ARTICOLUL 16 Egalitatea în drepturi Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
Dispoziţii comune
ARTICOLUL 16
Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
| ← ARTICOLUL 15 Universalitatea Dispoziţii comune | ARTICOLUL 17 Cetăţenii români în străinătate Dispoziţii comune → |
|---|
Citește mai mult
democraţiilor contemporane şi are semnificaţia unei discriminări pozitive, în favoarea femeilor, pentru a avea un rol mai semnificativ în viaţa publică a ţării.Ultimul alineat consacră un drept ce aparţine cetăţenilor Uniunii Europene, strâns legat de dezvoltarea democraţiei la nivelul de bază al unităţilor administrativ - teritoriale, justificat faţă de aceia care, potrivit condiţiilor prevăzute de legea organică, rezultă că s-au integrat în viaţa social - economică a comunităţilor locale.
Citește mai mult
naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială.II. Principiul legalităţii. Privitor la alin. (2), în sensul căruia nimeni 2 nu este mai presus de lege, trebuie să observăm că suntem în prezenţa unui text care, într-o desăvârşită tehnică juridică, putea desigur lipsi. Acest text a fost introdus însă chiar de către Adunarea Constituantă, în ideea de a întări principiul egalităţii în drepturi şi ca un ecou firesc al prevederilor Cartei de la Paris (1990) relative la statul de drept.
III. Funcţii publice. Explicaţii aparte impune alin. (3). Astfel, pentru 3 ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, civile sau militare, persoanele trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul în ţară. Această regulă este o dispoziţie comună care, prin conţinutul său, excede titlului II.
în legătură cu nuanţarea terminologiei - funcţii şi demnităţi publice, 4 explicaţiile se regăsesc în intenţia legiuitorului de a determina cât mai precis sfera de aplicabilitate a principiului. Astfel, se poate observa că misiunea de deputat, senator, şef de stat, ministru este totuşi altceva decât o funcţie publică, atât ca mod de ocupare, cât şi ca dimensiune a atribuţiilor şi, bineînţeles, ca mod de încetare. Pentru dreptul constituţional o asemenea distincţie nu este pur terminologică, ea este de fond pentru că demnitarii nu sunt simpli funcţionari publici. Demnitatea publică este prin excelenţă o categorie a dreptului constituţional, această ramură principală a dreptului care se individualizează în ansamblul sistemului dreptului nu numai prin obiectul său de reglementare, ci şi prin specificul noţiunilor şi categoriilor cu care operează. Fără a proceda la delimitări rigide, va trebui să reţinem că funcţiile şi demnităţile publice sunt într-o incontestabilă legătură, fără însă a se confunda.
Cât priveşte funcţiile publice menţionate în alin. (3), este neîndoielnic că textul se referă la acelea care presupun exerciţiul autorităţii statale. Faţă de prevederile alin. (3), este firesc ca ocuparea unei funcţii sau demnităţi publice să se facă numai de către persoane care îndeplinesc toate condiţiile legale cerute (vârstă, capacitate etc.). Alineatul (3) se referă la două condiţii de maximă importanţă şi generalitate, şi anume: cetăţenia română şi domicilierea pe teritoriul României. Cât priveşte prima condiţie, de a avea cetăţenie română, ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii române care îngăduie dubla cetăţenie.
Este important să menţionăm că alin. (3) a cunoscut o modificare esenţială în anul 2003. în vechea redactare textul permitea accesul la funcţiile şi demnităţile publice acelor care aveau numai cetăţenia română. Faţă de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană s-a considerat că nu mai este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. Condiţia de domiciliere pe teritoriul ţării este şi ea o condiţie firească. Ea se practică în majoritatea sistemelor constituţionale, domiciliul fiind, alături de cetăţenie, o garanţie a ataşamentului persoanei faţă de ţara la guvernarea căreia participă ca demnitar sau funcţionar public. Totodată, trebuie subliniat că art. 16 alin. (3) se referă numai la funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare, de unde rezultă că, în ceea ce priveşte ocuparea unor funcţii private, aceasta nu este condiţionată de asemenea circumstanţieri, ceea ce, desigur, nu exclude alte reguli de protecţie, în măsura în care sunt necesare.
IV. Egalitatea de şanse. O completare, cu profunde semnificaţii juridice s-a adus cu prilejul revizuirii Constituţiei. Astfel, la alin. (3) s-a adăugat o teză nouă în sensul căreia statul român garantează egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor publice, civile şi militare.
Este astfel exprimată la nivel constituţional evoluţia aparte a principiului egalităţii. Legiuitorul va trebui să identifice formulele juridice cele mai potrivite pentru ca acest text să nu rămână o simplă declaraţie.
V. Cetăţeni europeni. O altă completare a art. 16 se regăseşte în 8 alin. (4) care dă dreptul cetăţenilor europeni de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Este efortul constituţional pentru integrare în structurile europene, textul devenind aplicabil în condiţiile legii organice şi ale aderării României la Uniunea Europeană.