constituţiei sunt prevăzute excepţii de la alin. (1) al art. 105, la care ne referim, fiind vorba de cumulul de funcţii în perioada interimatului de cel mult 45 de zile, ipoteză prevăzută de art. 107, la care vom reveni.

IV. Regimul legal. Concret, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie; b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial; c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice; d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. c); e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. c); f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale; g) calitatea de comerciant persoană fizică; h) calitatea de membru al unui grup de interes economic; i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Legea îngăduie, totuşi, ca în mod excepţional Guvernul să poată aproba participarea unor membri ai săi (ceea ce înseamnă că şi a Primului-ministru) ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membri în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta [alin. (3)].

Este un text care a stârnit proteste vehemente ale opoziţiei parlamentare, dar distinct de acestea, textul poate ridica şi probleme de constituţionalitate. Se pare că disputa teoretică evocată mai sus nu se va stinge cu desăvârşire, aceasta şi dacă se au în vedere prevederile alin. (4) al art. 84 din Legea nr. 161/2003, care îngăduie membrilor Guvernului „să exercite funcţii (deci şi de conducere) sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice".