ARTICOLUL 18 Cetăţenii străini şi apatrizii Dispoziţii comune

I. Populaţia unui stat cuprinde, în afara cetăţenilor, şi străinii şi apatrizii care locuiesc pe teritoriul său. Sistemul juridic şi, desigur, Constituţia nu pot să nu recepteze această realitate şi să nu reglementeze, plecând de la categoria generală de om sau de fiinţă umană, statutul juridic al tuturor persoanelor fizice. în reglementarea constituţională a statutului străinilor şi apatrizilor din România se au în vedere următoarele:

a) Străinii şi apatrizii, în calitatea lor de oameni, au anumite drepturi naturale, inalienabile şi imprescriptibile (la viaţă, la demnitate, la libertate, la

Citește mai mult

conştiinţă).

b) Din punct de vedere strict juridic, anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor români, care, prin cetăţenie, sunt ataşaţi destinelor statului român. în sistemele constituţionale există regula potrivit căreia numai cetăţeni au drepturi politice (de a alege sau de a fi ales în autorităţile reprezentative la nivel naţional) pentru că numai ei pot şi trebuie să participe la guvernarea statului propriu. De asemenea, pentru dobândirea şi exercitarea anumitor drepturi, Constituţia sau legile cer ca o condiţie indispensabilă şi calitatea de cetăţean român. Este suficient să amintim că această calitate este expres cerută pentru ocuparea unei funcţii de magistrat. Mai mult, cetăţenii proprii nu pot fi extrădaţi, la cererea unui stat străin, decât în cazuri excepţionale.

c) In afara drepturilor naturale, care aparţin oricărei fiinţe umane, în calitatea sa de om, există şi alte drepturi subiective, a căror dobândire şi exercitare legea nu le condiţionează de calitatea de cetăţean. Asemenea drepturi trebuie acordate şi străinilor sau apatrizilor care domiciliază sau locuiesc în România.

Este, deci, de netăgăduit că şi străinii şi apatrizii trebuie să aibă anumite drepturi şi libertăţi şi, bineînţeles, obligaţiile corespunzătoare. Deşi clară şi simplă, problema a ridicat serioase dificultăţi atunci când a trebuit să primească exprimarea tehnico-juridică într-un articol constituţional. într-o primă variantă, cu prilejul formulării principiilor şi structurii viitoarei Constituţii a României această idee a fost astfel exprimată: „în România, străinii şi apatrizii au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Constituţie şi de legi, în afara acelora care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români" (titlul II cap. I teza IV). O asemenea exprimare ridica desigur multe semne de întrebare. Ar fi însemnat, în orice caz, să fie urmată de un inventar al drepturilor şi libertăţilor care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români. Ca atare, s-a considerat că formularea alin. (1) aşa cum apare în Constituţie - inspirată evident după art. 9 al Constituţiei române din anul 1923 - este cea mai potrivită. Aceasta pentru simplul fapt că protecţia persoanelor şi a averilor este ceea ce interesează, în fond, străinii şi apatrizii.

Formularea constituţională este generoasă şi cuprinzătoare. Practic străinii şi apatrizii din România se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile afară de acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român.

II. Dreptul de azil. Articolul 18 reglementează dreptul de azil, ştiut fiind că azilul este prin excelenţă un drept care aparţine străinilor şi apatrizilor. Dreptul de azil reprezintă găzduirea şi protecţia pe care statul român le acordă acestor persoane, deoarece în statul lor de origine sunt urmărite sau persecutate pentru activităţi desfaşurate în favoarea umanităţii, progresului şi păcii. Azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţi politice (se mai numeşte şi azil politic) şi nu pentru fapte de drept comun. Persoanele cărora li se acordă azil de către România se bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile, cu excepţia celor care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români, potrivit alin. (1).

Din examinarea alin. (2) rezultă următoarele: a) recunoaşterea dreptului de azil ca un drept fundamental; b) obligaţia legiuitorului de a stabili printr-o lege cazurile şi condiţiile în care dreptul de azil se acordă sau se retrage; c) România acordă şi retrage dreptul de azil în concordanţă cu tratatele şi convenţiile la care este parte.

III. Documente juridice internaţionale. Potrivit documentelor internaţionale în materie, azilul este un act paşnic şi umanitar şi nu poate fi considerat ca un act inamical faţă de un stat. De asemenea, principalele documente juridice internaţionale, precum şi practica statelor în acest domeniu consideră că orice persoană are dreptul de a cere azil şi de a obţine azilul într-o altă ţară. Un asemenea drept nu poate fi invocat de persoanele asupra cărora există indicii serioase de a le considera că au comis o crimă contra păcii, o crimă de război sau o crimă contra umanităţii, în sensul instrumentelor internaţionale care au dispoziţii referitoare la asemenea crime. în fine, aprecierea asupra motivaţiei azilului revine statului care îl acordă, în exerciţiul suveranităţii sale ".