ARTICOLUL 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului Guvernul

Ce se întîmplă dacă ministrul depune un jurămînt și nu îl respectă .Are repercusiuni asupra lui cum are față de un soldat.Sau jurămîntul e de fațadă

I. Definiţii şi clasificări. Textul are ca obiect ipotezele în care o persoană îşi poate pierde calitatea de membru al Guvernului, dar motivele pentru care devine incidenţă o ipoteză sau alta pot fi sau nu imputabile persoanei în cauză, de aceea se impun câteva precizări şi nuanţări de la modalitate la modalitate.

Astfel, demisia ca act de voinţă unilaterală poate să fie determinată de o situaţie imputabilă, de o stare de pericol creată în departamentul condus de respectivul membru al Guvernului, de o conduită incorectă a acestuia dezvăluită opiniei publice etc. Aici vorbim fie despre o

Citește mai mult

demisie de onoare sau asumată, fie despre o demisie forţată sau provocată.

Este posibil, însă, ca demisia să reprezinte şi o formă de protest, o formă de atenţionare a partidului, a opiniei publice asupra unor pericole, o modalitate de trezire la realitate, cum, la fel de bine, demisia poate să fie rezultatul unei înţelegeri politice, apărând ca o retragere tactică, mai ales înaintea campaniilor electorale. Am fi în prezenţa unei demisii deliberate. Se practică formula retragerii din Guvern, în anul electoral, a „pieselor grele" ale partidului aflat la guvernare pentru a se concentra asupra campaniei electorale, contribuind la un nou succes în alegeri al partidului în cauză. Nuanţele motivaţionale, fie că sunt declarate sau nu, în măsura în care ele sunt percepute ca atare de opinia publică, determină şi comportamentul politic al Primului-ministru, respectiv al Preşedintelui României.

în primul rând, trebuie admis, de principiu, că dintr-o funcţie publică şi îndeosebi din funcţia de membru al Guvernului nu se poate pleca după bunul plac al celui în cauză, funcţia publică apare ca o servitute asumată pentru interesul public, Aşa se explică de ce demisia trebuie acceptată de autoritatea constituţională şi legală competentă. în al doilea rând, trebuie făcută cuvenita distincţie între demisia provocată şi demisia asumată sau cea deliberată; în primul caz, demisia se acceptă de îndată, în celelalte cazuri se poate solicita rămânerea pe post, fie şi o anumită perioadă de timp şi, desigur, în funcţie de situaţie, poate interveni şi refuzul acceptării demisiei.

Nu există precizări în Constituţie sau în lege în sensul de mai sus, dar aceste concluzii se impun din spiritul principiilor care conturează democraţia noastră constituţională. Aici este vorba nu numai despre ştiinţa dreptului, ci şi despre arta guvernării, fireşte, cu folosirea ştiinţei dreptului.
Revocarea unui membru al Guvernului, cu excepţia Primului-ministru, este o atribuţie a Preşedintelui României condiţionată de existenţa unei propuneri din partea Primului-ministru, urmare a unei remanieri guvernamentale.

Remanierea guvernamentală şi, implicit, revocarea unui membru al Guvernului pot fi determinate de situaţii obiective, de înţelegeri, de tactici şi strategii politice sau de cauze subiective, imputabile celui în cauză. Vom putea spune că în prima ipoteză suntem în prezenţa unei revocări ca soluţie de program politic (revocare politică), iar în ipoteza a doua suntem în prezenţa unei 1 evocări cu semnificaţie de tragere la răspundere (revocare sancţionare). în termeni consacraţi în dreptul public, revocarea, ca sancţiune, mai poartă şi denumirea de destituire, termen, adevărat, neinclus în Constituţie, dar nimic nu opreşte să fie consacrat în lege, inclusiv în Legea răspunderii ministeriale. Suntem de părere că revocarea ca sancţiune poate să intervină atunci când împotriva unui membru al Guvernului una dintre Camere a adoptat o moţiune simplă, problemă la care vom reveni.

II. Pierderea drepturilor electorale. Pierderea drepturilor electorale se referă atât la situaţiile prevăzute de art. 36 alin. (2), cât şi la cele prevăzute de art. 37 alin. (1), cu trimitere la art. 16 alin. (3) şi art. 40 alin. (3) din Constituţie. Este vorba de punerea sub interdicţie pentru debilitate sau alienare mintală, de pierderea drepturilor electorale urmare a unei condamnări prin hotărâre judecătorească definitivă, de pierderea cetăţeniei române ori de dobândirea calităţii de judecător al Curţii Constituţionale, de avocat al poporului, de magistrat, de membru activ al armatei, de poliţist sau de alt funcţionar care, potrivit legii organice, nu poate face parte din partide politice.

Este greu de presupus ca un membru al Guvernului să ajungă în situaţia de a fi declarat debil sau alineat mintal şi pus sub interdicţie (deşi există precedentul din 1908 al lui Dimitrie Sturdza, care, fiind prim-ministru, s-a băgat sub masă la o şedinţă de Consiliu şi a început să ciupească de pantaloni membrii Cabinetului, ajungând pacientul neurologilor), dar este posibil ca un membru al Guvernului să fie condamnat şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor electorale, cum există un grad mare de probabilitate ca un membru al Guvernului, jurist de elită, să devină membru al Curţii Constituţionale etc.
Nimic nu opreşte ca în cazul unui proces penal, fie şi din considerente de imagine să intervină revocarea din funcţie, înainte ca soluţia să rămână definitivă şi irevocabilă, mai ales că Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie, potrivit art. 109 alin. (2) din Constituţie, imediat după ce „s-a cerut urmărirea penală".

III. Dubla cetăţenie. Din coroborarea art. 106, nemodificat prin Legea de revizuire, cu art. 16, care a fost modificat esenţial prin Legea de revizuire, reţinem că dubla cetăţenie nu mai constituie un motiv de pierdere a drepturilor electorale, dar a rămas condiţia domiciliului în ţară pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, inclusiv prin exercitarea drepturilor electorale. Prin urmare, dacă un membru al Guvernului, care are o dublă cetăţenie (fiind, se înţelege, şi cetăţean român) în timpul mandatului îşi stabileşte domiciliul în străinătate va intra sub incidenţa acestui motiv de pierdere a calităţii de membru al Guvernului.

în mod corespunzător, trebuie admis că o persoană cu dublă cetăţenie, fiind, însă, şi cetăţean român, nu poate dobândi calitatea de membru al Guvernului României dacă refuză să-şi stabilească domiciliul în ţară, condiţia domiciliului trebuind să fie îndeplinită la momentul includerii sale pe listă de către candidatul la funcţia de prim-ministru sau, după caz, în momentul înaintării, de primul-ministru, a propunerii de numire către Preşedintele României, în ipoteza remanierii guvernamentale. In caz contrar, suntem în prezenţa unui comportament neconstituţional, putându-se sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. e).

IV. Alte ipoteze. Textul art. 106, la care ne referim, prevede şi posibilitatea ca prin lege să se stabilească şi alte cazuri în care încetează funcţia de membru al Guvernului, în afara celor la care ne-am referit, reglementate expres de Constituţie. O asemenea ipoteză o constituie legea responsabilităţii ministeriale, prevăzută de art. 109 alin. (3), cu referire specială la membrul Guvernului condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu sunt excluse dispoziţii de acest gen şi în alte acte normative, cum ar fi cele care au ca obiect declaraţia de avere şi controlul veridicităţii acesteia.