ARTICOLUL 122 Consiliul judeţean Administraţia publică locală Administraţia publică

I. Noţiuni şi drept comparat. Sistemul organizării administrative a teritoriului are o influenţă hotărâtoare nu numai asupra conţinutului autonomiei locale, dar şi asupra locului şi rolului autorităţilor la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale intermediare. Considerând comuna şi oraşul ca fiind unităţi de bază şi Guvernul ca fiind „şeful administraţiei publice", vom putea spune că există două mari sisteme de organizare administrativă a teritoriului, după cum între unitatea de bază (implicit autorităţile administraţiei publice de la nivelul acesteia) şi Guvern există o unitate

Citește mai mult

intermediară (sistemul departamental) sau două unităţi administrativ-teritoriale intermediare (sistemul regional).

De regulă, specialiştii în dreptul public susţin că în sistemul regional gradul de extensie al autonomiei locale este mai mare, avându-se în vedere că la nivel regional este constituit un veritabil legislativ local. Terminologia este convenţională. Nu trebuie înţeles că în toate ţările, indiferent dacă au o „verigă" sau două intermediare, întâlnim denumirea de „departament" sau de „regiune", în Constituţia Spaniei, de pildă, se utilizează noţiunea de „comunitate autonomă" şi nu cea de „regiune", cum s-a arătat, iar alte constituţii, de exemplu Constituţia Portugaliei, operează atât cu sintagma „regiune autonomă", cât şi cu sintagma „regiune administrativă". Cât priveşte unitatea imediat următoare comunei reţinem că unele Constituţii (de exemplu Constituţia Italiei, Belgiei etc.) o evocă prin termenul de „provincie".

Interesant este de semnalat că noţiunea de „provincie", istoric vorbind, evoca cea mai mare unitate administraţiv-teritorială, judeţul fiind unitatea de grad departamental. în baza Constituţiei României din 1923 s-a instituit, prin Legea de unificare administrativă din 1925 un sistem departamental (judeţean), deoarece plasa nu reprezenta o unitate administrativ-teritorială (intermediară între comună şi judeţ), ci un element de deconcentrare a administraţiei publice judeţene, mai exact a anumitor servicii publice. în fruntea plăşilor era un prim-pretor, care îl reprezenta pe prefect şi funcţiona sub ordinele acestuia, ca ofiţer de poliţie administrativă, respectiv de supraveghere, tutelă şi control în ceea ce priveşte administraţia rurală. Acest sistem a fost menţinut până la Constituţia din 1938, când se creează ţinuturile ca unităţi administrative superioare judeţelor, care au avut ca efect înlăturarea oricărei autonomii locale, la fel ca şi regiunile din perioada anilor 1950-1968.Toate aceste experienţe din regimurile politice anterioare nu au nimic comun cu filozofia dezvoltării regionale, cu filozofia Euroregiunilor din perioada actuală

II. Regimul coordonării. Având în vedere tradiţia noastră în administraţia locală, dominată de tutela administrativă, chiar şi în cele mai liberale perioade, pe de o parte, precum şi concepţiile generale actuale din statele democratice referitoare la departamente sau regiuni, pe de altă parte, legiuitorul constituant din 1991, a pus accent pe autonomia comunelor şi oraşelor, rezervând autorităţii judeţene alese doar un rol coordonator.

Fidel acestei concepţii, legiuitorul constituant precizează în art. 122 că obiectul coordonării consiliilor comunale orăşeneşti de către consiliul judeţean este realizarea serviciilor publice de interes judeţean. Totodată, textul conţine calificarea expresă a consiliului judeţean ca autoritate a administraţiei publice. La fel ca şi consiliul local, consiliul judeţean are o dublă natură: a) autoritate a autonomiei judeţene; b) autoritate a administraţiei publice locale.

Rezultă că, dincolo de semnificaţiile politice sau de fundamentele ideologice invocate, comparând ceea ce a fost la noi, inclusiv în baza legii din 1929, cu ceea ce presupune autonomia locală, se poate spune că în România practic nu a existat niciodată o veritabilă autonomie locală şi că, pentru prima oară în istoria modernă a ţării noastre, principiul autonomiei locale a fost consacrat de actuala Constituţie.

Modul în care este redactat alin. (2) al art. 122 îi permite, în timp, o aplicare elastică, în funcţie de complexitatea factorilor economici, sociali, politici, culturali, geografici, etnografici etc. raportaţi la ceea ce se va estima a fi bine pentru poporul român şi statul român, într-o perioadă istorică sau alta. Astfel, în baza textului constituţional, se pot face alegeri directe pentru consiliul judeţean sau alegeri indirecte, se pot institui unul sau mai multe organe permanente cu rol executiv sau nu. După acest text pare a fi doar autoritate, la nivel judeţean, de ordin constituţional, numai consiliul judeţean. Avem în vedere, desigur, autorităţile publice ale autonomiei locale, pentru că tot la nivel judeţean este reglementată şi funcţia de prefect, autoritate, însă, cu caracter statal, prefectul fiind reprezentantul Guvernului în judeţ.
Din coroborarea art. 122, la care ne referim, cu art. 123 alin. (4), aşa cum a fost modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei, rezultă că şi preşedintele consiliului judeţean este o autoritate de ordin constituţional.