ARTICOLUL 126 Instanţele judecătoreşti Instanţele judecătoreşti Autoritatea judecătorească
| Comentarii |
|
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1
Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 126
Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
| ← ARTICOLUL 125 Statutul judecătorilor Instanţele... | ARTICOLUL 127 Caracterul public al dezbaterilor Instanţele... → |
|---|
Citește mai mult
drept, asupra judecăţii din prima instanţă şi din apel. Judecata în prima instanţă şi judecata în calea ordinară de atac a apelului asigură o dezlegare definitivă a cauzei, îndeosebi sub aspectul situaţiei de fapt. în felul acesta, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nemai realizând un control judiciar şi sub aspectul situaţiei de fapt, ca în prezent, va putea ordona practica judiciară a ţării, determinând o interpretare şiO aplicare unitară a legii de către toate celelalte instanţe judecătoreşti, subînţelegându-se că deciziile de interpretare ale inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se vor publica în Monitorul Oficial al României şi va avea caracter obligatoriu pentru celelalte instanţe judecătoreşti.
în prezent, experţii Uniunii Europene vorbesc despre caracterul federal al justiţiei din România, în sensul că practica judecătorească în una şi aceeaşi materie diferă de la o curte de apel la alta, ba chiar de la un tribunal la altul, ca şi cum ar fi vorba de justiţia realizată în state diferite, membre ale unei federaţii, state care au legi diferite. Pentru înlăturarea acestui neajuns major al justiţiei din România, a fost nevoie de întoarcerea la tradiţie, revenirea la soluţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Noua redactare la care ne referim menţine soluţia de principiu din versiunea iniţială a Constituţiei, de interzicere a înfiinţării instanţelor extraordinare, dar, în plus, îngăduie înfiinţarea de tribunale specializate în anumite materii, formulă care se practică în ţări democratice, cum ar fi tribunale ale problemelor de familie, tribunale de muncă, tribunale fiscale etc. De asemenea, se îngăduie, ca principiu constituţional, posibilitatea participării la actul de justiţie şi a unor persoane din afara magistraturii, ceea ce se practică şi în prezent în litigiile de muncă, forţându-se interpretarea textelor Constituţiei în vigoare până la actuala lege de revizuire. în baza principiului la care ne referim, în procesele penale, de pildă, se poate ajunge la reînfiinţarea curţilor cu juraţi, tradiţionale în dreptul românesc şi de mare succes în ţări cu tradiţie democratică, între care S.U.A..
Câtă lume mai cunoaşte acum că, în România, delictele de presă, de pildă (insulta ori calomnia prin presă), erau de competenţa exclusivă a curţilor cu juri? Oare n-au ştiut de ce au dat în judecata jurilor aceste litigii legiuitorii de atunci!
De ce n-am reveni la această soluţie, pe care nu vedem de ce n-ar accepta-o şi reprezentanţii presei din România ?
Prin noul text al art. 126 se revine la o soluţie tradiţională, cea a Constituţiei din 1923 şi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ. Instituţia contenciosului administrativ este „paznicul” judiciar al cetăţeanului în faţa comportamentului abuziv al primarului, al consiliului local, al preşedintelui consiliului judeţean, al prefectului, al ministrului, deci, a tuturor autorităţilor administraţiei publice, inclusiv a Guvernului. De aceea, este esenţial ca textul Constituţiei să prevadă expres categoriile de acte administrative ale autorităţilor publice care sunt exceptate de la controlul instanţelor judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ, spre a nu permite majorităţilor parlamentare ca, din considerente politicianiste, din interese de grup etc., să mărească mereu sfera excepţiilor, până la transformarea acestora în regulă, cum s-a întâmplat prin Legea nr. 1/1967 din vechiul regim politic.
Avându-se în vedere terminologia actuală, ca şi dispoziţiile de ansamblu ale Constituţiei, redactorii Legii de revizuire a Constituţiei s-au oprit, ca şi legiuitorul constituant din 1923, la două excepţii, cu precizarea că actele de guvernământ din 1923, acum, sunt denumite „actele care privesc raporturile cu Parlamentul”. Fie şi numai pentru introducerea acestor precizări, care vin din istorie ca un garant esenţial al drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, trebuia modificată Constituţia.
Unele imperfecţiuni ale textelor Constituţiei din 1991, ca şi practica restrictivă a instanţelor de contencios administrativ, au condus la un veritabil paradox juridic în ceea ce priveşte apărarea persoanelor fizice şi juridice împotriva ordonanţelor cu caracter individual, care au devenit o “modă” după 1997.
II. Crearea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este, mai întâi, valorificarea tradiţiilor româneşti în
Citește mai mult
structura puterii j udecătoreşti. Ea era prevăzută în Constituţiile române din anii 1866 (art. 104, sub denumirea Curtea de Casaţie), 1923 (art. 102, sub denumirea de Curtea de Casaţie şi Justiţie, dar art. 98 utiliza şi denumirea de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), 1938 (art. 74, sub denumirea Curtea de Casaţie şi Justiţie, deşi art. 70 o denumea înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). în al doilea rând, reforma justiţiei presupune perfecţionări organizatorice şi funcţionale chiar la nivelul instanţei supreme, iar revizuirea constituţională recentă se înscrie pe această idee.Fără îndoială legile judecătoreşti vor stabili atribuţiile înaltei instanţe, compunerea şi funcţionarea sa.
Textul constituţional stabileşte însă, explicit, atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, într-un sistem judecătoresc unitar instanţele trebuie să înfăptuiască justiţia printr-o interpretare şi aplicare unitară a legii. Altfel, atât legalitatea cât şi justiţia sunt compromise.
III. Instanţele judecătoreşti. în afara înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, puterea judecătorească cuprinde şi instanţele judecătoreşti. Constituţia le evocă doar generic, lăsând în seama legiuitorului ordinar concretizarea. Supleţea şi generalitatea textului răspund tehnicilor constituţionale care trebuie să lase loc firesc dinamicii instituţiilor statale şi juridice.
Articolul 126 stabileşte însă, chiar el, şi alte câteva reguli privind organele judecătoreşti şi anume: interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare; permisiunea înfiinţării de instanţe specializate în anumite materii; posibilitatea participării în aceste instanţe specializate, după caz, şi desigur, specific, a unor persoane din afara magistraturii. Posibilitatea creerii de instanţe specializate explică şi modificările ce s-au adus în legătură cu activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi (de exemplu şi art. 140 din Constituţie).
Cât priveşte înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compunerea şi funcţionarea acesteia se vor realiza printr-o lege organică.
Tot prin lege, dar desigur obişnuită, urmează a fi stabilite competenţa şi procedura de judecată a instanţelor judecătoreşti.
IV. Pricipiul legalităţii. Este important de menţionat că art. 126 impune legalitatea, ca principiu de realizare a justiţiei, de organizare şi funcţionare a instanţelor, cât şi pentru procedura de judecată. Aceasta pentru că justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
V. Contenciosul administrativ. Un alineat al art. 126 este consacrat contenciosului administrativ care: realizează controlul actelor administrative; nu se poate însă implica în raporturile cu Parlamentul şi nici în actele de comandament cu caracter militar. Se dă contenciosului administrativ, competenţa soluţionării cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe, sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Acest text crează măcar speranţa unei practici corecte de guvernare prin ordonanţe ale Guvernului.